Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Ştefan Bănică, relaxare în familie. A ieşit la plimbare în parc alături de soţie şi copil

1
24 Oct 2020 20:55:09
Autor: George-Andrei Cristescu

Ştefan Bănică şi-a scos, zilele trecute, familia la o plimbare plină de relaxare în parc. Cei trei au ieşit în natură, în Parcul Bordei din Bucureşti, însă până acolo au ajuns cu un BMW M4 decapotabil, de 90.000 de euro. Bolidul lui Bănică are 431 CP şi atrage atenţia peste tot pe unde este plimbat.

Îmbrăcaţi sport, în treninguri, cu şepci şi încălţaţi cu adidaşi, Lavinia şi Ştefan au putut fi cu greu recunoscuţi, mai ales că jumătate de faţă le era acoperită cu măştile de protecţie. Micuţul Alexandru a stat mai mult în braţele mămicii, însă Bănică nu şi-a luat ochii de la el. 
 
Într-un interviu mai vechi, Bănică ne spunea câte ceva despre stilul său de viaţă: "Mă întreţin, dar nu ştiu să-ţi dau o reţetă, sunt atent la ce mănânc. În momentul în care vrei să faci performanţă trebuie să fii atent la nişte lucruri. Exact ca un sportiv, la un moment dat. Dar sunt un om obişnuit şi probabil faptul că dau senzaţia asta de tânăr şi neliniştit e că iubesc şi îmi place enorm tot ceea ce fac. Tot ceea ce fac în profesia mea fac din credinţă şi cu dragoste şi respect. Şi atunci probabil lucrul ăsta îţi dă o anumită stare".
 
Mai multe despre această vizită relaxantă în parc poţi afla pe click.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Alexandru Preda
25.10.2020, 06:19:06

Este o moda, ca același bărbat sa aibă prima căsnicie cu o femeie apropiata de el ca vârsta... A doua căsnicie cu una cu 10 ani mai tânără, următoarea cu una ce 20 ani msi tânără... Și sa fie din ce în ce mai fericit :)

Modifică Setările