Universitar

articolul anterior articolul urmator

Premiile Ad Astra 2014. Alina Şerban ajută la inovaţia în medicina: cercetarea cauzelor aritmiei

2
30 Jan 2015 12:13:48
Ad Astra
Alina Şerban (Scridon) - câştigătoare a Premiilor Ad Astra la
secţiunea Ştiinţele Vieţii
Alina Şerban (Scridon) - câştigătoare a Premiilor Ad Astra la secţiunea Ştiinţele Vieţii

Fibrilaţia atrială este cea mai frecventă tulburare de ritm (aritmie) întâlnită în practica clinică curentă. William Harvey, medicul regelui Charles I al Angliei, cel care descria pentru prima dată sistemul circulator, a fost şi primul care a descris fibrilaţia atrială la animale, în anul 1628 [1].

După aproape trei secole (1906), Willem Einthoven (laureat al premiului Nobel în anul 1924) descria pentru prima dată acest fenomen sub forma unei electrocardiograme (ECG) [2].  Orice istorie a fibrilaţiei atriale îl are însă în centru pe Sir Thomas Lewis. Lui i se datorează primele studii legate de mecanismele electrofiziologice ale fibrilaţiei atriale, la început de sec. XX [3]. La mai bine de 100 de ani de atunci, puzzle-ul mecanismelor răspunzătoare de aritmie rămâne nesoluţionat, chiar dacă au fost înregistrate progrese importante.

Alina Şerban (Scridon), câştigătoare a Premiilor Ad Astra (secţiunea Ştiinţele Vieţii – cercetare doctorală – afiliere în România), şi-a dedicat ultimii 5 ani înţelegerii acestor mecanisme. În acest sens, Alina a dezvoltat primul model experimental de fibrilaţie atrială spontană, care permite pentru prima dată evaluarea mecanismelor fibrilaţiei atriale în circumstanţe similare cu cele întâlnite la om. Ulterior, pe baza acestui model, a descris o serie de mecanisme moleculare, electrice şi autonome implicate în geneza aritmiei.

Alina şi-a obţinut titlul de doctor în 2012 la UMF Tg-Mureş, în cotutelă cu Universitatea „Claude Bernard” din Lyon (Franţa). În prezent este conferenţiar şi cercetător postdoctoral al instituţiei din România.


Descrieţi domeniul în care activaţi în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

Fibrilaţia atrială este cea mai frecventă tulburare de ritm (aritmie) întâlnită în practica clinică curentă, prezenţa ei asociindu-se cu o importantă morbi-mortalitate şi cu o alterare semnificativă a calităţii vieţii acestor pacienţi. Abordarea terapeutică a fibrilaţiei atriale este în prezent extrem de deficitară, medicamentele disponibile fiind frecvent ineficiente şi cu importante efecte adverse. Absenţa unei terapii adecvate se datorează în primul rând înţelegerii incomplete a mecanismelor responsabile de apariţia acestei aritmii, motiv pentru care pe parcursul ultimilor 5 ani activitatea mea de cercetare a fost centrată pe studiul mecanismelor implicate în geneza fibrilaţiei atriale.

Cum aţi prins dragoste de ştiinţă? Care a fost momentul hotărâtor?

Am “cochetat” cu cercetarea în domeniul patologiei cardiovasculare încă din perioada studenţiei. Momentul decisiv a fost însă începerea unui doctorat în cotutelă între Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş şi Université Claude Bernard din Lyon, Franţa, în cadrul căruia am desfăşurat cea mai mare parte din activitatea de cercetare în cadrul unui laborator de cercetare din Lyon. Alături de o echipă de oameni dedicaţi, motivaţi şi foarte bine pregătiţi am învăţat, dincolo de o serie de tehnici de laborator, ce înseamnă cercetarea. Am învăţat ce înseamnă rigoarea ştiinţifică, ce înseamnă un proiect de cercetare şi ce înseamnă colaborarea interdisciplinară. Atunci am înţeles că asta e ceea ce îmi place, că asta e ceea ce mi se potriveşte. Mark Twain spunea că “Cele mai importante două zile din viaţa ta sunt ziua în care te-ai născut şi cea în care afli de ce.”. Cred că am norocul să mă aflu printre cei care au aflat (destul de devreme aş spune) ce îşi doresc cu adevărat în viaţă.

Oameni providenţiali - au jucat ei vreun rol în cariera dumneavoastră?

Nu aş fi reuşit să ajung la nivelul la care am ajuns fără sprijinul unor oameni minunaţi. Pe de o parte, e vorba despre oamenii cu care am colaborat în Franţa şi de la care am învăţat aproape tot ceea ce ştiu, care m-au învăţat ce înseamnă cercetarea - Profesorul Philippe Chevalier, Profesorul Christian Barrès şi Cercetătorul INSERM Claude Julien. Lor li se datorează faptul că astăzi fac mai ales cercetare şi mai puţin medicină clinică. Pe de altă parte, nimic din toate acestea nu s-ar fi putut materializa fără sprijinul mentorului meu, Profesorul Dan Dobreanu. Datorită dumnealui, după cursurile de Fiziologie Cardiovasculară din anul II de Facultate, am decis să fac Cardiologie şi tot datorită dumnealui am început activitatea de cercetare la Disciplina de Fiziologie. Prin sprijinul pe care mi-l acordă zi de zi, Profesorul Dobreanu îmi asigură toate premizele pentru a continua activitatea de cercetare şi pentru a dezvolta un laborator de cercetare competitiv. Trebuie să îi menţionez aici şi pe colegii şi prietenii mei din laboratorul de neurofiziologie, care m-au ajutat la întoarcerea acasă să răzbesc prin “jungla” administrativă şi care m-au scutit astfel de mult timp pierdut inutil pe la diverse ghişee şi birouri ale universităţii. Nu pot să nu îi amintesc pe mama, sora şi soţul meu, care mi-au fost tot timpul alături, mi-au acceptat şi susţinut toate deciziile şi mai ales, care acceptă că munca mea nu se opreşte doar pentru că e week-end sau vacanţă. De altfel, soţul meu, şi el cardiolog, devine din ce în ce mai implicat în proiectele mele, activitatea lui fiind practic indispensabilă în toate proiectele de cercetare clinică pe care le gestionez. Am de asemenea norocul să coordonez o echipă de oameni tineri, cărora le mulţumesc pentru entuziasmul de care dau dovadă, pentru rigurozitatea cu care îşi desfăşoară activitatea, pentru încrederea pe care mi-o acordă, pentru întrebările pe care mi le adresează constant şi pentru sclipirile din ochii lor atunci când obţinem rezultate neaşteptate.

În ce măsură sunteţi autodidact?

Cred că sunt în mare măsură autodidactă. De altfel, cred că odată ce am pornit în acest domeniu, toţi suntem aşa. Cercetarea presupune utilizarea de tehnici noi, evaluarea unor procese şi mecanisme noi. Nimeni nu a mai făcut vreodată exact ceea ce faci tu. În plus, participând şi coordonând o serie de proiecte multidisciplinare, am fost pusă în situaţia de a integra date din multiple domenii ale medicinei, multe dintre aceste domenii nefiind legate direct de domeniul meu de activitate. A trebuit astfel să mă adaptez şi să învăţ tehnici noi.

Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de cercetător? Care vă sunt grijile/satisfacţiile zilnice în viaţa de cercetător?

Fiecare zi arată altfel şi fiecare zi e minunată. Marele avantaj în activitatea mea e că nu sunt două zile la fel. În fiecare zi afli lucruri noi, te loveşti de probleme noi, obţii rezultate noi, îţi vin idei noi. În cercetare nu există limite şi nu există rutină. Mi-e greu să mă gândesc la o altă “meserie” care să îţi ofere în fiecare zi atâtea senzaţii diferite şi care să nu te plictisească niciodată.

Am griji şi satisfacţii în fiecare zi. Mi-e teamă mereu că nu îmi va ajunge bugetul să fac tot ceea ce îmi propun, că produsele comandate nu vor ajunge la timp, că nu reuşesc să îmi motivez suficient colaboratorii. Dar în acelaşi timp acumulez constant un volum important de date, aşa încât în fiecare zi am ocazia să analizez date noi, fiecare dintre ele aducându-mi noi şi noi satisfacţii. Şi toate acestea sunt încununate de satisfacţia, cea mai mare poate, când aflu că am primit un premiu pentru rezultatele mele, că un proiect depus a fost acceptat pentru finanţare, că o lucrare a fost acceptată pentru publicare sau pentru prezentare la o conferinţă importantă.

Care sunt pe scurt cele mai mari probleme practice de care vă impiedicaţi, ca cercetător?

O primă problemă e cea a fondurilor insuficiente. Dar nu trebuie să exagerăm. Nici în străinătate cercetarea nu este suprafinanţată. Şi în România, ca şi în străinătate, ai şansa de a câştiga o competiţie de proiecte finanţate. Am avut norocul ca de la întoarcerea în ţară să am câteva astfel de proiecte finanţate din diferite surse, ceea ce mi-a permis să merg înainte cu proiectele la care ţin cel mai mult.

Birocraţia şi legislaţia actuală sunt alte două probleme deloc de neglijat. Documentaţia şi demersurile administrative necesare pentru achiziţia oricărui produs sunt extrem de stufoase şi mai ales mari consumatoare de timp, iar legislaţia nu îmi permite frecvent să achiziţionez produsele de calitate pe care mi le-aş dori, doar pentru că au preţuri mai ridicate sau pentru că nu sunt distribuite de un distribuitor local.

Personal, cred însă că cea mai mare problemă este aceea de a găsi colaboratori de încredere. În România, din păcate, pentru mulţi colegi cercetarea nu este un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc de promovare în ierarhia academică. Mă lovesc astfel de nenumărate eşecuri în încercarea de a dezvolta parteneriate şi colaborări cu colegi din alte domenii.

Cum arată coşmarul vs. victoria în profesia pe care o practicaţi?

Dacă e un motto după care mă ghidez, acela este “Vreau să fiu Cineva. Vreau să fac Ceva.”. Cea mai mare dezamăgire ar fi ca tot ceea ce fac să nu conteze la nimic. Să părăsesc activitatea pe care o desfăşor fără să fi lăsat nimic în urmă. Cel mai mare coşmar ar fi ca proiectele la care lucrez să se oprească o dată cu mine.

Cea mai importantă victorie? Să îmi păstrez entuziasmul şi să consolidez o echipă de oameni tineri, motivaţi, competitivi, care să contribuie la rândul lor la “creşterea” echipei şi, mai ales, care să înţeleagă că în cercetare drumul cel mai scurt nu este neapărat cel care îţi aduce şi cele mai multe satisfacţii.

Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit să o rezolvaţi?

Nu cred că am întâlnit probleme grele şi probleme uşoare. Cercetarea presupune că ceea ce facem nu a mai fost făcut înainte şi că toate rezultatele pe care le obţinem sunt noi, neexplorate. Toate rezultatele obţinute trebuie interpretate şi asta nu e niciodată uşor. Cu atât mai mult cu cât proiectele la care particip sunt multidisciplinare, iar rezultatele pe care le obţin şi le interpretez vin din cele mai variate domenii, uneori complet străine faţă de ceea ce am făcut până atunci.

Ce vă dă energie să staţi ascuns ore întregi în laborator sau în faţa articolelor ce trebuie citite? Ce vă motivează?

Nu e niciodată greu sau neplăcut să mă ocup de proiectele mele. Momentul în care cifrele de pe ecran (valorile obţinute pentru diferiţi parametrii analizaţi) se transformă în ipoteze şi reuşesc să explice mecanisme aduce suficientă satisfacţie încât nici un efort să nu fie prea mare.

Aţi avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceţi altceva?

Nu cred că aş mai putea face altceva. Cred că ceea ce fac mi se potriveşte perfect. În plus, nu văd ce altceva m-ar putea motiva mai mult sau mi-ar putea aduce mai multe satisfacţii. Mă întreb însă periodic de ce fac ceea ce fac, văzându-i pe unii dintre colegii mei cum transformă pasiunea mea în industrie.

Dacă ar fi să menţionaţi una sau două idei sau rezultate, ce vi se pare că aţi adus nou în ştiinţă?

Cred că cea mai mare realizare de până acum este dezvoltarea primului model experimental de fibrilaţie atrială spontană. Acest model permite pentru prima dată evaluarea mecanismelor fibrilaţiei atriale în circumstanţe similare cu cele întâlnite la om. Ulterior, pe baza acestui model, am descris o serie de mecanisme moleculare, electrice şi autonome implicate în geneza acestei aritmii. Dar cred că ce e mai important abia acum se concretizează. Proiectul pe care îl desfăşor în prezent aduce rezultate din ce în ce mai interesante, mai surprinzătoare şi, mai ales, cu un potenţial important de a modifica una dintre strategiile terapeutice utilizate actualmente în abordarea acestor pacienţi.

Cum vedeţi tendinţele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră în zece ani?

Studiul fibrilaţiei atriale a început în urmă cu mai bine de 100 de ani. Deşi cercetările continue au adus o multitudine de date extrem de importante legate de mecanismele acestei aritmii, rămân încă cel puţin la fel de multe întrebări fără răspuns. Studiul fibrilaţiei atriale nu a început cu mine şi cu siguranţă nu se va termina cu mine. Mă aştept însă ca studiul mecanismelor genetice implicate în apariţia acestei aritmii să aducă răspunsuri la multe dintre aceste întrebări şi să deschidă în acelaşi timp noi direcţii de cercetare.

Unde credeţi că se află cercetarea românească în acest moment (ţară/străinătate)?

Într-un echilibru instabil – cel puţin în medicină. Schimbarea criteriilor de promovare şi creşterea importanţei activităţii ştiinţifice în evaluarea universităţilor a declanşat un maraton în publicarea a ceea ce numim „lucrări ştiinţifice”. Aceste schimbări au stimulat pe de o parte cercetătorii tineri să ia iniţiativa, să încerce să îşi materializeze ideile şi le-a oferit posibilitatea să iasă în faţă, dar în acelaşi timp a generat o industrie a cercetării în care orice poate şi trebuie publicat, în orice tip de publicaţie, atâta timp cât corespunde criteriilor. Momentul în care aceste practici vor înceta va aduce cercetarea românească pe linia dreaptă a performanţei şi competitivităţii la nivel internaţional. Între timp, încercăm doar să nu ieşim prea şifonaţi atunci când ni se spune, neoficial, că datele venite de la noi nu sunt demne de încredere (reliable).

Cum credeţi că Ad Astra ar putea să ajute domeniul în care activaţi? Cum vă relaţionaţi faţă de Ad Astra?

Continuând să facă ceea ce face şi mai ales menţinându-şi atitudinea imparţială şi obiectivă, Ad Astra are toate premizele să contribuie la reforma cercetării româneşti. Consider admirabilă iniţiativa Ad Astra de a acorda premii cercetătorilor tineri. Dincolo de faptul că astfel de premii ne confirmă că ceea ce facem nu trece neobservat, ne motivează să continuăm în ciuda obstacolelor şi dezamăgirilor cotidiene şi ne confirmă că nu suntem singuri, cred că astfel de premii pot stimula şi pot convinge un şi mai tânăr cercetător că senzaţia de derivă şi frustrările pe care le încerci la început merită toate eforturile.

Care sunt sfaturile către un tânar cercetător?

Întâi de toate, să fie sigur că asta e ceea ce îşi doreşte. Cercetarea este un stil de viaţă şi nu o meserie. Dacă pasiunea pentru cercetare te poate face extrem de fericit, lipsa motivaţiei poate “îngropa” un cercetător. Să persevereze indiferent de rezultate. Cercetarea implică riscuri pe care ni le asumăm cu toţii. Nu rareori la sfârşitul unei perioade lungi de muncă intensă rezultatele sunt sub aşteptări. Dar acesta e până la urmă farmecul muncii noastre – fiecare zi îţi poate aduce surprize. Şi până şi un rezultat negativ e un pas înainte. Să se înconjoare de oameni de valoare, alături de care cercetarea să fie un drum drept, nu neapărat cel mai scurt.


  1. McMichael J. History of atrial fibrillation 1628-1819 Harvey - de Senac - Laënnec. Br Heart J. Sep 1982; 48(3): 193–197.
  2. Einthoven W. Le telecardiogramme. Arch Int de Physiol 1906;4:132–64 (traducere în engleză, Am Heart J 1957; 53: 602–15).
  3. Lewis T. Auricular fibrillation: A common clinical condition. Br Med J 1909; 2:1528.

(Pentru conformitate, Mihai Miclăuş)*

Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediţii a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii şi câştigători puteţi afla la http://premii.ad-astra.ro

*Cu excepţia textelor semnate cu numele asociaţiei, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Florica Gyarmath
30.01.2015, 16:59:41

Si in final care sunt cauzele aritmiei???

margelatu curcanu
2.02.2015, 13:41:13

Cei care i-au acordat premiul au uitat să o întrebe. Poate la următoarea festivitate. Mai trebuia trecut la autor: PUBLICITATE. Dar e bine și așa decât apariția unor fițe care nu știu măcar să se semneze.

+1 (1 vot)
Modifică Setările