Actorul Mike Myers a devenit tată pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Mike Myers, starul francizei „Austin Powers“, a devenit tată pentru a doua oară, după ce soţia lui, Kelly Tisdale, a născut vineri o fetiţă, care a primit numele Sunday Molly.

„Suntem extrem de fericiţi“, a declarat actorul Mike Myers, pentru people.com. Mike Myers, în vârstă de 50 de ani, şi Kelly Tisdale, în vârstă de 32 de ani, s-au căsătorit în toamna anului 2010, în cadrul unei ceremonii private, la New York. Cei doi mai au un băieţel, Spike, născut în septembrie 2011.

În octombrie 2013, Mike Myers şi Kelly Tisdale au anunţat că vor deveni din nou părinţi.

Mike Myers este un actor de comedie canadian, care a făcut parte mult timp, în anii '90, din echipa emisiunii „Saturday Night Live“, difuzată de televiziunea NBC. Ulterior, Myers s-a făcut remarcat în filmele din francizele „Austin Powers“ şi „Shrek“. El a jucat şi în "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds" (2009), de Quentin Tarantino, şi în „Gurul dragostei/ The Love Guru“ (2008), de Marco Schnabel.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite