Whitney Houston a murit pe 11 februarie 2012, la 48 de ani.
Raportul autopsiei arată că interpreta piesei „I Will Always Love You“ îşi pierduse 11 dinţi din faţă şi nu mai avea aproape deloc sprâncene.
Documentele obţinute de presă la fix opt ani de la moartea cântăreţei arată că afecţiunile cardiace de care suferea erau deja extrem de grave, scrie msn.com.
Potrivit autopsiei, cauza morţii a fost înecul accidental pe fondul afecţiunilor cardiace şi al consumului de cocaină. Afecţiunile cardiace erau atât de grave încât una dintre artere era blocată în proporţie de 60%.
Înainte de tragedie, artista petrecuse mai multe zile în Los Angeles şi se pregătea să meargă la o petrecere care prefaţa decernarea premiilor Grammy. A intrat în cadă pentru a face baie şi i-a spus asistentului său că simte o durere în gât.
Ulterior, a fost găsită în apă fierbinte care ar fi avut 66 de grade Celsius, de către asistentul ei. De asemenea, tot autopsia a relevat că Houston prezenta arsuri severe pe spate şi desprinderi ale pielii pe picioare.
Pe braţul stâng se putea distinge o înţepătură şi urmele unor proteze, dar şi cicatricele rămase după operaţia de implanturi mamare.
O perucă părea împletită în părul vedetei, medicul legist constatând că, în timp ce sprâncenele cântăreţei erau „rare“, părul de sub perucă era negru şi ondulat „fără semne de chelire“.
Recent a apărut informaţia potrivit căreia Whitney Houston este una dintre personalităţile care vor fi incluse pe Rock and Roll Hall of Fame pentru anul 2020.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
7 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Adeseori ii ascultam melodiile artistei Whitnei de o naturalete si dramatism acerb. Ceva le lipsete din normalitate, acestor mari vedete.
sunt condamnate la moarte lenta si chinuitoare din clipa in care se apuca de droguri.
@ miron..., un pic de cocaină, hai să zicem, să admitem, dar temperatura apei în cadă 66 de grade, or fi grade Celsius, ori erau grade F, adică o luase cu fierbințeală sau cu răcori prin cadă?... Ca să ia cu suspendare că fusese găsită ,,prăfuită" cîndva cîntase ceva că ea nu se mai, că nu e bine, și în ultimele clipe era tot în starea aia ,,înaltă"...
Comentariu considerat abuziv.
câteodată stau și mă gândesc că noi, cei care n-avem nicio vină, am fost și suntem beneficiarii celor care au vrut să dea mai mult de la ei. și chiar au dat.
Vezi toate comentariile (7)