Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Ce artist dezvăluie că a fost îndrăgostit de Delia şi a condus-o zilnic acasă. Cântăreţul o ia la „roast” la iUmor

2
25 Nov 2020 18:43:03
Autor: Lizeta Oprea
Delia
Delia

După ce în toţi anii de liceu a fost îndrăgostit de Delia şi a condus-o acasă zilnic, duminică, artistul urcă pe scena iUmor pentru a o lua pe jurată la „roast”.

Ciupi de la Mandinga, căci despre el este vorba, se află pentru prima dată în această ipostază şi are ceva emoţii, dar nu doar din cauza roast-ului, ci şi pentru că se va întâlni cu juraţii, mai exact cu unul dintre ei. ”Eu şi Delia am fost colegi de liceu, de fapt din clasa a VII-a, până într-a XII-a. Eu o duceam în fiecare zi acasă de la şcoală pe Delia şi o făceam să râdă, dar ea… nimic! Am emoţii, pentru că nu ştiu cum vor reacţiona cei trei, dar sper că au simţul umorului. Vă jur că în viaţa mea nu am fost atât de răutăcios cu nimeni, eu sunt glumeţ de obicei, mai ales că fac parte dintr-o trupă cu sânge caliente!”, a povestit Ciupi.

Nici actriţa Emilia Popescu nu este foarte relaxată la gândul că le va spune răutăţi celor trei. ”Ştiu că e o convenţie, că juraţii ştiu că sunt acolo ca să fie ridiculizaţi, dar o să îmi scot ochelarii ca să nu îi văd, să nu văd dacă se miră sau dacă nu le place. Sper că va fi foarte bine, nu are legătură cu experienţa mea, pentru că aici nu e un personaj”, a spus actriţa.

Ajunşi la sezonul nouă al emisiunii iUmor, atât juraţii, cât şi prezentatorii, ar fi putut fi tentaţi să creadă că le-au văzut pe toate, dar pe parcursul audiţiilor concurenţii le-au dovedit că nu pot fi mai departe de adevăr. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac vor fi surprinşi duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, de nume mari din viaţa publică din România care vor urca pe scena iUmor pentru a-i ”perpeli” la foc mic. De la Irinel Columbeanu, la Cezara Dafinescu şi de la Florin Ristei şi Sebastian Coţofană, până la Rodica Popescu Bitănescu şi Irina Margareta Nistor, invitaţii vor sta în faţa juraţilor iUmor pentru a le spune lucruri pe care nu mulţi nu ar îndrăzni să le rostească.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Utilizator Adevărul
25.11.2020, 18:58:19

Comentariu considerat abuziv.

Marcel Popa
25.11.2020, 19:36:27

Nu ai umor trebuia s-ai spuna.Tanti asta a fost cu multtti.

-3 (3 voturi)
Modifică Setările