UBB, prima în topul universităţilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) ocupă primul loc în clasamentul global al universităţilor din România - Metaranking Universitar 2019.

Universitatea din Bucureşti ocupă poziţia a doua, iar locul trei se află Universitatea Politehnică din Capitală. Încă de acum patru ani, UBB continuă să fie pe primul loc, punctajul său crescând anual, de la 13, cât avea în 2016, la 18, în acest an, în condiţiile în care, cel mai mic punctaj din clasament este 1, obţinut de către Universitatea Valahia din Târgovişte, care se află pe locul 12. Clasamentul stabileşte ierarhia universităţilor din ţară combinând performanţele lor individuale din clasamentele academice internaţionale ale universităţilor.

Concret, în acest an, singura modificare privind primele locuri din clasament s-a produs la poziţia a patra, aceasta fiind ocupată de Universitatea de Vest din Timişoara, care a depăşit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Apoi, pe locul 5 se află Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca. Poziţia a şasea este ocupată de către Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi. Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi ocupă locul 7. Universitatea Politehnica Timişoara şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca s-au clasat pe poziţia a opta. Universitatea Transilvania din Braşov ocupă locul nouă. În final, poziţia a zecea este deţinută de către Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. 

Metarankingul Universitar este un demers de clasificare a universităţilor româneşti demarat în anul 2016 de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin intermediul Grupului de Experţi la Nivel Înalt. Obiectivul Metaranking-ului Universitar din 2019 a fost să identifice care dintre cele 54 de universităţi publice şi 37 de universităţi private acreditate au o minimă vizibilitate internaţională în rankingurile majore ale universităţilor, fiind prezente în cel puţin un ranking inclus în analiză şi care este impactul lor relativ în aria academică internaţională. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite