Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

A murit Nathalie, singura soţie a lui Alain Delon, una dintre cele mai frumoase femei din lume în anii `60. Ultima fotografie cu cei doi

3
23 Jan 2021 10:31:53
Autor: Lizeta Oprea
Nathalie şi Alain Delon
Nathalie şi Alain Delon

Actriţa Nathalie Delon, fosta soţie a lui Alain Delon, a murit la vârsta de 79 de ani, de cancer, a anunţat pe Instagram fiul ei, Anthony Delon.

GALERIE FOTO

„Odihneşte-te în pace, mamă, Nathalie Delon 1941-2021", a scris el, însoţind mesajul cu o fotografie în care e îmbrăţişat de mama sa. "Mama a murit în această dimineaţă, la ora 11.00, la Paris, înconjurată de apropiaţi. A murit de un cancer rapid", a declarat pentru AFP fiul lui Nathalie şi al lui Alain Delon, Anthony. 

Cu câteva zile în urmă, el a publicat o altă fotografie cu cei doi părinţi, reuniţi cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an. „Dragoste neclintită', a fost mesajul care a însoţit imaginea.

 

Născută Francine Canovas în Maroc, la 1 august 1941, Nathalie Delon l-a cunoscut pe Alain Delon în 1962 într-un club de noapte din capitală. A urmat o relaţie clandestină înainte ca Delon să o părăsească pe Romy Schneider pentru a se căsători în august 1964, într-o ceremonie intimă, scrie news.ro

Căsătoria i-a deschis porţile către cinematografie: în 1967 a filmat în "Le Samouraï", de Jean-Pierre Melville, unde a interpretat-o pe Jane.

Alături de personalităţi precum Francis Huster, Brigitte Bardot, Virna Lisi, Raquel Welch sau Anthony Hopkins, ea a jucat în 30 de filme de la sfârşitul anilor 1960 până la începutul anilor 1980. A apărut în:"L'Armée des ombres", "Sex-shop", "Une Anglaise romantique", "Docteur Justice", "Une femme fidèle", cu regizori ca Claude Berri, Joseph Losey, Christian-Jaque sau Roger Vadim.

Nathalie Delon a fost şi regizoare pentru două lungmetraje: "Ils appellent ça un accident", în 1982, cu Yves Deschamps, şi "Sweet Lies" în 1988.

Viaţa cu Alain Delon va fi mult mai scurtă decât cariera sa cinematografică. După doi ani de viaţă separaţi, cuplul a divorţat în 1969, pe când actorul avea o relaţie cu Mireille Darc. Mult timp, amintirea lui Romy Schneider a influenţat povestea lor de dragoste, aşa cum mărturisea ea mai târziu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Stefan din Nord
23.01.2021, 10:41:44

Ciudat Francezii au femei foarte frumoase si barbati foarte urati . Doar Alain Delon face exceptie .

-11 (11 voturi)
Tomescu Tom
23.01.2021, 15:35:50

Stefan din Nord Fiindcă te pricepi .. nu te contrazice nimeni ! :))

-4 (4 voturi)
Stefan din Nord
23.01.2021, 15:57:08

M-au contrazis deja 8

-4 (4 voturi)
Modifică Setările