Invitată la podcastul lui Mihai Morar, „Fain şi Simplu”, Maia Morgenstern a dezvăluit că avut de suferit pe marginea faptului că este evreică.
Trauma Holocaustului l-a marcat mai ales pe tatăl ei, matematicianul Usher Morgenstern. Supravieţuitor al Holocaustului, tatăl actriţei a fost dat afară de la catedra de Matematică pentru că a criticat regimul politic de la vremea aceea.
„Mama lucra şi tata stătea acasă şi se ocupa de mine, pentru că fusese dat afară de la catedra de Matematici, deoarece îndrăznise să critice regimul, direct şi pe faţă. Supravieţuise Holocaustului, nu-i mai era teamă de nimic. L-au dat afară în sensul că nu mai avea niciun fel de serviciu. Tata n-a avut pensie, n-a avut nimic. Tata n-a vrut să dea în judecată statul român, deşi au venit şi mi-a spus că au găsit dosarul, ar fi avut dreptul să pornească o acţiune. Tata traducea cărţi, mama era cea care punea pâine pe masă, zi de zi, lună de lună, de aici era dorul de mama, pentru că mama lucra. Când avea 40 de ani, le-a lăsat pe toate în urmă, pentru a ocupa un post la Institutul de Informatică, toate erau împotriva ei, nu avea dosar bun, o chema Morgenstern, avea rude în afară, bărbatul ei fusese dat afară”, a povestit actriţa despre copilăria ei, în podcastul lui Mihai Morar.
Află pe Click! prin ce a trecut Maia Morgenstern după ce a interpretat rolul Fecioarei Maria
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
38 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.
Sincer, nu cred aceste gogosi. Cine s-o scuipe, s-o bata, s-o injure pentru ca ajucat intr-un film? hai sa fim seriosi, astea sunt fonfleuri...
Comentariu considerat abuziv.
Yoshua nu era decat un bezmetic stia ca tatal lui este altcineva si din pricina ca nu a avut model sa refugiat in misticism si aberatii religioase basm pentru oameni saraci cu neuronul -------------------- Matei - o jigneste pe acea femeie spunandu-i ca nu vrea sa dea paine la catzei
NU O CRED PUR SI SIMPLU, NU O CRED In special dupa jocul de glezne de acum 2 ani, si'a pierdut orice credibilitate
Vezi toate comentariile (38)