Controversatul miliardar George Soros va finanţa cu aproximativ 1 miliard de dolari mai multe universităţi din întreaga lume, dar mai ales din Statele Unite, pentru a combate ceea ce el numeşte ”naţionalism”.
Anunţul lui George Soros a fost făcut imediat după Forumul Economic de la Davos, acolo unde se adună cei mai importanţi oameni ai planetei pentru a discuta diverse probleme.
”SNSPA a fost invitată să colaboreze cu cea mai nouă reţea globală de universităţi. Anunţul a fost făcut joi, 23 ianuarie 2020, de George Soros, în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos”, se arată într-un comunicat trimis Edupedu.ro.
Invitaţia nu a sosit însă direct, ci este o consecinţă a faptului că SNSPA face parte din Consorţiul Civica, asociaţie ce face parte din programul lui Soros numit OSUN.
“George Soros a afirmat că noua reţea de universităţi va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari. OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA”, precizează SNSPA, conform Edupedu.
Din Consorţiul Civica fac parte, pe lângă SNSPA, Universitatea Central-Europeană, fondată de Soros, London School of Economics sau Stockholm School of Economics.
George Soroş este un personaj controversat, acuzat pe mai multe atacuri speculative asupra lirei sterline sau economiilor din Asia de Sud-Est.
Soroş este persona non-grata în Ungaria, fiind acuzat de guvernul Orban că subminează interesele naţionale.
De asemenea, Soroş este unul din inamicii preşedintelui american Donald Trump, acesta acuzându-l de faptul că îi sprijină pe adversarii săi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
sa fie o coincidenta ca Soros finanteaza academia de partid Stefan Gheorghiu, si nu o universitate cu traditie precum Universitatea din Cluj, Universitatea din Iasi sau Universitatea din Bucuresti? nu cred...marxist la marxist trage...
Soros judeca cinic. SNSPA a fost initial gandita ca un mecanism de acordare a unei legitimitati academice unor oameni care erau/sunt deja in sistem. Mii de sotii, nepoti, metrese etc si-au dobandit o legitimitate (falsa, zic eu, cunoscand sau stiind despre o gramada dintre ei) pentru ocuparea prin pile a unor posturi pe care nu le meritau. Dar trebuiau, de ochii lumii, justoficate academic. Pilangeala romaneasca. Soros stie ca daca urmaresti o transformare, indiferent care ar fi ea, captezi vectori de putere reala. Ori, multi -cel putin fosti, si de care stiu - absolventi de SNSPA sunt parte a sistemului care ne guverneaza de treij de ani. Ei/ele nu au avut nevoie decat de o patalama de ochii lumii, in cele mai multe cazuri ei/ele ocupau posturile INAINTE de a primi patalamau SNSPA. Il fave asta pe Soros malefic? Nu stiu, fiindca dincolonde declaratii plate nu stiu exact ce vrea. Dar notez ca daca Soros e anatemizat, pai si altii gen Friedrich Ebert Stiftung sau USAID fac la fel, la o scara mai mica, comensurabila cu bugetul si libertatea de actiune, mult mai mare in cazul lui Soros. CEU a fost captarea de vectori la firul ierbii. Cu SNSPA, se merge la decizionali. Ca in marketing, acopera atat piata saracilor prin CEU (tineret-talente, cum ar veni) cat si pe cea high-end (sotia lui, metresa lui, fiul/fiica lui...) prin SNSPA.
nu cred ca mai avea cineva vreo indoiala ca SNSPA este o vizuina securista - sorosista unde se spala creierasele cu propaganda progresisto - globalista ..... se ascute lupta de clasa tovarasi , stati linistiti la locurile voastre , cupola bilderbergiana vegheaza non-stop prin ochiul lui sauron.
Războiul dintre evrei și creștini / globaliști și patrioți. „Dacă vreți democrație, păstrați-vă suveranitatea! … Dacă vrei libertate, fii mândru de țara ta! Dacă vreți democrație, păstrează-ți suveranitatea! Daca vrei pace, iubește-ți națiunea! Viitorul nu aparține globaliștilor! Viitorul le aparține patrioților. Viitorul le aparține națiunilor suverane și independente, care-și protejează cetățenii, își respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țara specială și unică … Când îţi deschizi inima pentru patriotism nu este loc pentru prejudecată. Biblia spune, «ce bine şi plăcut este când oamenii lui Dumnezeu trăiesc împreună în unitate » … politicienii care susţin globalismul în detrimentul suveranităţii naţionale greșesc … structurile naţionale trebuie protejate, nu înlocuite de unele suprastatale! Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor. Viitorul le aparține națiunilor suverane și independente, care-și protejează cetățenii, își respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țară specială și unică. De aceea noi, în Statele Unite, ne-am angrenat într-un program captivant de înnoire națională. În tot ceea ce facem, ne concentram să le mobilizăm visurile și aspirațiile cetățenilor noștri. Globalismul a exercitat o atracție religioasă asupra liderilor din trecut, făcându-i să-și ignore propriul interes național. Dar în ceea ce privește America, duse sunt acele zile”. Donald Trump, ONU, 24.09.2019
Ca să fie treaba bine făcută propun angajarea a 10-15 imami și a tot atâția profesori de arabă, care să predea despre "religia păcii".