O chestiune de curaj

Petre Tobă, ministrul MAI FOTO Mediafax

Scandalul doctoratelor plagiate sau cumpărate, comandate şi executate contra cost, aşa cum sunt confecţionate costumele la comanda celor care vor să fie altfel şi nu acceptă să se îmbrace cu haine de-a gata, pare interminabil.

La fel cum interminabilă se arată a fi şi lista dregătorilor mai mari sau mai mici, de la parlamentari la primari de mari oraşe sau de sector, pe care funcţia în sine, în ultima vreme şi ea cumpărată graţie efectelor votului uninominal, respectiv dintr-un singur tur, nu putea să-i mai încapă, drept pentru care acesteia i-au ataşat, la repezeală, şi titlul ştiinţific de doctor. Obţinut prin metode care nu au nimic în comun cu ştiinţa adevărată, ci doar cu ştiinţa, cu îndemânarea şpăgii, a traficului de influenţe, a tarabei. O tarabă de pe care (i)responsabilii cu pricina iau, cam tot la fel cum omul simplu plătit cu salariul minim pe economie, capul de locuitor, votantul, încă şi mai turmentat decât Cetăţeanul lui Caragiale, ia trei perechi de ciorapi la preţ de două, o teză. Care devine „validă” sau „funcţională” numai după ce a obţinut ok- ul din partea unui „conducător ştiinţific”, a încă trei referenţi la fel de ştiinţifici şi ei şi a încă a unei comisii în a cărei sarcină cade confirmarea titlurilor academice.

Nu ştiu dacă teza de pe urma căreia poliţistul Tobă, om cu trecut nu tocmai curat, ridicat în urmă cu aproape două săptămâni la rangul de ministru tehnocrat prin eforturile reunite ale preşedintelui Klaus Iohannis şi ale premierului Dacian Cioloş e originală, plagiată sau pur şi simplu cumpărată. Asupra acestor elemente au competenţa şi datoria să se pronunţe specialiştii în domeniu şi/sau organele de cercetare penală. Judecând numai şi numai după fotocopiile apărute în presă fotocopii ce au evidenţiat modul de-a dreptul comic în care actuala „excelenţă”, odinioară unsă şi dedată la „şorici”, a conceput notele bibliografice de subsol, îmi este cum nu se poate mai limpede că doctorul Tobă nu ar fi fost îndreptăţit să aibă nici măcar o diplomă de licenţă. Fie chiar şi de la Universitatea din Vadu Crişului. Aceasta pentru că pur şi simplu întocmirea unei bibliografii, valorificarea ei onestă, indicarea surselor în conformitate cu un set de norme academice, ţine de abc-ul muncii de cercetare. Or, acest abc se învaţă ori ar trebui să se înveţe dacă nu în liceu, atunci măcar în anul întâi de studii universitare.

Bibliografia tezei de doctorat a lui Petre Tobă

Dar nu despre analfabetismul sau furtişagurile copoiului Tobă aş vrea să scriu în însemnările mele de azi. Ci despre faptul că ele au fost digerate, acceptate, validate, la ordin sau contra-cost, de liota de verificatori, conducători, referenţi şi para-referenţi amintiţi mai sus. Vorbim mult, se pare însă că nu şi suficient de vreme ce fenomenul se dovedeşte a avea proporţii urieşeşti, despre doctoranzii plagiatori. Trecem însă parcă mult prea uşor peste faptul că plagiatele în cauză au avut binecuvântarea unor conducători ştiinţifici şi referenţi despre care s-ar presupune că ar fi autorităţi în domeniul în care e întocmită respectiva teză de doctorat. Ei bine, nu e de fel aşa. Numărul celor autorizaţi sau abilitaţi să conducă şi să valideze teze de doctorat e din cale afară de mare, domeniile lor de competenţă mult prea generoase. Tot aşa, numărul de doctoranzi pe care respectivii îi au în îndrumare mi se pare a fi peste marginile iertate. Foloasele materiale dobândite de conducătorii ştiinţifici de pe urma acestor supradimensionări, foloase încă şi mai îmbelşugate în universităţile mici ori fără tradiţie care se iluzionează că astfel îşi asigură bruma de prestigiu după care aleargă cu limba scoasă, încurajează aberaţii şi malversaţiuni. Aceasta însemnând „consorţii”, „circulaţii circulare”, „schimburi reciproc avantajoase”, afaceri în toată regula care nu mai au nimic în comun cu ştiinţa, cu spiritul şi cu rigoarea academică, ci cu comerţul.

Subfinanţarea cronică a învăţământului românesc de toate gradele, a celui superior îndeosebi, transformarea Universităţilor, chiar şi a celor de stat, în SRL-uri sau S.A-uri în structura cărora cele mai importante au ajuns să fie biroul unde se plătesc taxele şi cel la care se eliberează diplomele încurajează acest comerţ.

Faptele enumerate mai sus, ca şi altele încă şi mai grave, sunt cunoscute de toţi cei ce lucrează în domeniu. Fac parte din folclorul academic. Ministerul şi nenumăraţii săi titulari succesivi ştiu şi ei foarte bine despre ce e vorba. Nimeni nu îndrăzneşte să întreprindă nimic.

Niciun ministru nu pare dispus să ia taurul de coarne şi să facă diligenţele necesare spre a se trece la o rescriere din temelii a regulilor după care se acordă dreptul de conducere de doctorat. Mergând până la reevaluarea ştiinţifică periodică a celor ce deja l-au dobândit. Nimeni nu îşi asumă răspunderea deschiderii cutiei Pandorei.

Iată, ministrul Adrian Curaj amână sub felurite pretexte luarea unei decizii tranşante în cazul Victor Ponta, în pofida cererilor repetate în acest sens ale Universităţii din Bucureşti. Nu cred că o face pentru că ar avea cine ştie ce simpatie ori niscaiva mila pentru fostul prim-ministru. Nici pentru că guvernul din care face parte a obţinut votul de învestitură, aşa cum spun unii analişti, mulţumită blatului PSD-PNL. Chiar dacă acest blat a existat cu adevărat, nimeni din PSD, nimeni de la vârful partidului, dl. Liviu Dragnea încă şi mai puţin decât alţi noi lideri pesedişti, nu mai dă doi bani pe fostul conducător. Care nici măcar istorie nu e. Sunt gata să pariez că dl. Curaj se teme de ceea ce ar putea ieşi din cutia Pandorei despre care vorbeam mai sus.

Poate că dl. ministru, inginer de profesie, îşi va afla în acest week-end răgazul de a reciti Povestea lui Arap Alb şi îşi va aminti astfel trucul cu jăratecul ca şi cel cu datul de trei ori peste cap. După care va găsi şi curajul de a trece la fapte.