Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

AUDIO Prietena Cristinei Ţopescu, dezvăluiri despre ultimii ani din viaţa jurnalistei: „Intrase într-o depresie. Mulţi i-au întors spatele“

6
14 Jan 2020 15:50:31
Autor: Alexandra Constanda
Cristina Ţopescu FOTO Arhivă personală Cristina Ţopescu
Cristina Ţopescu FOTO Arhivă personală Cristina Ţopescu

Prietena apropiată a Cristinei Ţopescu a făcut o serie de dezvăluiri despre ultimii ani din viaţa jurnalistei, precizând că, într-adevăr, aceasta suferea de depresie, însă în niciun caz nu poate fi vorba de o sinucidere. Femeie mai spune că jurnalista a avut o perioadă dificilă din punct de vedere finanaciar şi era mâhnită că televiziunile i-au întors spatele.

Prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în locuinţa sa în seara zilei de 12 ianuarie după ce aproximativ trei săptămâni nu a mai fost văzută. Cel mai probabil, Cristina Ţopescu a murit pe 28 decembrie 2019, în cursul nopţii, potrivit unor surse medico-legale. Vedeta TV, care avea 59 de ani, a fost găsită în pat, în pijamale, fără urme de violenţă. 

Jurnalista Diana Maria, prietena Cristinei Ţopescu şi cea care a decis să sune la 112 îngrijorată că nu reuşea să o contacteze, a făcut o serie de precizări într-o înregistrare audio publicată pe pagina de Facebook a jurnalistei, pe care o şi administrează. Cele două se cunoşteau din 2015 şi erau foarte apropiate. 
 
Maria spune că fosta prezentatoare TV a avut o perioadă grea din punct de vedere financiar, după ce în 2017 a demisionat de la Antena 3. Prietena Cristinei Ţopescu îi condamnă pe cei care acum deplâng moartea jurnalistei, însă i-au întors spatele când îşi căuta un loc de muncă. 
 
„Cristina a trebuit să părăsească Antena 3, eram împreună când a luat decizia. La acel moment, Cristina primise mai multe oferte de la mai multe televiziuni şi a crezut, când şi-a dat demisia, că îşi va găsi un nou loc de muncă în scurt timp. Din păcate, toate promisiunile au fost vorbe în vânt. Îi văd pe mulţi dintre colegii de breaslă cum plâng la televizor. Oameni buni, să vă fie ruşine! Dacă într-adevăr aţi fi considerat-o pe Cristina un mare jurnalist şi dacă aţi fi iubit-o atât de mult, aţi fi ajutat-o în aceşti ultimi ani în care i-a fost îngrozitor de greu. Dar nu. I-aţi promis lucruri, i-aţi promis colaborări şi când Cristina vă suna periodic să vadă dacă se concretizează acele planuri, voi nu mai răspundeaţi la telefoane şi la mesaje. O ignoraţi. Evident că sunt revoltată. Într-un final, Cristina a reuşit să găsească o colaborare la Canal 33, dar se descurca extrem de greu. Trebuie să-i mulţumesc doamnei doctor Monica Pop, care a ajutat-o extrem de mult. Trebuie să-i mulţumesc Danei şi unei doamne al cărei nume nu mi-l pot aminti, care este bolnavă de cancer, dar care i-a dat Cristinei banii din care trebuia să-şi cumepere tratamentul pentru ca draga mea Cris să-şi plătească chiria şi utilităţile. Cris nu deţinea o proprietate. Lista de prieteni care au ajutat-o efectiv pe Cristina când nu avea job este extrem de scurtă, numele pot fi numărate pe degetele de la o mână“, spune Diana Maria. 
 
De asemenea, femeia susţine că după moartea din 2018 a tatălui ei, comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, depresia jurnalistei s-a accentuat, însă exclude categoric o eventuală sinucidere. 
 
„Doamna Monica Pop a spus că draga noastră Cris era depresivă. Nu vi se pare normal? Cristina nu avea serviciu. Îngrijea, în 2015, 12 căţei şi hrănea maidanezi din opt locuri. Cristina plătea tratament din buzunarul propriu. Singura ei grijă era să aibă bani pentru următoarele lucruri: chirie, utilităţi, benzină şi câte un pachet de ţigări. Ei nu-i trebuia nimic. Toţi banii mergeau pe castrări, mâncare pentru căţei, tratamente pentru căţei. Se vorbeşte despre o Cristina pătimaşă. Da, a fost un om pătimaş, un conglomerat antagonic de stări, de trăiri, de frustrări, de inteligenţă sclipitoare, dublată de o sensibilitate anume, dar şi de o duritate şi de o agresivitate ieşite din comun când era nevoie. Da, Cris intrase într-o depresie. Nu avea serviciu, avea promisiuni. Începuse să aibă dartorii. A reuşit să plătească o parte dintre ele. Dar Cristina a fost o luptătoare. Şi după pierderea jobului, după ce Ticu s-a stins, evident că depresia Cristinei s-a accentuat, dar pentru cei care vor pune pe burtiere «posibilă sinucidere», vă rog să mă citaţi: bă, sunteţi tâmpiţi! Cristina nu a fost o singucigaşă. Da, îi era greu. Da, plângea. Da, se agita. Ea nu era un om trist. Cristina avea stări mai bune şi stări mai puţin bune, ca orice om. Şi cum să nu fie Cristina tristă dacă după ce a murit tatăl ei toţi prietenii au sunat-o să-i transmită condoleanţe, dar nici măcar unul nu a întrebat-o: «Cristina, ai cu ce să-ţi plăteşti chiria? Ai unde să stai?» Aici nu mă refer la cele cinci persoane care au ajutat-o. Numele sonore care astăzi fac rating pe seama ei şi-au prezentat doar condoleanţele atunci“. 
   
 

Totuşi, prietena Cristinei Ţopescu subliniază că în ultima perioadă lucrurile începuseră să intre pe făgăşaul normal. În luna noiembrie a anului 2019, ea fusese numită consilier pe probleme de comunicare şi structură la Ministerul Sănătăţii. 
 
„Cristina a fost o femeie deosebită şi aşa trebuie să o ţineţi minte. Cristina îşi găsise serviciu, începuse să fie fericită. Înainte să-şi găsească serviciu îmi spunea că simte că nu mai are niciun rost, dar căţeii sunt viaţa ei şi pentru ei trăia. Şi acum simţea din nou că are pentru ce să trăiască, pentru ce să lupte“. 

Diana Maria mai spune că declaraţiile potrivit cărora nimeni nu a căutat-o pe Cristina Ţopescu timp de mai multe săptămâni sunt complet neadevărate. Ea spune că, împreună cu o altă vecină şi prietenă de-ale Cristinei Ţopescu, a încercat în mod repetat să ia legătura cu jurnalista, însă nu şi-a făcut griji decât foarte târziu, pentru că vedeta obişnuia „să dispară“ mai multe zile. 
 
„Nu am mai văzut-o de pe 19 decembrie, când am fost la cumpărături împreună. Telefoanele sunau în gol. Am crezut că e posibil să fie supărată pe noi că nu i-am făcut o invitaţie expres de sărbători (...) Mi-a zis că are mai multe invitaţii de sărbători, dar nu ştia la care să se ducă sau dacă să stea acasă. Nu mi-am făcut griji pentru că o vedeam activă pe WhatsApp, pe Facebook. Am vorbit cu Ina (o altă vecină – n.r.) şi am conchis noi că se poate să se fi supărat pe noi. Telefoanele sunau, am încercat şi de pe alte numere, ea tot nu răspundea. Vineri s-a întâmplat la fel, am dat o raită, căţeii se vedeau, nu părea nimic suspect. Duminică însă, când am încercat iarăşi să sun, i-am trimis mesaje, îi lăsesem şi un bilet în uşă – dă-mi doar un semn, vreau să ştiu că eşti OK – nu am primit niciun răspuns“, a povestit vecina Cristinei Ţopescu. 
 
Ea a subliniat şi că jurnalista nu avea probleme de sănătate majore: „În august 2018 şi-a făcut analize complete, inclusiv un RMN. Analizele erau OK, avea mici căderi de calciu şi o mică problemă cu urechea internă, nu suferea de vreo boală cronică“. 
 
Abia după ce a aflat că de două săptămâni nu a mai cumpărat mâncare pentru câini, femeia a început să-şi facă griji şi a sunat la 112. 
 
„Cristina a murit cum a spus că îşi doreşte să moară – în somn, cu căţeii. În mod sigur, nu a suferit. Poziţia în care era, cum dormea ea ca un bebeluş. (...) A fost un om cu totul deosebit. Avea un cuvânt preferat: iubire“.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

kitty kat
14.01.2020, 19:00:19

Deja mi-e greatå cand aud de atatea "prietene"!

+2 (2 voturi)
Carmen Florea
14.01.2020, 19:34:01

... lasati mortul in pace, sacalilor, nu mai aburiti cititorii cu privighetori tampe, a MURIT in singuratate, nesimtitilor, daca nu era vecina, o gaseau peste 10 ani 'pretenii'... ...ca sa mai chiorati acum lumea cu 'prieteni' si 'prietene'...

+3 (5 voturi)
pop adriana
14.01.2020, 19:43:46

Nici verb de sinucidere! isi iubea prea mult cateii ,nu I-ar fi lasat de izbeliste

-1 (1 vot)
corect roman
14.01.2020, 21:43:37

Comentariu considerat abuziv.

cosma marin
15.01.2020, 05:22:09

De ce o considerati o victima pe Cristina !Ea a trait asa cum a dorit sa faca !Ca sa te intelegi cu cineva trebuie in primul rind sa fii pregatit sa faci unele compromisuri in viata ! Nu a avut prieteni pentru ca este f greu sa intri intr-o casa cu 4 ciini ! Cum o fi mirosit in casa ei sau cit de curat era !Imi amintesc ca am facut o vizita la o persoana care avea si ea 2 ciini ,peste tot plin de par de ciine ,si un miros de iti venea sa nu zic ce sa faci ! Dumnezeu sa o ierte !

Vezi toate comentariile (6)