Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Cântăreţul Eddie Money a anunţat că are cancer în stadiu terminal

0
25 Aug 2019 16:21:58
Autor: Alexandra Constanda
Eddie Money FOTO Guliver/Getty Images
Eddie Money FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreţul american Eddie Money (70 de ani), cunoscut pentru hituri precum „Take Me Home Tonight“ şi „Two Tickets to Paradise“, a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer în fază terminală.

Într-un teaser video pentru noul episode din reality show-ul „Real Money“, cântăreţul a dezvăluit că are cancer la esofag în stadiul 4, diagnostic pe care l-a primit după un control de rutină, potrivit CNN
 
Eddie Money a spus că vestea, primită toamna trecută, l-a zdruncinat şi crede că soarta lui este acum „în mâinile lui Dumnezeu“. Artistul în vârstă de 70 de ani a aflat că boala s-a răspândit deja la ficat.
 
„Am ales să nu-mi ascund boala, vreau să fiu sincer cu toată lumea. Vreau să se ştie că medicina a evoluat şi nu toţi oamenii care au cancer sunt condamnaţi la moarte. Voi mai trăi mult? Nu ştiu, este în mâinile lui Dumnezeu această decizie. Însă un lucru ştiu sigur, mă bucur de fiecare zi pe care o primesc. Fiecare zi pe acest pământ e o zi bună“, a mărturisit cântăreţul. 
 
Cariera lui Eddie Money, un star rock de succes în anii ‘70 şi ‘80, se întinde pe patru decenii, timp în care a lansat hit-uri precum „Two Tickets to Paradise“, „Take Me Home Tonight“ şi „Baby Hold On“, „Maybe I'm a Fool“, „Think I'm in Love“ şi „The Love in Your Eyes“.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii