Un reprezentant al studenţilor are nevoie de ajutorul nostru....

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Lupu

Dintre toate cazurile grave care există în jurul meu de ce am ales să scriu despre al lui? Pentru că face parte din acel grup de tineri care s-au implicat în viaţa cetăţii şi au muncit pentru a schimba în bine lumea din jurul lor.

  A fi voluntar într-o organizaţie studenţească nu e chiar floare la ureche. Eşti obligat să-ţi împarţi timpul între cursuri şi diferitele proiecte în care eşti implicat, să-ţi prioritizezi activităţile zilnice şi mai ales să îţi evaluezi permanent activitatea. A conduce o organizaţie studenţească  presupune de cele mai multe ori să-ţi sacrifici timpul , banii şi răbdarea pentru a reprezenta un grup de studenţi. Am trecut prin acestă experienţă şi pot spune că liderii adevăraţi se formează plecând de jos, din rândurile celor care muncesc pe brânci pentru a reuşi în viaţă.

În general, studenţii care ajung să conducă o organizaţie nonguvernamentală  formează, în ansamblul lor, reperele unei generaţii. Sunt exponenţii, mai buni sau mai răi, a unei clase sociale dispusă să se implice în orice proiect care poate împinge societatea înspre mai  bine. Singurele lor arme sunt creativitatea şi ambiţia de a demonstra că se poate. 

De ce acest preambul referitor la studenţi şi la liderii lor? Pentru că  un reprezentant al studenţilor are grave probleme de sănătate.

Dintre toate cazurile grave care există în jurul meu de ce am ales să scriu despre al lui? Pentru că face parte din acel grup de tineri care s-au implicat în viaţa cetăţii şi au muncit pentru a schimba în bine lumea din jurul lor.

Se numeşte Alin Lupu,un tânăr de 24 de ani din Rm. Vâlcea, fost preşedinte al Organizaţiei Colegiului Studenţesc din Electronică- Bucureşti şi trece printr-o grea încercare: a fost diagnosticat cu o formă de tumoră extrem de agresivă şi nocivă şi are urgent nevoie de o intervenţie chirugicală! Din păcate operaţia care este programată a doua zi de Crăciun nu se poate face în România!

În urma mai multor investigaţii pe data de 27 Septembrie 2012, medicii l-au diagnosticat cu o formă tumorală abia pronunţabilă: formaţiune tumorală osteolitică, articulaţie sacroiliacă stângă- tumoră cu celule gigant.  Formaţiunea tumorală creşte foarte rapid iar riscul imediat la care se expune este obturaţia nervului sciatic stâng şi a vaselor de sânge ceea ce duce la paralizia muşchilor pe care îi inervează sau la alte complicaţii grave.

Din păcate spitalele din România nu dispun de aparatura necesară acestei intervenţii întrucât pentru îndepartarea tumorii este necesară extirparea unei părţi din bazin şi reconstrucţia acestuia, lucru care poate fi posibil la Viena.

A doua zi de Crăciun, Alin este programat la clinica Wiener Privatklinik din Viena pentru operaţie, însă suma necesară intervenţiei este de 41.000 de Euro, bani pe care părinţii nu îi pot obţine nici prin vânzarea apartamentului în care locuiesc şi nici în urma solicitării unui credit bancar datorită veniturilor foarte mici ale familiei.

Colegii lui Alin din ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România) au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-l putea ajuta să ajungă la Viena şi să poată beneficia de operaţia care îi poate reda sănătatea. Un gest nobil care are nevoie de susţinerea noastră, a tuturor.

Detalii despre campania umanitară şi despre situaţia lui Alin găsiţi pe pagina de internet a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România:  www.anosr.ro 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite