Profesorul de informatică care scrie poezii şi proză. „Scrisul este un drog plăcut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Bocu FOTO arhiva personală
Dorin Bocu FOTO arhiva personală

Dorin Bocu, profesor la Universitatea Transilvania din Braşov, în prezent pensionat, a folosit timp de 30 de ani metode de predare atipice a informaticii. Studenţii săi au conceput proiecte concrete prin care au validat informaţiile învăţate la cursuri.

Dorin Bocu (67 de ani), profesor de informatică la Universitatea Transilvania din Braşov până în acest an, când s-a pensionat. a fost un cadru didactic atipic în învăţământul românesc. Matricea geografică, economică şi culturală în care s-a format ca om, după cum îi place să spună, este comuna Săruleşti din judeţul Buzău. De mic copil i-a plăcut matematica, dar a prins şi gustul limbii române.  

”Ca elev, o parte din fiinţa mea a descoperit, lent dar constant, importanţa cuvântului scris. În fine, a treia parte, care de fapt le-a mânat pe celelalte două din urmă, a fost descifrarea rolului pe care îl au ideile în evoluţia omului şi chiar a omenirii”, spune dascălul. 

Dorin Bocu a descoperit apoi informatica, pe care o vede ca pe un univers în care cuvântul scris este important pentru succesul proiectelor. ”Informatica este o lume în care ideile ar trebui să fie mai importante decât lucrurile de tot felul. Lucrurile din informatică sunt reflectarea imperfectă, în lumea reală, a  ideilor”, este viziunea profesorului.

La terminarea facultăţii şi-a obţinut licenţa în matematică, specializarea fiind informatică, şi apoi doctoratul. Şi-a asumat atunci responsabilitatea deloc uşoară de a elimina, cât mai rapid cu putinţă, decalajul dintre informatica românească şi informatica mondială de vârf. În 1990, a devenit asistent la Facultatea de Matematică din Braşov, pe care o absolvise în 1980.

A parcurs toate treptele universitare, pornind de la cea de programator, inginer de sistem, asistent universitar, lector, conferenţiar, profesor universitar şi şef al catedrei de Informatică Aplicată. A fost de asemenea, coordonator de master pe specializarea Tehnologii Moderne în Ingineria Sistemelor Soft. Ne mărturiseşte că ideea de a preda era secundară, iar ceea ce îl preocupa era să facă cunoaştere sistemică, adică cercetare. 

Metode inedite de predare

Metoda lui preferată de predare la o materie atât de de tehnică precum informatica erau prelegerile, iar studenţii trebuiau să vină cu proiecte bazate pe ideile discutate la cursuri. ”Am ţinut cu dinţii, uneori în dezacord cu feed-back-ul primit de la unii studenţi, ca obiectul prelegerilor să fie lumea ideilor şi felul în care un om se poate apropia de această lume. La activităţile aplicative am insistat pe elaborarea de proiecte în cadrul cărora se ilustrează şi validează ideile discutate la orele de curs”, explică profesorul.

După o experienţă de 30 de ani la catedră, crede că centrarea învăţământului superior pe student va rămâne doar o lozincă dacă nu se vor face paşi concreţi pentru ca acest lucru să devină efectiv realitate. ”Cu o subfinanţare cronică a învăţământului superior de stat, nu poţi avea logistică adecvată, resursă umană înalt calificată, formaţii de lucru adecvate. În aceste condiţii, metodele de predare au toate şansele să rămână la stadiul de idei exotice”, spune Dorin Bocu.

Stăpânul tehnologiei, nu sclavul ei

Ne dezvăluie că metodele sale de predare nu erau pentru toţi studenţii, ci doar pentru cei care au fost realmente curioşi să afle bazele informaticii şi să pună în practică ideile pe care se fundamentează aceasta.  ”Mi-am pus încrederea în aceia, mai puţini, care sunt fascinaţi şi de dinamica fundamentelor teoretice ale informaticii, de ideile care au schimbat atât de rapid şi profund civilizaţia umană”, explică dascălul.

Dorin Bocu profesor informatica FOTO arhiva personala 2

FOTO arhiva personală

Le-a recomandat mereu studenţilor săi să vadă în informatică un mijloc de comunicare, dar în acelaşi timp şi o unealtă de automatizare a activităţilor informaţionale şi de amplificare a cunoaşterii, fiind vizate atât sfera, cât şi conţinutul cunoaşterii.  ”Un student pe cale de a deveni informatician este stăpânul tehnologiilor, nu sclavul lor. De ce să investim enorm în jocurile pe calculator şi să nu investim decât sporadic şi neconsistent în utilizarea tehnologiilor informatice în procesul de instruire? Aceste lucruri ar trebui să fie pe agenda fiecărui absolvent de informatică”, remarcă Dorin Bocu.

Monografii pentru pasionaţii de informatică

În opinia sa, un sistem de educaţie performant trebuie să le formeze elevilor şi studenţilor două seturi fundamentale de abilităţi.  ”Practicarea asumată a valorilor care pot ridica o societate de la stadiul de sumă mecanică a individualităţilor la stadiul de civilizaţie care permite individualităţilor să-şi valorifice creativitatea (indiferent care este nivelul la care operează această creativitate) şi practicarea asumată a competenţelor specifice unui domeniu de activitate”, crede profesorul.

În lumina acestor idei a scris mai multe cărţi de informatică, una dintre cele mai importante fiind ”Incursiuni speculative în şi dincolo de energia softului”, publicată în 2021. De numele său se leagă şi mai multe monografii publicate, care vin în ajutorul studenţilor pasionaţi de informatică. Este vorba despre un manual pentru utilizatorii PC, util pentru obţinerea a ceea ce se numeşte permisul european de conducere a computerului. 

A scris şi o lucrare despre iniţierea în programarea calculatoarelor utilizând limbajul Pascal şi o altă carte privind iniţierea în ingineria sistemelor soft.  La acestea se adaugă alte şase lucrări publicate în reviste de specialitate.

Şapte volume de poezii scrise

Dorin Bocu scrie şi poezii, dar şi ceea ce numeşte proză condensată.  ”Scriu de multă vreme. La început a fost o joacă. Un fel de testare a limitelor mele. Tezele mele la Limba şi literatura română erau citite, uneori, de profesor în faţa colegilor. S-a întâmplat ca la înmânarea premiului pentru locul II la Olimpiada de română pe judeţul Buzău, în faţa participanţilor la ceremonie să fie citită lucrarea mea”, îşi aminteşte profesorul.

Prima poezie a publicat-o într-un ziar din Buzău, la o rubrică adresată începătorilor. Spune că a fost un impuls adolescentin pentru a afla cum este văzută de public lucrarea lui, dar ce l-a motivat cu adevărat a fost prezentarea care a însoţit creaţia lui. Prima carte de poezii a publicat-o în anul 2000. ”Scrisul este un drog plăcut, de care am ajuns dependent. Obsesia mea ascunsă când vine vorba de scris este să spun cât mai multe adevăruri, folosind cât mai puţine cuvinte”, mărturiseşte dascălul.

A publicat până acum şapte volume de poezii. Dintre acestea, amintim ”Portalul timizilor”, ”Memoria chihlimbarului”, ” Lipsit de aripi dar visând la stele” şi ”La portile clipei”. ''Cititorule, să nu-ti risipeşti niciodată înţelepciunea în văgăunile vieţii! Nici măcar atunci când braţul înşelător al norocului ţi-a oferit vremelnica lui protecţie'', este mesajul poetului pentru cei care îi citesc creaţiile.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Psihologul care a transformat predarea limbii engleze în formarea de abilităţi de viaţă prin dezbateri şi jocuri de rol

Învăţătoarea care a creat o şcoală de vară ca să ajute elevii cu tulburări de scris, citit sau de vorbire

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite