Audrey Hepburn: adevărul despre cele două mari iubiri ale sale. Mărturisirile bărbatului de care ea s-a îndrăgostit pe când era măritată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Audrey Hepburn

Două mariaje, mai multe dezamăgiri şi infidelităţi care i-au frânt inima. Actriţa care a rămas un simbol al eleganţei şi feminităţii nu a avut o viaţă sentimentală simplă. Cel dintâi bărbat care i-a marcat viaţa a fost o apariţie surprinzătoare la acea vreme.

Se întâmpla în 1953, când ea era noua stea din Vacanţă la Roma şi avea doar 24 de ani. Prima ei mare iubire, Mel Ferrer (foto jos), era cu 12 ani mai mare ca ea, divorţat de două ori şi cu patru copii. Cei din jur îl găseau complet nepotrivit pentru sensibila tânără Audrey. Cei doi s-au cunoscut la o petrecere de lansare a filmului Vacanţă la Roma. Anul următor, îndrăgostiţii au jucat împreună în piesa de pe Broadway Ondine, apoi s-au căsătorit, pe 25 septembrie 1954, într-o ceremonie privată în Elveţia, pentru că Hepburn îşi dorea cât mai multă discreţie. După ce au jucat împreună din nou, de data aceasta în filmul Război şi Pace, Hepburn a rămas însărcinată în 1955, pierzând însă sarcina. Din nefericire, această suferinţă avea să se dubleze în 1959, când a pierdut a două sarcină, după ce a căzut de pe cal la filmările pentru pelicula The Unforgiven.

Citeşte continuarea aici!

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite