Actorul Simon Rex a dezvăluit că un tabloid britanic i-a oferit mulţi bani să mintă că a avut o relaţie cu ducesa Meghan FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simon Rex şi Meghan Markle FOTO Getty Images
Simon Rex şi Meghan Markle FOTO Getty Images

Actorul Simon Rex (45 de ani)  a dezvăluit că a fost mituit de un tabloid britanic ca să mintă că a avut o relaţie amoroasă cu soţia prinţului Harry al Marii Britanii, fosta actriţă Meghan Markle (37 de ani).

Actorul şi rapperul american Simon Rex a povestit într-un interviu pentru podcastul Hollywood Raw că un tabloid britanic i-a oferit suma de 70.000 de dolari dacă declară că a avut o relaţie cu ducesa de Sussex Meghan Markle. 

Cei doi au lucrat împreună în show-ul de televiziune „Cuts“, în 2005. Rex a explicat, încă de la început, că între cei doi nu s-a pus niciodată problema unei relaţii romantice. Însă, pe când fosta actriţă locuia în SUA şi era activă în industria cinematografică, el şi Meghan au luat prânzul împreună, dar nu sub forma unei întâlniri, ci ca doi colegi de televiziune.

„Nu s-a întâmplat nimic. Nici măcar nu ne-am sărutat! Am ieşit o singură dată, dar nu la modul unei întâlniri. A fost doar o persoană pe care am cunoscut-o pentru că am făcut un show TV împreună, iar apoi am luat prânzul. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Să fie foarte clar!, a explicat actorul, potrivit Harper's Bazaar. 

„Ceea ce este amuzant este faptul că, după ce acel moment a devenit public, o serie de tabloide britanice s-au oferit să mă plătească ca să mint că ne-am cuplat. Am refuzat o grămadă de bani pentru că nu mi s-a părut normal să mint şi să distrug viaţa unei femei şi a întregii familii regale britanice. Nu am vrut să fiu recunoscut în Londra pentru că am minţit. Şi-au dorit să spun că noi am avut o relaţie sexuală şi un tabloid era dispus să îmi ofere 70.000 de dolari pentru asta. Le-am spus adevărul şi în schimb m-am ales cu mult mai puţini bani“, a explicat Simon Rex. 

Simon Rex FOTO Getty Images

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite