Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

A murit Anthony Bourdain, celebrul chef care a ironizat România şi a provocat un scandal naţional: „Un eşec. A fost îngrozitor să fac acea emisiune“ VIDEO

16
8 Jun 2018 17:44:54
Autor: Alexandra Constanda
Anthony Bourdain a fost recompensat cu toate premiile pe care le-ar fi putut primi în această industrie FOTO Guliver/Getty Images
Anthony Bourdain a fost recompensat cu toate premiile pe care le-ar fi putut primi în această industrie FOTO Guliver/Getty Images

Anthony Bourdain, unul dintre cei mai sclipitori chefi şi scriitori, s-a sinucis la 61 de ani. În urmă lui rămân emisiunile şi poveştile geniale, dar şi un episod care nu face cinste României. În 2008, Bourdain ne-a vizitat ţara pentru a filma o ediţie a celebrei sale serii TV „No Reservations“, însă totul s-a transformat într-un fiasco şi a scos la iveală modul în care ministrul Turismului de la acea vreme a încercat „să-i cumpere“ laudele.

CNN a anunţat decesul renumitului chef american Anthony Bourdain şi precizează drept cauză a morţii sinuciderea, fără a oferi însă alte detalii. Povestea pe larg. 
 
Sunt mulţi cei care ştiu cine a fost Anthony Bourdain, dar puţini îşi mai amintesc că numele său a fost legat de România, din păcate nu într-un sens pozitiv. 
 
În 2008, show-ul de succes „Anthony Bourdain: No Reservations“, difuzat de Discovery Travel Channel, l-a adus şi în ţara noastră. Scopul pe care starul îl avea întotdeauna era să realizeze reportaje în care să descopere gastronomia şi bijuteriile turistice din fiecare ţară în care călătorea, dar şi oamenii şi modul în care aceştia trăiesc şi văd viaţa. Episodul din România a fost însă un dezastru, aşa cum el însuşi a mărturisit ulterior. 
 
Înainte de a ajunge pe plaiurile mioritice, producătorii emisiunii au cerut anumite lucruri autorităţilor române, printre care să filmeze într-o zonă în care locuiesc cetăţeni de etnie romă, însă au fost refuzaţi. Cu toate acestea, Bourdain s-a gândit să dea totuşi o şansă României, decizie pe care ulterior a regretat-o. Ajuns în Bucureşti, chefului nu i-a fost permis să filmeze în Curtea Veche fără a achita o taxă de 10 euro pe metru pătrat, fapt de care s-a arătat indignat. Bourdain nu a fost impresionat nici de bucătăria românească. 
 
Rezultatul: Anthony Bourdain şi echipa sa au realizat un reportaj deloc flatant la adresa României, aşa cum se aşteptau autorităţile române. Materialul a fost difuzat pe Discovery Travel & Living în toată lumea. „Practic, România prezentată de el este cea reală, dincolo de peisajele frumoase şi locurile deosebite. Se spune că pentru a cunoaşte o ţară trebuie să îi cunoşti oamenii, iar el a cunoscut românii: în cârciumă, la bar, vânzând miere pe marginea drumului, inscripţionând cruci“, spunea la acea vreme Răzvan Pascu, expert în turism. 
 

Reportajul a provocat un adevărat scandal naţional, mai ales că a ieşit la iveală faptul că Ministerul Turismului, condus la acea vreme de liberalul Ovidiu Ioan Silaghi, a pus la cale mai multe „evenimente“ care să facă bine imaginii ţării şi pe care spera ca Bourdain să le folosească în documentarul său.  Toată „afacerea“ ar fi costat statul român 20.000 de dolari. Pe lângă acest aspect, românii s-au simţit lezaţi de comentariile ironice ale lui Bourdain şi l-au atacat dur prin comentarii online.
 
Starul s-a amuzat însă mai ales după ce a aflat că presa română l-a etichetat drept „agent al Mossadului“. Totuşi, Bourdain a recunoscut în repetate rânduri că a fost o experienţă îngrozitoare. „Show-ul românesc a fost un exemplu de episod în care absolut totul a mers groaznic, oribil, tragic de prost. A fost absolut îngrozitor să fac acel episod, dar a fost şi amuzant. Însă nu e genul de program de televiziune pe care îl caut şi pe care îmi doresc să-l fac. Scopul nostru nu e să râdem de oameni, noi încercăm să-i arătăm pe oameni aşa cum sunt ei. De aceea este dureros când vezi pe cineva care încearcă să îmbunătăţească realitatea, să facă totul să pară mai OK decât e de fapt, iar aceste atitudini mă enervează“, declara Bourdain pentru Forbes
 
„Pot să mă întorc din România şi să zic - uite ce circ au pus în scenă pentru noi“, a mai spus cheful, făcând evident referire la eforturile autorităţilor române. De asemenea, episodul din România a fost prezentat drept „cel mai mare eşec“ al carierei sale. Totuşi, Bourdain nu s-a ferit nici să recunoască faptul că marea greşeală a fost că s-a bazat pe ghidul rus să-i prezinte România. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Galeriu Crestinu
8.06.2018, 17:59:39

...inca unul care s-a suparat pe Dumnezeu.....

-1 (5 voturi)
Ion Capsuna
8.06.2018, 18:14:29

Un individ lipsit de orice profesionalism si etica! Mergea in diferite tari, se indopa ca porcul, facea "politica lui habar-n-am, dar dau din gura", fara nici un respect sau consideratie fata de cultura acelei tari, fata de gazde, fata de nimic! Cit despre a-l considera bucatar pe asta, ma intreb ce si cit stie sa gateasca?! Nu am vazut nici o emisiune in care macar sa taie o rosie!

-6 (18 voturi)
g duscanu
8.06.2018, 18:42:51

Eu si cu mine Ce stii tu de profesionalism? Voi va uitati la scarlatescu si alti noi anonimi si aveti impresia ca in romania se face bucatarie adevarata.

+5 (13 voturi)
ovidiu preda
8.06.2018, 18:30:23

dupa ce vezi intreaga lume si realizezi ca este ceva ....a load full of shit...ce iti ramine??

0 (4 voturi)
Adrian Chiru
8.06.2018, 18:52:30

Exact cu ceea ce a capatat acum....

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările