VIDEO Cum funcţionează un soft antiplagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Softurile antiplagiat sunt folosite de marile universităţi de stat de trei - cinci ani, Universitatea din Bucureşti fiind printre primele care au comandat un astfel de soft. Până acum, softul universităţii a descoperit doar doi plagiatori.

De trei ani este folosit şi tezele de doctorat sunt trecute aleatoriu prin el sau atunci când sunt semnalate nereguli, a explicat într-un interviu pentru "Adevărul", profesorul Bogdan Murgescu, directorul Consiliului de Studii Doctorale de la Universitatea din Bucureşti şi conducător de doctorate la Facultatea de Istorie. Până acum, softul a descoperit doar doi plagiatori, dar fiindcă tezele le-au fost controlate înainte de susţinerea lor, cei doi doctoranzi nu au mai ajuns să îşi primească titlul de doctor.

Adevărul: Cum a ajuns Universitatea din Bucureşti să aibă un soft antiplagiat?

Bogdan Murgescu: Softul antiplagiat a fost achiziţionat de Universitatea din Bucureşti acum mai mulţi ani, la fel cum au făcut şi alte universităţi din ţară. Este folosit printr-un contract cu o firmă care îl pune la dispoziţie şi care realizează controlul acesta producând ceea ce se numesc rapoarte de similitudine. Mai exact, textul electronic al tezei de doctorat este introdus în acest soft şi este comparat cu alte texte care sunt disponibile în diverse baze de date electronice, pe care softul le poate accesa online la liber.

Deci practic dacă teza nu a fost plagiată din surse care se regăsesc şi pe internet, softul nu poate vedea similitudinile? Plagiatorul nu poate fi descoperit?

Nu, şi de asemenea nu poate fi descoperit dacă textele online nu permit utilizarea motoarelor de căutare pe text. Spre exemplu, dacă textele online sunt scanate într-un format jpeg (fotografie), nu se poate verifica pe textul din imagine fiindcă nu permite formatul.

Câte teze de doctorat aţi trecut până acum prin acest soft?

Undeva între 55 şi 60 de doctorate până acum.

Aţi descoperit cazuri de plagiat?

Nu descoperim cazuri de plagiat prorpiu-zis, softul ne indică similitudini şi asta depinde foarte mult de felul cum este reglat softul. Să vă explic, în primul rând, el ne indică similitudini de cuvinte identice care se succed. Softul poate fi reglat să vadă 15 cuvinte sau 25 de cuvinte identice.

Cum este softul Ministerului Educaţiei.

Da, de altfel softul nostru e făcut de aceeaşi firmă.

Deci găsiţi destul de multe similitudini în teze?

Da, practic nu există nicio lucrare care să aibă coeficientul de similitudine zero pentru că sunt expresii uzale care automat îţi apar ca similitudini. Spre exemplu, dacă scrii în teză «din acest punct de vedere...» deja ai cinci cuvinte identice care se succed. 25 de cuvinte sunt mai puţine şi evident că este mai mic coeficientul de similitudine.

Softul vede ghilimlele?

Nu, nu le vede. El doar marchează cuvintele şi este datoria conducătorului de doctorat şi al directorului de şcoală doctorală este să verifice după aceea, caz cu caz, toate similitudinile şi să vadă dacă ele sunt justificate sau dacă ele reprezintă expresia unei tentative de fraudă intelectuală.

Şi aţi descoperit?

În clipa de faţă, nu suntem în situaţia în care să fi descoperit cazuri de fraudă intelectuală premeditată. Au fost însă cazuri de neglijenţă, nu au pus ghilimele, au fost tot felul de probleme care au apărut. Avem în esenţă doar unul-două cazuri în care după ce s-a constatat că ceva nu este în regulă, a fost oprită colaborarea şi s-a închis subiectul doctoratului respectiv.

Apucaseră să-şi prezinte teza?

Nu. Noi insistăm ca verificarea să se facă înainte de susţinerea tezelor. Deci, tot ce se întâmplă după deja arată că sistemul nu a funcţionat, noi încercăm să-l facem să funcţioneze în aşa fel încât să prevenim susţinerea de teze plagiate.

Aţi trecut şi teza domnului Ponta prin acest soft?

Nu am trecut-o prin acest soft, dar a fost verificată manual de o comisie.

Nu aveaţi softul la vremea aceea?

Noi îl folosim abia din 2013 şi de atunci îl folosim. Din 2014 am introdus şi procedura de control preventiv aleatoriu, în care un număr de teze (una din 10) intră automat în control. Altfel, tezele sunt introduse doar dacă există suspiciuni din partea conducătorului de doctorat.

Şi tezete dinaite de 2013 le mai treceţi prin soft?

Momentan nu le trecem prin soft decât pe cele care urmează să fie susţinute. De regulă, tezele se trec prin soft înainte de numirea comisiei care evaluează teza de doctorat.

Câte teze de doctorat sunt în lucru?

La cele 21 de şcoli doctorale ale Universităţii din Bucureşti, în general avem cam 400 de teze susţinute pe an.

La studiile doctorale se predă şi etică?

Da, există cursuri şi din acest punct de vedere, dar efortul poate fi înbunătăţit. Există un curs de Etică, dar eu cred că e prea puţin fiindcă nu este obligatoriu, doctoranzii pot să-l aleagă dacă vor. Cred că ar trebui un curs integrat în programa de studii, un curs mai avansat care să aibă şi credite de studii. De asemenea, unele şcoli doctorale au propriile lor cursuri de instruite în etică şi au inclusiv ghiduri de etică, o serie de observaţii despre cum se citează şi cum se dau referinţele ca teza de doctorat să fie redactată corect.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite