Care sunt pretenţiile lui Axl Rose pentru concertul de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Guns N'Roses va veni, duminică, 1iulie, pentru a doua oara în România, după ce în 2010 a concertat la Romexpo. În show vor fi incluse piese care nu au fost cântate până acum live. Concertul face parte din conceptul european Tuborg Green Fest.

Solistul vocal al Guns N' Roses, Axl Rose, a solicitat organizatorilor concertului de la finalul acestei săptămâni două vaze a câte 18 trandafiri, albi şi roşii, şi mâncare sănătoasă. De asemenea, Axl Rose vrea să aibă la dispoziţie serviciile unui chiropractician, ale unei maseuze şi un asistent de garderobă, gata să calce sau să coasă lucruri la nevoie, scrie rtv.net.

Trupa Gun N' Roses a solicitat montarea în backstage a nu mai puţin de nouă încăperi, fiecare cu rolul său bine stabilit. Trei dintre ele vor fi la dispoziţia lui Axl Rose, iar restul vor funcţiona ca salon de masaj, sală de mese, cameră de relaxare, garderobă comună, iar ultimele vor fi ocupate de o echipă de tehnicieni.

Axl şi trupa sa se tem de caniculă, deoarece au solicitat ca temperatura în toate camerele să fie reglată la 22 de grade.

Cei de la Gun N' Roses nu sunt mofturoşi când vine vorba de mâncare, aceştia solicitând omlete din albuş de ou, pâine integrală, cereale şi o mulţime de fructe la masa de dimineaţă. La prânz, solicitările trupei includ meniuri vegetariene, legume fierte sau sote şi salate. Seara, când este de aşteptat ca la masa trupei să fie hrăniţi nu doar rockerii, ci şi întreaga echipă tehnică, mâncarea este stabilită în funcţie de ziua săptămânii: sâmbată sunt preferate pastele, iar duminică friptura de curcan.

De îndată ce va termina de cântat, este posibil ca Axl să vrea să mănânce. Ca urmare, organizatorii trebuie sa îi pună la dispoziţie mâncare gătită. Meniul preferat constă în carne de pui, cartofi piure şi legume fierte, dar rockerul nu ar spune nu nici unei porţii de spaghete pomodoro.

În ceea ce priveşte băuturile, vedeta doreşte să aibă la dispoziţie o sticlă de şampanie de lux, una de vin roşu, una de votcă, alta de tequila, cola fără zahăr, băuturi energizante, limonadă şi mai multe tipuri de bere premium.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite