A fost dezvăluită cauza morţii artistei Dolores O'Riordan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dolores O'Riordan, solista grupului irlandez The Cranberries, a murit pe 15 ianuarie, la vârsta de 46 de ani, fiind găsită scufundată în cada din baia unei camere de hotel din Londra. Anchetatorii au dezvăluit acum şi împrejurările în care a murit artista.

Dolores O'Riordan a murit înecată în cadă pe fondul consumului excesiv de alcool, potrivit unui raport al legiştilor de la Westminster Coroner's Court, citat de BBC, potrivit News.ro.

Moartea sa a fost „un tragic accident”, a spus medicul legist.

Potrivit anchetei, în camera de hotel a cântăreţei au fost găsite numeroase sticle - cinci recipiente mici şi o sticlă de şampanie -, dar şi flacoane cu medicamente prescrise de medic.

Testele toxicologice au arătat că artista ingerase doar cantitatea prescrisă de medicamente, însă avea 330mg de alcool la 100ml de sânge - ceea ce înseamnă că depăşise de mai mult de patru ori limita legală (de 80mg) pentru condus.

Ancheta a fost suspendată în luna ianuarie deoarece erau aşteptate rezultatele „mai multor teste“ efectuate în cadrul examinării post-mortem, însă poliţia a anunţat că decesul nu este considerat „suspect“, iar corpul ei nu prezenta răni sau dovezi că ar fi încercat să îşi facă rău. 

„Am văzut-o pe doamna O'Riordan scufundată în cadă, cu nasul şi gura sub apă”, a spus Natalie Smart, reprezentant al poliţiei, care s-a aflat în luna ianuarie la locul incidentului.

Dolores O'Riordan s-a cazat în hotel pe 14 ianuarie. La miezul nopţii, a luat legătura cu serviciul hotelului şi i-a telefonat mamei ei în jurul orei 03.00. Dimineaţa, la ora 09.16 a fost găsită fără viaţă în baia camerei.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite