Când va fi botezat prinţul Louis, al treilea copil al ducilor de Cambridge. Anunţul făcut de Palatul Kensington FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Louis Arthur Charles, al treilea copil al cuplului William şi Kate, va fi botezat luna viitoare de Arhiepiscopul de Canterbury.

Ceremonia va avea loc pe 9 iulie, la Chapel Royal din palatul St James din Londra, potrivit unui anunţ făcut de Palatul Kensington, potrivit News.ro. 

Ea va fi oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care i-a botezat şi pe fraţii mai mari ai lui Louis, prinţul George şi prinţesa Charlotte.

Prinţul George şi prinţesa Charlotte au fost botezaţi după trei luni de la naştere, respectiv după două luni.

Louis, al cincilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, s-a născut pe 23 aprilie 2018. El a fost cel mai tânăr membru al casei regale britanice până marţi, când Zara Phillips, fiica prinţesei Anne, şi Mike Tindall au anunţat venirea pe lume a fiicei lor.

Cel de-al treilea copil al prinţului William şi al lui Kate Middleton ocupă locul 5 în linia de succesiune la tronul britanic, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii lui mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte).

Potrivit BBC, cel de-al treilea copil al unui cuplu regal ajunge foarte rar să ocupe tronul şi încă nu s-a întâmplat acest lucru în Casa Windsor. Însă, cel de-al treilea copil al regelui George al III-lea şi al reginei Charlotte, William al IV-lea, din Casa de Hanovra, a devenit rege, domnind între anii 1830 şi 1837. Acesta a devenit rege la vârsta de 64 de ani, când fratele lui mai mare, George al IV-lea, a murit fără să aibă un moştenitor. El a devenit moştenitorul tronului la vârsta de 62 de ani, după ce celălalt frate mai mare al său, Frederick, duce de York, a murit.

FOTO Getty Images

Imagine indisponibilă
Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite