Universitar

articolul anterior articolul urmator

Universităţile şi criza demografică

8
17 Mar 2013 12:21:01
Constantin Schifirneţ
Oxford
Oxford

De câţiva ani, târgurile educaţionale au devenit o prezenţă aproape obişnuită în spaţiul public românesc. Ele se bucură de o bună mediatizare şi prezentate ca evenimente importante.

Iată, în aceste zile, reprezentanţi ai peste 100 de universităţi din Europa (inclusiv din România) şi SUA participă la Romanian International University Fair – RIUF, cel mai mare eveniment educaţional din România şi Estul Europei (cf. riuf.ro), cadrul oferit elevilor şi studenţilor români de a discuta despre studiile  în străinătate.

Marile universităţi din lume îşi fac publicitate, uneori destul de incisivă, cu accent pe avantajele, considerate certe, ale absolvirii facultăţilor  lor. Cele mai multe oferte de studiu pentru liceenii români vin de la universităţi din Marea Britanie (18), Olanda (12), Germania (18).

După cum se poate observa, asistăm la recrutarea, de către universităţi străine, a elitei unei promoţii de absolvenţi ai liceului din România, mai exact ai unor prestigioase colegii naţionale. Am spune că, încă de la înscrierea într-un colegiu naţional, mulţi dintre elevi plănuiesc să urmeze o facultate în străinătate, ceea ce este firesc în contextul mobilităţii studenţilor din spaţiul european şi internaţional. Cunosc, din relatarea unei studente românce, de la o universitate din Marea Britanie, că toţi colegii ei de clasă, de la un cunoscut colegiu naţional, sunt înscrişi la universităţi străine.  Neîndoielnic, admiterea tinerilor români la şcoli occidentale este o dovadă clară a calităţii învăţământului liceal românesc din marile colegii naţionale.

În legătură cu acest proces se pune întrebarea despre cauzele interesului universităţilor din Occident în stimularea absolvenţilor de liceu din România, prin acţiuni diverse, de a le frecventa. O asemenea chestiune ar merita o analiză amplă, ceea ce nu se poate face aici.

O să mă refer succint numai la una dintre cauzele esenţiale, anume criza demografică, o bombă cu ceas pentru întreg spaţiul european. Rata scăzută a natalităţii se asociază  cu o creştere a populaţiei vârstnice în multe din ţările dezvoltate. În consecinţă, aceste fenomene demografice au determinat adoptarea de strategii şi proiecte, în ţările occidentale, de a asigura funcţionarea propriilor universităţi. În pofida unor bariere, cum este, de exemplu, inacceptarea României în spaţiul Schengen, ţările occidentale dezvoltate din Uniunea Europeană continuă politica de imigrare, prioritar  pentru specialişti de înaltă calificare, ele având o experienţă îndelungată în integrarea emigranţilor. O parte dintre absolvenţii universităţilor occidentale nu se mai întoarce în România şi muncesc în ţările europene.

Pentru universităţile europene, cu un standard didactic şi ştiinţific mai scăzut, asigurarea numărului de studenţi este vitală, fiindcă altfel ar risca multe consecinţe nedorite.  Nu este întâmplător  faptul că o bună parte a studenţilor din aceste universităţi provine din spaţiul nonoccidental. Rezultă o concluzie clară: universităţile occidentale atrag cât mai mulţi studenţi din toată lumea, prin acţiuni bine elaborate şi puternic susţinute.

Şi România cunoaşte un proces acut de scădere a ratei natalităţii, după cum o dovedesc studiile profesorilor Traian Rotariu şi Vasile Gheţău, iar efectele ei se răsfrâng asupra tuturor componentelor societăţii. Sistemul de învăţământ este puternic influenţat deoarece scăderea ratei natalităţii a condus deja la concluzia  universităţile vor pierde 30% din bazinul demografic de recrutare a studenţilor.

După informaţiile oferite de mass media, rezultă că peste 10.000 de tineri străini studiază în facultăţile româneşti, cu precădere în cele de medicină, ştiinţe tehnice şi ştiinte economice, cifră insuficientă pentru acoperirea acelei treimi, pierdută din cauza crizei demografice.

Tocmai din acest motiv, universităţile româneşti nu au altă cale decât implicarea lor directă în acţiuni de promovare a propriilor programe de studii şi organizarea unui sistem coerent de recrutare a studenţilor din toate zonele lumii.

  

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Herr Hoher
17.03.2013, 16:08:54

Comentariu considerat abuziv.

Secan Ionel-viorel
17.03.2013, 16:15:57

Comentariu considerat abuziv.

Herr Hoher
17.03.2013, 18:21:37

Comentariu considerat abuziv.

basarab neagoe
17.03.2013, 19:20:36

simplu, pentru ca au bani sa plateasca studiile la care se mai poate adauga si posibilitatea de a ramana afara.

+1 (1 vot)
Andrei Ando
17.03.2013, 22:20:15

Absolvenţii de liceu care optează pentru o universitate din occident trebuie să fie foarte precauţi în privinţa specializării pe care o vor urma. Cele mai multe locuri oferite studenţilor din România sunt la specializări de nişă, care nu oferă o meserie licenţiatului. De exemplu: arhitectura culturii. Sunt arădeni studenţi la Greenwich care învaţă la acest profil la Facultatea de Arhitectură, dar cu diploma lor nu se vor putea angaja ca arhitecţi! În Germania se oferă locuri la Medicină, la specializarea Informatică Medicală. Absolvenţii nu vor putea însă profesa medicina. În general specializările au denumiri cu rezonanţă interesantă, dar atât. În ce priveşte accesul românilor în aceste universităţi, aici putem discuta deja despre o industrie. Sunt profesori care preiau elevul încă din clasa a IX-a. O şedinţă de meditaţii la limba engleză costă 100 de lei (de la admiterea la liceul până la admiterea la facultate sunt aprox. 200 de săptămâni de meditaţii/elev). În schimbul acestei sume, profesorul se ocupă de dosarul candidatului, care înseamnă acumularea de ore de voluntariat, obţinerea certificatelor lingvistice, testările pentru pre-admitere. Aceiaşi profesori organizează pentru copii tabere de vară în campusurile marilor universităţi, cu costuri între 5000-10000 de euro/vacanţă. Acolo nu se întâmplă mare lucru, doar că li se deschide elevilor apetitul de a rămâne în străinătate. Finalizarea dosarului mai costă câteva mii de euro, de regulă până în 5000. În ce mă priveşte, cred că marile probleme ale universităţilor româneşti nu sunt promovarea ofertei educaţionale şi calitatea actului educaţional, ci lipsa de atractivitate a pieţei muncii după absolvire, nivelul scăzut de salarizare a specialiştilor, incertitudinea şi încordarea socială. Tinerii care îşi permit să plece la studii în străinătate o fac nu pentru că şcolile de acolo ar fi mai bune, ci fiindcă şansa de afirmare de după absolvire este mai mare, se simt mai confortabil într-o societate în care nu trebuie să îşi pună problema dacă li se vor mai vira banii pe card şi luna următoare. Corectarea acestei stări nu cred că este numai apanajul universităţilor. Problema sesizată de domnul profesor este una de siguranţă naţională şi ar trebui aprofundată urgent la cel mai înalt nivel al administraţiei, de toţi actorii politici creatori de platforme de guvernare. Poate că peste un ciclu electoral va fi deja prea târziu!

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (8)