Universitar

articolul anterior articolul urmator

Scrisoare deschisă a unui profesor de la Facultatea de Drept din Bucureşti: Îmi doresc să nu ne mai conducă securiştii

1
2 Oct 2019 18:29:28
Autor: Iulia Cimpoeru
FOTO: Facebook/Corneliu-Liviu Popescu
FOTO: Facebook/Corneliu-Liviu Popescu

Corneliu-Liviu Popescu, profesor în cadrul Facultăţii de Drept a transmis o scrisoare deschisă conducerii Universităţii Bucureşti în care a solicitat, în contextul alegerilor din această perioadă, existenţa unor criterii clare privind excluderea persoanelor care au colaborat cu Securitatea, alături de promovarea femeilor în funcţii de conducere.

Redăm integral scrisoarea deschisă:

„Alegeri la Universitatea din Bucureşti - scrisoare deschisă pentru o conducere nesecurista şi feminină

Stimaţi Colegi, membri ai Comunităţîi academice a Universităţii din Bucureşti,

Mă adresez Dumneavoastră în mod public, în perspectiva apropiatelor alegeri care vor avea loc în Universitatea noastră. Nu deţin şi nici nu candidez pentru vreun mandat sau vreo funcţie de conducere, am în vedere doar interesul general al Comunităţîi noastre academice.

Sunt profesor la Şcoală doctorală de Drept a Facultăţii de Drept. Sunt membru al Comunităţîi academice a Universităţii din Bucureşti de exact 30 de ani, primii 4 ca student, toţi ceilalţi în calitate de cadru didactic. Aici mi-am făcut studiile universitare juridice - licenţă, studii postuniversitare, doctorat şi postdoctorat -, precum şi cele de formare pedagogică, aici am parcurs prin concurs toate treptele carierei didactice - preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor, conducător de doctorat. Sunt profesor şi la Colegiul Juridic de Studii Europene al Universităţii Paris 1 Panteon-Sorbona, precum şi avocat în Barourile Bucureşti şi Paris.

Am ales forma unui demers public întrucât, deşi m-am adresat în scris structurii administrative competenţe a Rectoratului cu întrebarea vizând posibilitatea de a publică instituţional un mesaj de interes general pentru Comunitatea academică privind viitoarele alegeri, am fost ignorat, neprimind vreun răspuns.

În primul rând, îmi doresc să nu ne mai conducă securiştii mai rău ca pe vremea comuniştilor. Îmi doresc că în toate structurile şi funcţiile de conducere academică să fie numai persoane care nu au fost securişti. Am în vedere orice formă de colaborare cu Securitatea statului totalitar comunist, nu doar cea calificată de lege drept poliţie politică. Prin urmare, îi rog pe toţi candidaţii să prezinte atât o declaraţie notarială că nu au fost cadre sau colaboratori de niciun fel ai Securităţii, cât şi un certificat „virgin” de la CNSAS (din care să nu rezulte că au avut angajament olograf, nume conspirativ şi note informative olografe, adică nu doar că nu au fost securişti „că poliţie politică”, ci pur şi simplu că nu au fost securişti, nici măcar „de drept comun”).

În al doilea rând, sunt surprins că, măcar trecând pe holurile Palatului Facultaţii de Drept (prea mult timp şi sediu al Rectoratului), nu deranjează faptul că, din toate portretele rectorilor Universităţîi din Bucureşti, de la 1864 şi până astăzi, ne privesc numai bărbaţi. Este complet inadmisibil că, în istoria Universităţii din Bucureşti, niciodată funcţia de rector să nu fi fost deţinută de vreo femeie. De prea multe ori am auzit - şi am protestat cu repulsie - afirmaţii ale unor „universitari”, că locul femeilor este în învăţământul preuniversitar, dacă se poate preliceal.

Unei asemenea gândiri de cavernă (chiar dacă nu este generalizată), dar şi unei asemenea situaţii statistice (care este univocă) trebuie să li se răspundă cu măsuri pozitive de protecţie. În Universitatea din Bucureşti sunt foarte multe femei care excelează atât profesional, cât şi managerial, deci care pot ocupa cu cinste funcţia de rector. Este momentul că Universitatea din Bucureşti să dovedească faptul că nu este machistă, este momentul că Universitatea din Bucureşti să aleagă, pentru prima dată în istoria să, o femeie în funcţia de rector.

De aceea, îi rog pe toţi bărbaţii din Comunitatea academică să arate că, pentru ei, drepturile omului şi democraţia nu sunt simple fraze goale urlate pe străzi sau pe la televiziuni, ci sunt o valoare profundă, pe care o interiorizează şi o conştientizează, deci să nu îşi depună candidatura la funcţia de rector. Îmi doresc doar candidaturi feminine la funcţia de rector la aceste alegeri - o măsură excepţională şi temporară, determinată de situaţia excepţională a exclusivităţii masculinităţii rectorului în istoria Universităţîi din Bucureşti. Bărbaţii care doresc să candideze pentru funcţia de rector îşi pot pune virilitatea incomensurabilă în slujba Comunităţii academice şi din funcţia de prorector, că ajutor al unei doamne rector.

Va rog deci, stimaţi membri ai Comunităţîi academice a Universităţii din Bucureşti, să asigurăm cu toţii, în urmă apropiatelor alegeri academice, o conducere nesecurista şi feminină a Universităţii noastre.

Profesor Corneliu-Liviu Popescu", se arată în scrisoarea deschisă, conform mediafax.ro. 

Alegerile generale la Universitatea din Bucureşti pentru mandatul 2019-2023 încep luni, 7 octombrie. Prima etapă vizează depunerea candidaturilor, care este desfăşurată între 7 şi 11 octombrie 2019, potrivit calendarului.

În această perioada se vor depune candidaturile pentru funcţia de Director de Departament, pentru calitatea de membru în Consiliul Departamentului, calitatea de reprezentant al departamentului în Consiliul facultăţii şi pentru calitatea de reprezentant al facultăţii în Senat.

Desfăşurarea propriu-zisă a alegerilor va avea loc între 15 şi 25 octombrie 2019, conform datelor Calendarului alegerilor UB pentru mandatul 2019-2023. Acestea se vor desfăşura la nivel de departamente, respectiv la nivel de facultate pentru reprezentanţii facultăţilor în Senat.

Potrivit datelor calendarului, prezentarea Raportului de activitate a Senatului pentru perioada decembrie 2015 - noiembrie 2019 va avea loc, luni, 4 noiembrie, tot atunci urmând să se desfăşoare şi şedinţa comună a Senatului pentru validarea alegerilor de la nivelul facultăţilor.

În intervalul 5-14 noiembrie 2019 va avea loc depunerea candidaturilor pentru funcţia de Preşedinte al Senatului, urmând că la dată de 20 noiembrie să de desfăşoare alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Senatului.

Ultimele alegeri sunt cele pentru ocuparea poziţiei de Rector al Universităţîi din Bucureşti. Depunerea candidaturilor pentru funcţia de Rector va avea loc în perioada 20-27 noiembrie 2019.

Alegerea Rectorului Universităţîi din Bucureşti se va desfăşura în două tururi. Primul dintre acestea va avea loc în dată de 4 decembrie 2019, urmând că turul ÎI să aibă loc la o săptămâna distanţă, respectiv în 11 decembrie 2019.

Şedinţa de Senat pentru validarea alegerii Rectorului este programată în eventualitatea în care rectorul este ales din turul I, pentru dată de 11 decembrie 2019. Pentru situaţia în care acesta este ales după turul ÎI, validarea alegerii Rectorului va avea loc în 18 decembrie 2019.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

mossss ion roata
2.10.2019, 20:13:26

Actualul rector al UB, tovarăşul "filosof" Mircea Dumitru, a fost colaborator al securitatii ca politie politica, dovedit cu inscrisuri olografe (denunţuri pe care le-a semnat, numele conspirativ, ofiterul de legatura etc.). In trecutul apropiat, in calitate de sinistru al Educatiei (desemnat ca "tehnocrat"), precum si prin mesajele pe care le-a tot difuzat in spatiul public, a dat dovada ca este inca pe statul de plata al serviciilor. Spunea la un moment dat ca va da in judecata CNSAS, pentru a contesta calitatea de colaborator, care s-ar fi referit la o alta persoana cu acelasi nume. Nu stiu ca de cand a spus si pana acum sa deschida un proces pe care stie ca il va pierde.