Angela Gheorghiu, omagiu emoţionant pentru Franco Zeffirelli: soprana a vorbit despre colaborările cu regizorul şi a publicat imagini în care apar împreună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Gheorghiu, alături de Franco Zeffirelli FOTO Facebook Angela Gheorghiu
Angela Gheorghiu, alături de Franco Zeffirelli FOTO Facebook Angela Gheorghiu

Cunoscuta soprană Angela Gheorghiu (53 de ani) a publicat o serie de imagini în care apare alături de Franco Zeffirelli şi a vorbit despre colaborările cu regretatul regizor italian.

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit pe 15 iunie, în vila sa de la Roma, la vârsta de 96 de ani. 

Angela Gheorghiu a publicat pe pagina personală de Facebook o serie de fotografii în care apare alături de regretatul regizor şi a vorbit despre colaborările cu acesta. 

Cunoscuta soprană a mărturisit că se simte binecuvântată şi onorată atât pentru prietenia, cât şi pentru colaborările profesionale cu cineastul italian. 

„O legendă, un geniu şi un om incredibil, pe care sunt mândră să-l numesc prietenul meu - Franco Zeffirelli, pe care întreaga lume îl plânge de ieri! Munca lui în operă, teatru şi film va rămâne legendară pentru eternitate. Mă simt atât de binecuvântată şi de onorată că am reuşit să lucrez cu el în atât de multe ocazii diferite, să interpretez multe roluri importante în producţiile şi premierele sale extraordinare. A fost un regizor care nu numai că a înţeles povestea, libretul, dar şi muzica şi toate nuanţele sale, toate detaliile pe care compozitorii şi-au dorit să le prezinte în operele lor. Şi a înţeles cu adevărat puterea şi sensibilitatea personajelor feminine din operă. Pentru asta, el va rămâne întotdeauna unic! «La traviata», «La bohème», «Pagliacci», «Turandot», «Carmen»... Voi preţui întotdeauna toate aceste frumoase producţii în care am lucrat împreună. Admiraţia reciprocă şi respectul pentru artă vor rămâne în inima mea! Mulţumesc, Franco!“, a fost mesajul Angelei Gheorghiu. 

De asemenea, opera newyorkeză îl omagiază pe Franco Zeffirelli cu o imagine în care apare alături de Angela Gheorghiu. Metropolitan Opera a publicat, atât pe Facebook, cât şi pe site-ul oficial, un mesaj prin care îşi exprimă regretul pentru dispariţia marelui regizor, iar fotografia care însoţeşte mesajul îl prezintă pe Zeffirelli, pe scenă, alături de cunoscuta soprană, într-o pauză a spectacolului „La Boheme“, din 2008. 

   

Marele cineast italian este cunoscut mai ales pentru adaptarea cinematografică a tragediei Romeo şi Julieta (1968), care a obţinut două premii şi două nominalizări la Oscar, şi „Iisus din Nazaret“.

Gianfranco Corsi Zeffirelli s-a născut pe 12 februarie 1923 la Florenţa. A urmat cursurile Facultăţii de Arte Frumoase din cadrul Universităţii din Florenţa. Şi-a început cariera ca asistent al lui Lucino Visconti, cu care a lucrat la „La terra trema" (1947), „Bellissima" (1951) şi „Senso" (1952). S-a făcut cunoscut ca actor, scenarist, regizor şi producător. 

Alte filme care l-au ridicat printre titanii cinematografiei sunt: „Frate Soare, soră Lună“, „Campionul“, „Traviata“, „Otello“, „Hamlet“, „Jane Eyre“, „Un ceai cu Mussolini“ sau „Trei fraţi“. 

Creaţiile sale cinematografice au devenit pelicule clasice ale celei de-a şaptea arte. În 1999, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, a primit Premiul special pentru contribuţia sa în lumea filmului.  

Zeffirelli a fost activ până la o vârstă înaintată, deşi sănătatea sa era din ce în ce mai şubredă. El şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în scaunul cu rotile, înconjurat de câinii săi credincioşi la vila sa de la periferia Romei, notează AFP.

A cochetat şi cu politica, fiind membru al Partidul Forza Italia şi senator în perioada 1994-2001.

Este considerat, potrivit unor înregistrări genealogice, un urmaş al geniului renascentist Leonardo da Vinci.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite