Premiile Ad Astra 2014:  Despre cercetare şi fizica găurilor negre, cu Gabriela Raluca Mocanu

Gabriela Raluca Mocanu este câştigătoarea Premiului Ad Astra 2014 pentru Excelenţă în Cercetare Doctorală, în Domeniul Ştiinţe Fizice şi Chimice. Cu Gabi poţi vorbi ore întregi despre fizică. E ca o terapie, o evadare momentană într-o altă lume. "Fizică cu stele" şi-a dorit să facă încă din liceu, şi asta face.

Doctor în fizică, cercetător la Observatorul Astronomic din Cluj, doctorand în matematică, Gabi ne învaţă că poţi să îţi urmezi pasiunea, chiar şi în România. "Sunt destui fizicieni de valoare, aici, deşi de multe ori rămân nefolosiţi", spune Gabi. "O problemă importantă este că sistemul răsplăteşte facultăţile în funcţie de numărul de studenţi, ori Fizica nu are mulţi studenţi, nefiind axată pe cantitate. De aceea fondurile sunt puţine, în ciuda faptului că fizicienii sunt printre primii din ţară la numărul de lucrări publicate".

Am fost curios să aflu cum lucrează în practică un astrofizician teoretician român. Spre surprinderea mea, am aflat că multe baze de date cu observaţii astronomice sunt centralizate de NASA si astfel cercetătorii din lumea întreagă au acces la ele. Aşa a putut Gabi descărca date cu oscilaţiile în lumina primită de la centrul galaxiilor, acolo unde există găuri negre supermasive. Lumina variază în timp, la intervale de câteva ore. La dimensiunile uriaşe ale găurilor negre supermasive, rezultatul nu se explică decât prin perturbaţii fizice care se deplasează cu viteza luminii, nu departe de orizontul găurilor negre. "Perturbaţiile pot fi datorate câmpurilor magnetice", spune Gabi, care s-a specializat în a le descrie, şi cărora le atribuie structuri fractale.

Sunt şi alte subiecte actuale în fizică modernă în care Gabi dă o mână de ajutor. Nu putem detecta particulele materiei întunecate cu instrumentele de pe Pământ? N-are nimic, folosim găurile negre pe post de detector! În jurul găurii negre s-ar aduna axioni (un astfel de tip de particule), care ar interacţiona cu ea, emiţând radiaţii electromagnetice cu un spectru specific. Gabi a calculat forma acestui spectru şi, dacă el va fi confirmat în observaţiile astronomice, vom avea o detectare indirectă a particulelor materiei întunecate şi a proprietăţilor lor. Iar calculele se fac, în domeniul ei, umplând caiete întregi de formule...

Aşa cum se cuvine să se întâmple când se vorbeşte cu un astrofizican,  timpul zboară cu viteza luminii. Vă las mai jos să citiţi răspunsurile ei la întrebări.

• Descrieţi domeniul în care activaţi în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

S-a demonstrat că în toate procesele dinamice care au loc în Univers câmpul magnetic are un rol important. Eu încerc să determin influenţa acestui câmp asupra comportamentului materiei în stare de plasmă în câteva cazuri concrete: pentru materia aflată în jurul obiectelor compacte masive şi supermasive şi pentru materia aflată în straturile superioare ale Soarelui. Domeniul meu se încadrează în linii mari în ceea ce s-ar putea numi astrofizică teoretică.

• Cum aţi prins dragoste de ştiinţă? Care a fost momentul hotărâtor?

Cum ar zice George Costanza din Seinfeld „întotdeauna mi-a plăcut să pretind că sunt om de ştiinţă”. Hotărâtoare a fost interacţiunea cu oameni alfabetizaţi ştiinţific, care pe atunci îmi păreau din altă lume: erau fericiţi într-un mod care nu putea fi explicat de părerea generală, neavând bunuri materiale sau funcţii. Am vrut să fiu ca ei.

• Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?

Dr. Fiz. Pop Dan, care mi-a arătat şi m-a învăţat că fizica îţi asigură o mare mobilitate şi libertare în gândire. Domnului dr. Fiz. Alexandru Marcu de la UBB, Facultatea de Fizică, îi datorez faptul că mi-a oferit un mediu în care să-mi exercit această libertate în domeniul în care mi-am dorit. Lista oamenilor care mi-au fost exemplu e foarte foarte lungă şi include pe (cronologic): fratele şi părinţii mei, care mi-au transmis că pot face tot ceea ce îmi pun în gând, dna Liliana Grigoriu, profesoara mea de fizică din liceu, dr. Fiz. Neda, îndrumătorul meu de doctorat, dr. Fiz. Harko căruia îi datorez cea mai mare parte din rezultatele obţinute în timpul doctoratului, dr. Fiz. Grumiller de la Universitatea Tehnică din Viena care este o combinaţie nemaîntâlnită de mine de inteligenţă şi modestie. Din păcate, sistemul nu e de aşa natură încât să asigure fiecarui elev/student o listă la fel de lungă ca a mea. Un impact major l-au avut şi oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, prin simplul fapt că au scris cărţi foarte bune, de exemplu Chandrasekar (care pentru a ţine cursul pentru o grupă de doi studenţi făcea naveta de 100 mile dus, 100 mile întors. Ulterior fiecare din cei doi studenţi a luat premiul Nobel), Susskind, Feynman şi Heisenberg (ultimii doi au dormit cel puţin o dată în parc din lipsă de resurse financiare pentru a participa la conferinţe în alte oraşe).

• În ce măsură sunteţi autodidact?

Ca procent din cunoştinţele acumulate, mai bine de 90%. Ca inspiraţie, am luat din listă.

• Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de cercetător?

In fiecare zi citesc un număr de pagini de matematică şi fizică de bază, elemente dintr-o limbă străină alta decât engleză, teologie şi programare; urmează un număr de pagini dintr-o carte de specialiate şi încerc cel puţin un articol de specialitate. In cele mai multe din zile mă întâlnesc şi cu studenţii mai tineri şi discutăm problemele ştiinţifice în care suntem implicaţi.

• Care vă sunt grijile/satisfacţiile zilnice în viaţa de cercetător?

Evoluţia mea ştiinţifică nu se încadrează în statistica normală a evoluţiilor în România, am fost cumva protejată datorită contactului cu nişte oameni extraordinari. Mă îngrijorează că sistemul nu mă va ajuta să ajut pe alţii la rândul meu. Satisfacţiile nu pot fi enumerate.

• Care sunt cele mai mari probleme practice de care vă împiedicaţi?

Nu am probleme practice propriu-zis, pentru că nu depind de aparatură, dar depind de oameni. Mi-ar plăcea ca, folosindu-mă de sistem, să pot încuraja studenţii să aleagă ştiinţa. De exemplu, nu i se poate cere unui student să facă performanţă dacă nu ii sunt asigurate condiţiile pentru performanţă. Nu i se poate cere nimănui să facă performanţă după ore întregi de plimbat hârtii între birouri, fără a putea consulta în prealabil o procedură coerentă asupra scopului plimbărilor.

• Cum arata coşmarul vs. victoria în profesia pe care o practicaţi?

Nu-mi imaginez un coşmar în profesia mea. Cred că cea mai dificilă dar şi mai interesantă chestiune care se poate întâmpla în fizică e schimbarea de paradigmă, de exemplu Newton vs. Einstein. Formulat aşa, de fapt, aduce a victorie. Să vină!

• Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit sa o rezolvaţi?

Deşi este o problemă simplă ca tehnică matematică, cel mai greu a fost la început, în faza de dezţelenire a teoriei undelor care se propagă în medii plasmatice magnetizate. E o problemă de teoria reprezentării, legătura dintre un fenomen şi ecuaţia care îl descrie.

• Aţi avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceţi altceva?

Nu.

• Daca ar fi să menţionati una sau doua idei sau rezultate, ce vi se părea că aţi adus nou în ştiinţă?

Pot spune că am făcut primii paşi spre a rezolva cantitativ o problemă a cărei soluţie plutea cumva în lumea ştiinţifică. Am alcătuit un model şi am efectuat calculele aferente pentru a demonstra că materia din jurul obiectelor compacte supermasive, atunci când este perturbată într-un mod aparte, printr-un semnal fractalic, produce o semnătură care se apropie foarte mult de datele observaţionale.

• Cum vedeţi tendinţele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?

Un salt extraordinar în domeniu ar fi dacă am reuşi să ajungem mai aproape de obiectele studiate. Din păcate acest lucru nu va fi posibil în următorii 10 ani pentru că nu putem călători cu mai mult decât viteza luminii. Aşadar, eu cred că dezvoltarea domeniului va fi în continuare teoretică. Această dezvoltare poate fi explozivă şi poate fi făcută oriunde, cu resurse minime, necesitând practic doar birouri şi cărţi. Solidaritatea în domeniu funcţionează, datele observaţionale obţinute de marile observatoare sau de misiuni spaţiale sunt fie gratuite on-line, fie pot fi primite pe e-mail la cerere. Orice grup sau catedră cu profil de fizică sau matematică, sau în colaborare, îşi poate crea un renume, aducând beneficii instituţiei gazdă, doar cu aceste resurse şi dacă sunt lăsaţi să-şi vadă de treabă.

• Unde credeţi că să află cercetarea românească în acest moment (ţară / străinătate)?

Nu am o părere complet formată despre cercetarea românească în general, fiind încă un cercetător foarte tânăr. Sunt câteva lucruri disparate pe care le ştiu sigur: Stiu sigur că finanţarea Facultăţilor pe criteriul numărului de studenţi, şi nu pe criterii de performanţă, nu face bine cercetării. Stiu că Facultăţile de Fizică din toată ţara au cea mai mare producţie ştiinţifică şi sunt cel mai slab finanţate de stat. Stiu de asemenea că de câte ori am avut o întrebare ştiinţifică, cadrele didactice de la Fizică mi-au răspuns la obiect fără ezitare. Am constatat că cercetarea românească e constituită din enclave de oameni foarte bine pregătiţi care nu sunt încurajaţi instituţional să comunice, deşi în unele cazuri relaţiile interumane sunt foarte bune. Ca impact public, cred că proiectul ELI de la Măgurele va oferi şansa multor tineri din toate mediile pentru a opta pentru o carieră în cercetare.

• Vă gândiţi să să plecaţi în străinătate?  Cum vă poziţionaţi faţă de acest dualism: ţară/străinătate?

Am constatat că în masa populaţiei există ideea generală că eşti “realizat” doar dacă pleci în străinatate. Eu nu ader la ea, dar admit că nici sistemul nu te încurajează în mod explicit să rămâi. Pentru mine este o falsă problemă, un fals dualism. Oamenii de ştiinţă au o mobilitate extraordinară, profesia mea îmi dă libertatea de a fi în orice loc vreau, când vreau. Ca bază permanentă eu am ales Clujul şi nu mă gândesc să plec.

• Cum credeţi că ar putea Asociaţia Ad Astra să ajute domeniul în care activaţi? Cum va raportaţi la Asociaţia Ad Astra?

Din câte înţeleg din relatările istorice, când Ad Astra făcea presiuni pentru a introduce ca regulă evaluarea pe criterii de publicaţii, de peer-review, eu eram încă în liceu. Eu am găsit lucrurile îndreptate spre următoarea treaptă către normalitate şi e bine că merg într-acolo.

• Care sunt sfaturile pe care le-aţi da unui tânăr cercetător?

Cred că i-aş spune să fie curios, curajos şi liber, indiferent de împrejurare, fie că e vorba de a lucra cu alţi oameni, fie că e vorba despre idei.

(Interviul a fost luat de Cristian Presură)*

Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediţii a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii şi câştigători puteţi afla la premii.ad-astra.ro

*Cu excepţia textelor semnate cu numele asociaţiei, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.