Andi Moisescu lucrează 50 de ore la montaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizatorul „Apropo TV“ dezvăluie ingredientele emisiunii care a devenit „marca“ sa de identificare de aproape cinci ani de zile. Emisiunea difuzată duminica la Pro TV a ajuns la peste 150 de ediţii. Andi nu este numai realizatorul ei, ci se ocupă şi de montaj.

Citiţi şi:


Aşa cum se văd personajele la PRO TV, în emisiunea lui Andi Moisescu, România îşi adevereşte renumele de ţară tristă plină de umor.

„Scopul nostru e să râdem. Să ne mai relaxăm puţin, într-o viaţă atât de încordată. Acum, dacă nu putem întotdeauna să râdem «cu alţii», mai râdem şi «de alţii»“, declară Andi. La „Apropo“ se vând cel mai bine „temele în care personajele înseamnă ceva pentru telespectatori şi, mai ales, în care personajele sunt puse de noi într-o situaţie inedită“, a constatat, după aproape cinci ani de emisiune (care se vor împlini în februarie 2010) şi peste 150 de ediţii, Andi.

Nicio ediţie nu a trecut neobservată, dar un exemplu de succes este aceea în care s-au abordat „ţinutele perfecte şi opera lui Cristi Chivu în publicitate“.

Lista cu subiecte

Temele sunt ţinute într-un sertar de rezervă: „Apelăm la o listă de subiecte în aşteptare, pe care le-am pus la păstrare în zile senine pentru zile cu ceaţă. Sunt subiecte deja documentate sau aproape documentate, care aşteaptă o motivaţie pentru a le utiliza. Uneori motivaţia ţine de o întâmplare actuală, alteori ţine de valoarea lor de back-up“, declară prezentatorul emisiunii.

Ingredientul tehnic care a contribuit la longevitatea emisiunii este acelaşi, de cinci ani: ochiul telespectatorului este furat de imagini, cadrele se succed rapid, întocmai ca într-o reclamă: „Se lucrează enorm la montaj“, subliniază Moisescu. „Montăm în doi oameni ca să facem faţă. Pe de-o parte Ana, pe de alta eu. În total peste 50 de ore de montaj, cu toată bucătăria internă de rigoare“, adaugă acesta. Apropo de publicitate: fiecare ediţie are măcar un invitat din domeniu, pentru că acesta aduce „un aer proaspăt“.

În plus, „publicitatea a fost întotdeauna cu mult înaintea a tot ceea ce mişcă. Drept urmare, oamenii care se ocupă cu ea au deja mentalitatea unei lumi în care sper să ajungem cu toţii, mai devreme sau mai târziu. Sunt deschişi, sunt cu picioarele pe pământ, înţeleg multe şi, poate cel mai important, ştiu să comunice. Îmi place de ei“, spune realizatorul emisiunii. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite