„XXX Men“: alte trei nume de la Hollywood implicate în scandalul de abuz sexual de care este acuzat Bryan Singer, regizorul „X-Men“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul sexual în care este implicat regizorul francizei „X-Men“, Bryan Singer, capătă contur, după ce alte trei nume ale industriei de divertisment din Statele Unite ale Americii au fost acuzate de abuzuri sexuale contra minorilor.

Jeff Herman, avocatul care îl reprezintă pe Michael Egan, presupusa victimă a unui abuz sexual din partea regizorului Bryan Singer, a anunţat că a mai depus alte trei plângeri împotriva unor nume prolifice ale industriei de divertisment din Statele Unite ale Americii. Garth Ancier, David Neuman, fost preşedinte al Disney TV şi Gary Goddard, producător de pe Broadway sunt cei trei vizaţi.

Jeff Herman a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe de presă la Hotelul Four Seasons din Beverly Hills, acolo unde a fost prezent şi Michael Egan, alături de mama lui care a izbucnit în lacrimi la sfârşit. „Am afirmat că există un cerc de abuzuri sexuale la Hollywood, unul dintre multe altele“, a declarat avocatul.

Procesele intentate celor trei au la bază acelaşi scandal sexula în care este implicat şi Bryan Singer, regizorul francizei „X-Men“, cel care se presupune că l-ar fi agresat sexual în anul 1999 pe un tânăr în vârstă de 17 ani. Victima, Michael Egan, susţine că Singer şi alte persoane din industria cinematografică l-au ameninţat că îi vor distruge aspiraţiile de a se lansa în lumea filmului dacă nu le va face pe plac. Documentele depuse în instanţă conţin descrieri detaliate ale modului în care, în anul 1999, Bryan Singer i-a oferit lui Egan droguri şi alcool, apoi l-a luat cu avionul spre Hawaii pentru a-l abuza sexual. În acelaşi loc, Egan ar fi fost abuzat sexual şi de ceilalţi trei bărbaţi, fiind folosită şi forţa.

„Cineva trebuie să îi înfrunte pe aceşti oameni. Nu poţi să schimbi stigmatul care există în această lume împotriva abuzului sexual asupra minorilor doar dacă ieşi în faţă şi vorbeşti despre asta“, a spus şi Michael Egan.

Bonnie Mound, mama lui Egan, a declarat în timpul conferinţei că odată ce a aflat desre povestea abuzului sexual a încercat să găsească ajutor la poliţie, FBI şi diverse mass-media, dar efortul de a obţine un rezultat a fost sortit eşecului. Un singur reporter s-a dovedit a fi interesat de subiect, însă povestea a fost eliminată rapid odată ce a fost scrisă, chiar înainte de a intra la tipar.

Garth Ancier este un director de programe cu experienţă în câmpul mass-media, el fiind unul dintre oamenii care au supervizat lansarea televiziunii Fox. De asemenea, el a fost şi preşedinte al BBC Worldwide America. David Neuman este fostul preşedinte al Disney TV şi fost director de programe la CNN. Gary Goddard a realizat show-uri pe Broadway şi a lucrat la realizarea filmului Jurassic Park.

La rândul lui, Marty Singer, avocatul lui Bryan Singer (n.r. - nu există nicio legătuă de rudenie în ciuda aceluiaşi nume), a ţinut o conferinţă în care a demonstrat că are dovezi, printre care înregistrări telefonice, note de plată şi mai bine de 100 de martori, prin care poate să arate că Singer nu era în Hawaii la momentul pretins de victima sa, el fiind ocupat cu realizarea primului film din seria „X-Men“. „Era primul lungmetraj al lui Bryan. În mod clar nu avea cum să ia o pauză în mijlocul filmărilor pentru a se duce în Hawaii“, a zis avocatul lui.

Conform plângerii penale, faptele de agresiune ar fi avut loc în mai multe rânduri, în câteva reşedinţe din Los Angeles şi Kailua, Hawaii, şi au inclus viol, administrare forţată a drogurilor şi alte constrângeri fizice.

Michael Egan, un actor aspirant şi model la vremea respectivă, susţine că Singer i-a oferit mai multe droguri, inclusiv cocaină, o pastilă identificată drept un „triunghi verde“, care se presupune că ar fi o referire la Ecstasy, Xanax, Rohypnol, Vicodin sau Percocet, dar şi alcool. În plângerea penală se solicită iniţierea unui proces şi o sumă necunoscută de bani, drept compensaţii pentru traume emoţionale, agresare sexuală şi fizică şi invadarea vieţii private. Victima a depus plângerea cu puţin timp înainte de lansarea celui mai recent film din franciza „X-Men“, „X-Men: Days Of Future Past/X-Men: Viitorul este trecut“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite