Universitar

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Tot ce trebuie să ştii despre prezentarea unei lucrări de licenţă

0
4 Jul 2017 11:19:44
Autor: Florinela Iosip
Profesoara Liliana Popescu îi sfătuieşte pe candidaţi să se gândească la momentele din facultate în care au avut reuşite, iar astfel vor căpăta încredere în ei.
Profesoara Liliana Popescu îi sfătuieşte pe candidaţi să se gândească la momentele din facultate în care au avut reuşite, iar astfel vor căpăta încredere în ei.

În zilele ce urmează, studenţii care au terminat facultatea vor trece prin emoţiile prezentării lucrării lor de licenţă. De multe ori, se întâmplă ca prezentarea acesteia să conteze mai mult decât lucrarea în sine, iar asta pentru că acela este momentul în care profesorii se conving de calitatea lucrării academice. Pentru a trece cu bine peste emoţiile acestor momente, Liliana Popescu, lector în cadrul SNSPA le-a oferit câteva ponturi.

În primul rând, comisia vrea să vadă că evaluaţii au muncit cu folos în vederea elaborării tezei, asta însemnând că au obţinut şi rezultate relevante, care merită o notă maximă.  De asemenea, evaluatorii au pretenţia ca  studenţii să fie capabili să prezinte produsul final al muncii lor, pentru că nu contează doar lucrarea propriu-zisă, ci şi modul în care reuşeşti să o prezinţi printr-un discurs, a mai precizat Liliana Popescu.
 
Aceasta spune că absolvenţii trebuie să fie capabili de esenţializare, adică să poată rezuma conţinutul întregii lucrări de licenţă într-un discurs de 5-10 minute, ceea ce nu este uşor pentru că vorbim de o muncă depusă pe durata unui întreg an universitar sau chiar mai mult.
 
În plus, este important ca evaluaţii  să răspundă prompt la întrebările adresate de profesorii din comisie. În contextul în care, candidaţii îşi vor prezenta tezele folosind anumite concepte, idei, studii şi alte referinţe academice, ei trebuie să se aştepte la întrebări conexe din partea profesorilor cu privire la toate aceste aspecte.
 

Cum trebuie să se pregătească studenţii

Cel mai important este ca tinerii să cunoască şi să înţeleagă foarte bine conţinutul tezei lor. De asemenea, ei trebuie să îşi învingă posibilele timidităţi, complexe sau anxietăţi din timpul prezentării.  Pentru a combate aceste obstacole, evaluaţii trebuie să realizeze că dacă au muncit într-adevăr la lucrarea lor, atunci ei şi-o cunosc cel mai bine. Apoi, dacă totuşi se simt nesiguri pe ei,  profesoara Liliana Popescu îi sfătuieşte pe candidaţi să se gândească la momentele din facultate în care au avut reuşite, iar astfel vor căpăta încredere în ei. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările