Tinerii pot aplica pentru burse de studii în străinătate. Unde trebuie să se înscrie şi care sunt universităţile pentru care pot opta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii pot opta pentru peste 7000 de programe de studiu     FOTO: worldeducation.ro
Tinerii pot opta pentru peste 7000 de programe de studiu     FOTO: worldeducation.ro

La Sala Palatului, în cadrul târgului  RIUF – The Romanian International University Fair, mii de liceeni tentaţi  să urmeze studiile superioare peste hotare s-au înghesuit să afle informaţii despre cele peste 7000 de programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat) puse la dispoziţie de universităţile participante la eveniment.

Tinerii pot afla mai multe despre sursele de finanţare, procedurile de aplicaţie, dar şi despre  bursele de peste 3.000.000 de euro oferite pentru studiul în Marea Britanie, Germania sau Olanda pentru studenţii români. 

Trebuie precizat că universităţi şi instituţii de învăţământ din 15 ţări precum Marea Britanie, Olanda, USA, România, Danemarca, Germania, Spania şi Arabia Saudită sunt prezente pe 6 şi 7 octombrie, la Sala Palatului. Între acestea se numără mai mult de 20 de universităţi aflate în topul celor mai importante instituţii educaţionale din lume, printre care şi Imperial College London, UCL sau University of Bristol. 

Cei care nu vor să plece în străinătate pot interacţiona şi cu cele mai consacrate instituţii de învăţământ din România. Reprezentanţii celor mai importante universităţi din ţară, printre care şi Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea Politehnică, vor putea răspune la întrebările celor îşi caută un program de licenţă, masterat sau doctorat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite