Care e starea de sănătate a lui Harvey Weinstein, infectat cu coronavirus în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harvey Weinstein Getty Images
Harvey Weinstein Getty Images

Fostul producător de film Harvey Weinstein, încarcerat pentru agresiune sexuală, a ieşit din carantină după 14 zile de când a fost testat pozitiv cu coronavirus, a spus joi purtătorul lui de cuvânt, citat de Reuters.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, o sursă din închisoarea Wende din New York a dezvăluit că Harvey Weinstein, în vârstă de 68 de ani, a fost testat pozitiv.

„Deocamdată, au trecut 14 zile de când au apărut informaţii din închisoare, iar el nu are simptome şi nici probleme“, a spus Juda Engelmayer, purtător de cuvânt.

Pe 22 martie, un oficial a declarat că fostul producător a fost testat pozitiv cu Covid-19 şi că a fost plasat în izolare în închisoarea Wende (New York).

Arthur Aidala, avocatul lui Weinstein, a precizat că nu cunoaşte în detaliu starea de sănătate a clientului lui, dar că a discutat cu el recent şi „părea bine“.

Harvey Weinstein, în vârstă de 68 de ani, a fost condamnat în martie la 23 de ani de închisoare pentru agresiune sexuale şi viol de grad trei.

Producător al unor filme ca „Pulp Fiction“, „Shakespeare in Love” şi „Sin City”, Weinstein este, de la începutul mişcării #MeToo, primul bărbat acuzat de abuz sexual care este implicat într-un proces penal şi care a fost condamnat.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite