Bendeac a dat peste Victor Piţurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Mihai Bendeac, actorul care l-a parodiat pe Victor Piţurcă în cadrul show-urilor de la Antena 1, a povestit, pentru Gazeta Sporturilor, cum a fost când s-a întâlnit cu antrenorul într-un magazin de pe Calea Victoriei.

„Am avut o întâlnire într-un magazin. Eu cred că s-a făcut că nu mă cunoaşte. Era într-un magazin de cravate, de lux, de pe Calea Victoriei. Am vrut să mă duc să-l salut pe om, să văd cum reacţionează. Am intrat şi m-am dus direct la dânsul. «Bună ziua, sper că nu v-aţi supărat?!». «Pentru ce?». «Pentru faptul că vă imit». «Cum mă imiţi?». Am început că pe mine mă cheamă, aşa şi cutare... S-a făcut că nu mă cunoaşte, că n-a auzit niciodată de mine. M-am simţit penibil, a fost oribil şi-am ieşit de acolo. Nu cred nici până în ziua de astăzi că nu văzuse nicio parodie”, a povestit Mihai Bendeac în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, de la GSP. 

În vârstă de 38 de ani, Bendeac a avut o serie de emisiuni de comedie la diferite televiziuni în care a impersonat nume mari din sportul românesc, de la Mircea Lucescu la Victor Piţurcă.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite