CHESTIONAR Andrei Gheorghe: „Sportivii îmi provoacă o admiraţie «neadulterată»!“

Andrei Gheorghe este un prezentator şi realizator de emisiuni radio şi TV din România

Într-o mohorâtă miercuri de noiembrie care semăna iritant cu o zi de luni, am ajuns acasă la Andrei, să-l pozăm pentru interviul pe care i-l luase deja Andrei Crăciun (interviu „greu“, îl citiţi în revista „FHM“ de decembrie).

Abia ne-am aşezat la masă, că m-a şi întrebat, cordial, cum îmi merge blogul (îi trimisesem întrebările, de acolo ştia de el, dar mă expediase sec, „nu cred că-ţi răspund“, ceea ce mă obligase să îi mulţumesc pentru francheţe!). Cum faţă-n faţă n-a avut nimic împotrivă să facem chestionarul, am deschis reportofonul iPhone-ului (hai, că m-am mai prins cum merge) şi i-am dat bice.

Uitam să menţionez, presupun că mulţi o ştiu deja: Andrei nu e antipatic. A fost un rol, pe care l-a jucat convingător, câtă vreme a avut chef. Dar în particular e un tip mişto. Nu e prima dată când m-am prins de asta şi n-o spun fiindcă ne-a primit omul în living şi ne-a tratat cu câte o cafea. Sigur că, după atâţia ani, i s-a luat. Dar că mai are lucruri mişto de comunicat, aici n-am niciun dubiu. Că are un condei cu, să zic aşa, texticule, şi asta cred. Aşijderea, că ar mai fi loc în spaţiul public autohton de cel care şi-a cam băgat picioarele – şi pe asta pot s-o pricep.

De ce te temi cel mai tare?

Îţi dau un răspuns bizaroid, pentru că mi-a cerut un prieten să scriu despre foame şi mi-am dat seama că nu pot să scriu despre foame. Nu mi-a fost foame niciodată. Şi atunci cum să mă tem de ceva ce nu s-a întâmplat? Hm, de ce mă tem?… Păi sunt multe: să nu-mi intre o aşchie sub unghie, de aia mă tem rău de tot!, să nu calc greşit, să nu-mi rup piciorul…

Care e prima ta amintire?

Sunt în pat, sunt singur, plâng ca disperatul şi nu mă opresc. Cu furie plâng. Maică-mea e-n altă cameră, i s-au terminat nervii. Vine mătuşă-mea, mă bâţâie – na-na-na-na-, la un moment se enervează şi mă trânteşte în pat: paaaanc! Vine maică-mea şi face scandal, o ceartă pe mătuşă-mea, că de ce m-a trântit în pat. Am şi prima amintire cu sens. Este cenuşiu, întuneric, sunt în gară în Constanţa, sunt mic. Taică-meu are un palton gri care e cât Turnul Eiffel. Eu am o mână foarte mică, în mâna lui, şi mergem pe dedesubt, prin pasaj, e o lumină galbenă şi, aşa, zombie like…

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Multă lume. Admir succesul, gloria, caracterul. Uite, Hagi, de exemplu. Ilie, Nadia. În general sportivii, pentru că mi-au dovedit în faţă, fără şpagă, fără mită, fără grup parlamentar, că sunt buni. Simona Halep – cum să n-o admiri? În general, sportivii îmi provoacă o admiraţie „neadulterată“! Dar nu doar sportivi – uite, Malala!

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Nu prea sunt mort după mine. Îmi place trupul meu. E viu, e armonios, a făcut sport, e cinetic, e motric, reactiv, îl simt bine, mă bucur de el. Îmi iubesc trupul.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Aici ai două tipuri de răspunsuri, de genul „case, bijuterii“…Sunt mai sceptic cu deţinerea, cu posesia. Ea, de fapt, nu există. E o convenţie. Aşa că e foarte greu să-mi dau seama ce deţin. Nu deţin nimic.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

John Malkovich.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Furia.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Orice. Sunt orice ratat: actor ratat, regizor ratat, dansator ratat, pictor ratat, poet ratat, sunt multe ratări…

Cum ţi se spunea când erai mic?

Rusnac împuţit.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Că-s viu.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

I don’t know.

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Mi-e indiferent, posteritatea nu există. Trust me, I know.

Articol publicat şi pe blogul personal.