Bryan Cranston scrie o carte despre anii petrecuţi pe platourile de filmare ale serialului „Breaking Bad“. „Voi dezvălui secretele şi minciunile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bryan Cranston, protagonistul unuia dintre cele mai în vogă seriale ale momentului, „Braking Bad“, a anunţat că va scrie o carte despre viaţa şi cariera sa, inclusiv despre cei şase ani petrecuţi pe platourile de filmare ale seriei, scrie „Daily Mail“.

Bryan Cranston l-a jucat timp de şase ani pe Walter White, un profesor de chimie care suferă de cancer pulmonar în fază terminală şi care se asociază cu un fost elev pentru a produce metamfetamină, din vânzarea căreia poate procura banii necesari pentru ca familia lui să aibă un trai decent după moartea sa. 

Actorul, în vârstă de 58 de ani, a cunoscut faima odată cu rolul din „Breaking Bad“, iar acum a anunţat că vrea să-şi scrie memoriile, care vor include şi perioada în care a lucrat pentru apreciata dramă, relatează „Daily Mail“.

Potrivit unei declaraţii a editorului Scribner, volumul va fi lansat în toamna anului viitor. „Walter White m-a învăţat o mulţime de lucruri – unele folositoare, altele periculoase“, a scris Cranston în comunicatul de presă, citat de „Daily Mail“.

De asemenea, artistul intenţionează să spună „povestea vieţii sale“ şi să „dezvăluie secretele şi minciunile“ pe care le-a trăit în cei şase ani de filmări pentru „Breaking Bad“.

Serialul a fost îndelung aplaudat de criticii de specialitate şi a primit zece premii Emmy şi şapte nominalizări la Globul de Aur. 

Bryan Cranston a fost recompensat cu trei premii Emmy la categoria Cel mai bun actor în rol principal, un Glob de Aur şi două premii Screen Actors Guild pentru interpretarea impresionantă. 

Cranston este cunoscut şi pentru rolurile din lungmetraje, cel mai notabil fiind cel din filmul recompensat cu Oscar, „Argo“, în care îi dă viaţă personajului Jack O'Donnell. 

Acesta poate fi văzut jucând rolul unui personaj numit Joe Brody, într-o versiune nouă a filmului „Godzilla“, regizat de Gareth Edwards, scrie „Daily Mail“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite