Andreea Bălan dezvăluie motivele pentru care nu i-a arătat chipul fetiţei până la doi ani şi le răspunde celor care o acuză că „a ţinut-o ascunsă pentru a lua bani“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căntăreaţa Andreea Bălan (34 de ani) a dezvăluit motivele pentru care nu a afişat-o publicului pe Ella, fetiţa ei şi a actorului George Burcea (30 de ani), până la vârsta de doi ani. Vedeta a răspuns şi celor care o acuză că ar fi primit bani pentru că a apărut alături de familia ei pe coperta unei reviste glossy.

Andreea Bălan a stârnit dezbateri din cauza faptului că nu a arătat-o până acum publicului pe fetiţa ei, Ella Maya. Cântăreaţa a explicat pe blogul personal care sunt motivele pentru care a preferat să o ţină ascunsă pe micuţă timp de doi ani, dar şi de ce a ales să o prezinte pe coperta revistei „Unica“, în care a dezvăluit şi că este însărcinată pentru a doua oară.

Membra juriului „Te cunosc de undeva“ a subliniat că a dorit ca prima apariţie a Ellei să fie una mai specială şi nu o poză oarecare pe Facebook. 

De asemenea, artista a răspuns celor care o acuză că ar fi primit bani pentru a apărea cu fiica ei pe coperta publicaţiei. „Împreună cu George, am decis să facem o şedinţă foto frumoasă şi să o arătăm pe coperta unei reviste şi nu pe Facebook pur şi simplu. Ţin să menţionez că nu am luat bani de la revistă, deoarece, din nou, m-am lovit de ura oamenilor care au spus «Ai ţinut-o ascunsă ca să iei bani». Ne-am dorit să o arătăm într-un cadru frumos şi prin urmare nu am avut nicio pretenţie financiară. De ce nu am pus-o pe Facebook? Nu am vrut să fac precum majoritatea şi mi-am dorit ca prima apariţie să fie cu nişte poze frumoase, profi“, scrie Andreea Bălan pe blogul personal. 

image

Artista a explicat că încă de când era gravidă a stabilit cu soţul ei să o ţină ascunsă de ochii lumii pe Ella o vreme. Pe de-o parte, vedeta a mărturisit că se încrede în „legea atracţiei şi în puterea gândurilor“, astfel că nu a dorit ca fetiţa să fie afectată de gândurile răutăcioase.

Pe de altă parte, Andreea Bălan a spus că nu ar fi vrut ca Ella să îi reproşeze mai târziu că a arătat-o cheală, ţinând cont de faptul că nu a avut păr până la un an. Şi-ar fi dorit să fie expusă mediatic în momentul în care ea ar fi vrut, dar ulterior şi-a dat seama că într-o lume a tehnologiei nu se poate. În plus, artista subliniază că a cântărit greu şi propria experienţă, ea fiind expusă mediatic de la 10 ani, lucru care consideră că a împiedicat-o să se dezvolte corect din punct de vedere emoţional.

„Dinainte de a se naşte am stabilit cu George (soţul meu) să o păstrăm pe Ella o perioadă doar pentru noi, să nu o arătăm publicului. Foarte mulţi au fost contrariaţi atunci când puneam poze doar cu mânuţe, picioruşe sau cu spatele şi spuneau: «Dacă tot nu vrei să o arăţi, nu mai pune poze deloc» sau «Ce o tot ascunzi atât, crezi că e mai specială?». Sunt obişnuită de ani de zile cu răutatea oamenilor şi aceste comentarii nu m-au surprins deloc. Ştiu că răutatea vine din frustrare, din lipsa de inteligenţă, de înţelegere şi empatie faţă de cei din jur. Mi s-a părut firesc să punem poze aşa cu mânuţe şi picioruşe deoarece ne-a împlinit, ne-a făcut atât de fericiţi încât simţeam amândoi nevoia să aruncăm această fericire în univers sub această formă.

image

Ella FOTO Blog personal Andreea Bălan/Alex Galmeanu

Cred foarte tare în «Legea de atracţie» şi în puterea gândurilor. Fiecare gând are o frecvenţă care ajunge în univers şi atât gândurile bune, cât şi cele rele ajung cumva la persoana menţionată şi totodată se întorc ca un bumerang la cel care le emite. Astfel, din punct de vedere al sănătăţii, am dorit să o protejăm şi să nu lăsăm gândurile negative să o afecteze cumva. Neştiind cum arată, oamenii nu au putut să emită nişte gânduri prea răutăcioase şi pline de ură.

Cam tot ceea ce se postează pe net, rămâne stocat undeva şi nu ne-am dorit ca mai târziu Ella să ne reproşeze că am arătat-o în faşă sau cheală (nu a avut păr până la un an). 

Al treilea motiv important care ulterior s-a mai schimbat, este faptul că eu am fost expusă mediatic la o vârstă foarte mică (la 10 ani) şi mi-a fost foarte greu să înţeleg ce se întamplă cu mine şi să mă dezvolt corect emoţional. M-am gândit, astfel, să nu o expun şi să o las pe ea să aleagă dacă vrea să apară sau nu. Între timp, această idee s-a schimbat, deoarece am vazut că acum, spre deosebire de copilăria mea, tehnologia este atât de avansată încât nu am cum sub nicio formă să o ţin ascunsă atâţia ani până când ea va putea alege. Oricine, oricând, poate să o pozeze pe stradă şi să pună o poză (urâtă) pe net. 

Artista a dezvăluit recent că este însărcinată în cinci luni. Andreea Bălan s-a căsătorit în anul 2017 cu actorul George Burcea. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite