O zi din viaţa lui Takaya-san

Takaya-san se trezi anevoie, încercând să îşi ferească ochii de lumina care, prin transperantele date în lături, pătrundea acum în fiecare ungher al camerei. Se uită în jur, spre despărţiturile în care se află birourile celorlalţi studenti, Miura-san, care lucreză tot cu Demachi-sensei, şi cei doi gaijini, unul student la doctorat, celălalt post-doc.

Takaya-san se uită la ceas şi vede că e deja 10 dimineaţa. A dormit cam 4 ore, pe fotoliul jos, de lângă birou, culcuş prelungit cu stive de reviste manga, ca să îşi poată întinde picioarele, destul de chinuit. Sunt vreo 2 săptămâni de când doarme aşa, la laborator, chiar lângă birou. A mai dormit şi în paturile din laboratorul folosit pentru experimente de la demisol, aduse acolo de studenţii din anii trecuţi, de pe vremea când Demachi-sensei era şi el student. Dar acum preferă să stea lângă birou, ca să nu mai piardă timpul cu drumul până jos, să poată lucra fără oprire. Se ridică, merse să se spele rapid la duşurile de la subsol (nu se compară cu sala de baie japoneză de la dormitor, dar măcar e curat), mănâncă un onighiri pe care şi l-a cumpărat aseară, de la convenience-store, de unde şi-a luat şi bento-ul  pentru cină. Se aşează apoi la birou, ca să continue lucrul la raportul pentru Miya-sensei.

Astăzi e vineri şi trebuie să termine raportul până seara, când soseşte Miya-sensei de la Tokyo. Din fericire, simularea pe care a început-o ieri de dimineaţă s-a terminat azi-noapte pe la 4 şi rezultatele au fost bune. S-a apucat de scrierea raportului şi, doborât de oboseală, a adormit pe la 6 dimineaţa. Acum s-a reapucat şi lucrează concentrat până pe la 12.30, când merg cu toţii alături, la JAERI, unde au acces la cantina cea mare a institutului de cercetări atomice. E cam coadă şi felurile gustoase de mâncare s-au terminat aşa că va mânca, la fel ca şi ieri, curry cu orez. Mănâncă repede, conştiincios, bea ceaiul verde în bolul de culoare incertă şi returnează vesela şi lingura dupa ce le-a clătit la dispozitivul special de lângă masa unde se primesc vasele.

 Înainte de ora 13 e din nou în clădirea laboratorului NERL al Universităţii, şi trece mai întâi pe la mica bibliotecă de la al doilea etaj, de unde ia câteva reviste de care are nevoie pentru a-şi completa raportul. Lucrează intens la raport până la ora 16.00, când coboară doar pentru 5 minute, ca să privească la  colegii care au început să joace fotbal pe peluza îngrijită maniacal de administratorul laboratorului (e un mare amator de golf); gaijinilor şi celor câţiva japonezi pasionaţi de fotbal nu le pasă de golf şi rup bucăţi mari din gazonul perfect atunci când îşi pun contre. Takaya-san se întoarce repede la birou şi continuă să lucreze până pe la 17.30, când merge în sala de conferinţe de la etajul 1 împreună cu Demachi-sensei şi Uchimoto-san cărora le prezintă raportul. Fiecare ideogramă, fiecare legendă a unei imagini trebuie să fie perfecte. Miya-sensei e foarte exigent.

Takaya-san se consideră un om norocos. Nu a absolvit cursurile de licenţă ale Tokyo University dar a reuşit să intre în şcoala post-graduate a presitigioasei universităţi, ca student la master. A fost primit la facultatea de inginerie nucleară, în laboratorul vestitului Miya-sensei, care este şi preşedintele unei societăţi ştiinţifice, editor de reviste internaţionale şi membru în comisii guvernamentale importante. Dacă termină cu bine masterul, se va putea înscrie şi la doctorat şi, odată acesta terminat, cu siguranţă Miya-sensei îl va recomanda pentru un post de inginer-cercetător la un mare institut naţional sau poate va intra într-una din marile companii. Miya-sensei l-a dat în grija lui Demachi-sensei, care nu are încă un laborator, dar este profesor asociat şi mâna dreptă a lui Miya-sensei.

Totul mergea perfect până către mijlocul celui de-al doilea an de master. Publicase deja prima lucrare, ajutat de Demachi-sensei, într-o revistă de prim rang de defectoscopie nedistructivă. Miya-sensei l-a desemnat chiar să se ocupe de  cercetarea într-un nou proiect. Lucrarea finală prinsese pe atunci deja contur. Când, deodată, ca din senin, Miya-sensei a început să-l preseze să investigheze o noua metodă de detecţie a defectelor, în cadrul noului proiect. Experiementele erau dificile şi a trebuit să lucreze cu o companie privată care avea contracte cu operatorii centralelor nucleare.  Trebuia să “ghicească” prezenţa defectelor în materiale nemagnetice care deveneau uşor magnetice datorită supunerii la stres mecanic. Detecţia folosind măsurători magnetice mergea mulţumitor dar Miya-sensei îl presa să evalueze, prin inversarea semnalelor detectate, forma zonelor de material cu defecte. Takaya-san era disperat. Tot viitorul părea să se întunece. Dar nu putea accepta ruşinea. A început să muncească fără oprire, luni de zile. Fără nici o speranţă, dar nici nu putea accepta să se dea bătut. Salvarea a venit de la unul din gaijini, care i-a sugerat cum să folosească metoda dezvoltată de un alt gaijin, fost doctorand al lui Miya-sensei, pentru rezolvarea problemei inverse care nu-l lăsa să doarmă. A muncit şi mai mult, până când a reuşit să adapteze metoda de inversie problemei sale.

Când au început să apară primele rezultate, Miya-sensei şi-a coborât privirea spre el în timp ce-i vorbea. Takaya-san a simţit că renaşte. De atunci nu a mai plecat de la birou. Azi e ziua cea mare. Daca Miya-sensei e mulţumit, va putea să-şi finalizeze lucrarea de master şi va putea chiar trimite săptămâna viitoare al treilea articol, de data asta cu el prim autor, la o conferinţă importantă din Europa.

Dupa ora 19, când ajunge, în cele din urmă la laborator, adus cu  maşina de la gara din Mito de Uchimoto-san, Miya-sensei se întâlneşte cu cei câţiva studenţi care au “probleme” cu cercetările lor. Ceilaţi vor aştepta până mâine dimineaţa. Takaya-san e foarte emoţionat dar reuşeşte să se stăpânească, în timp ce Miya-sensei citeşte repede, trecând cu aparentă neglijenţă peste paginile redactate cu grijă. Miya-sensei i se adresează cu Takaya-kun (semn că e bine dispus), îl laudă apoi pe Demachi-sensei pentru progresul făcut de studentul aflat în grija lui, şi se ridică grăbit, ca să se pregătească pentru cină. Când Miya-sensei e gata, toata lumea aşteaptă deja în curte, lângă maşini.

Pe la 20.30 sunt toţi la restaurantul tradiţional din Mito în care sunt primiţi cu braţele deschise de gazdă, în micul salon rezervat, în care se aşează cu toţii, cu picioarele sub ei sau încrucişate, în jurul mesei joase, direct pe tatami. Toată lumea e veselă, Miya-sensei face glume pe seama gaijinilor care se chinuie să-şi aşeze picioarele cât mai comod, berea e la discreţie, mâncarea e gustoasă. Takaya-san e fericit. Ieşirea se încheie cu o excursie la convenience-store (între timp Miya-sensei a fost dus sa doarmă la apartamentul pe care-l foloseşte când vine în Tokai-mura, în blocul de lângă dormitorul studenţilor), unde studenţii japonezi se destind pentru câteva minute, răsfoind la standul cu reviste cărţuliile de benzi desenate manga sau privind la pozele cu fete tinere din revistele glossy, alături de salary-men-ii întârziaţi în drumul spre casă.

 În noaptea asta Takaya-san a mers la dormitor, unde s-a rasfăţat în sfârşit cu o baie japoneză, înmuindu-se îndelung în cada cu apă fierbinte. Apoi a dormit din nou într-un pat, după mai bine de două săptămani.

…

 Am scris povestea lui Takaya-san pentru că mi-am amintit de el acum câteva zile, când am asistat la discuţia între un profesor al facultaţii mele de la Politehnica bucureşteană şi câţiva studenţi de la master, pe care îi ruga stăruitor să se înduplece să işi aleagă (cu mare întârziere) o lucrare, oricât de uşoară, de cercetare. 

Glosar: sensei-uzual: profesor, terminaţie folosită pentru a marca respectul deosebit pentru un profesor, doctor sau politician; san-domn, se adaugă numelui pentru a marca respectul, adresarea politicoasă; kun-formulă familiară, se adaugă numelui băieţilor sau tinerilor pentru a marca apropierea şi, uneori, bunăvoinţa; manga: gen de benzi desenate, foarte populare în Japonia; onighiri-turtă de orez, învelită în foi de alge, şi eventual cu o mică umplutură; bento-pachet compact cu mâncare pregătit fie de acasă, fie cumpărat de la magazin; gaijin-străin; convenience-store: magazin cu de toate deschis non-stop, de dimensiuni medii, de obicei apartinând unei reţele, foarte răspândit în Japonia, concept importat din Statele Unite; salary-man: angajat al unei companii japoneze.

Gabriel Preda

Autorul a obţinut doctoratul în inginerie electrică la Universitatea 'Politehnica' din Bucureşti, după care a susţinut un stagiu postdoctoral de 2 ani  la Universitatea din Tokyo, lucrând apoi mai mulţi ani în cercetarea privată în Japonia. În prezent este şef de lucrări la Universitatea 'Politehnica' din Bucureşti.

"Cu exceptia textelor semnate cu numele asociatiei, articolele individuale nu reprezinta punctul de vedere al Ad Astra, ci reflecta opiniile personale ale bloggerului care semneaza textul."