Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Citatul săptămânii. Codruţ Kegheş: „Tata ne-a părăsit. Puteam să o iau razna, dar Dumnezeu mi-a dat puterea să iau de la oameni şi să transmit către TV“

0
19 Sep 2015 16:48:08
Autor: Bianca Dumitru
Codruţ Kegheş a acordat un interviu ziarului Adevărul FOTO David Muntean
Codruţ Kegheş a acordat un interviu ziarului Adevărul FOTO David Muntean

Declaraţiile făcute de actorul Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu’) şi de rapperul Chimie pentru „Adevărul“ şi reacţia membrului CNA Valentin Jucan legată de viziunea postului Antena 3 în legătură cu momentul în care Mihai Gâdea l-a îndemnat pe cântăreţul Julio Iglesias Jr. să spună „Jos Băsescu!“ sunt câteva dintre cele mai recente evenimente notabile. „Adevărul“ vă prezintă cele mai importante declaraţii ale săptămânii.

Mihai Adamescu (29 de ani), cunoscut drept Chimie, a fost prezent în studioul Adevărul Live pentru a da detalii despre noul său album, „BioChimie“, pentru a-şi analiza evoluţia în muzică, dar şi pentru a povesti întâmplări din perioada Specii.

Chimie urmează să îşi lanseze un nou album, „BioChimie“, material promovat prin intermediul single-ului „Imigranţii 2: Diaspora“.

Artistul şi-a început cariera la 15 ani, în Constanţa, ascultând BUG Mafia, La Familia şi 2Pac, ca mai apoi să fie parte a mai multor formaţii. La 18 ani se mută la Bucureşti unde îl întâlneşte pe Dragoş Tudorache (Dragonu’). Cei doi au format, alături de Gazah, trupa Specii, grup ce a revoluţionat hip-hop-ul underground prin sound şi lirică.

Chimie a colaborat de-a lungul timpului cu Haarp Cord, ALAN & KEPA, DJ Undoo, Bean, Aforic, Dragonu’, Kazi Ploae, Serafim, Praetor, Shadowbox şi mulţi alţi raperi.

 

În muzică e ca şi în viaţă, pentru că arta până la urmă reflectă viaţa, iar viaţa se inspiră din artă. Calitatea artei depinde şi de calitatea artistului, dacă şi el se ridică la înălţimile intelectuale pentru a putea susţine arta. Poţi să încerci să ajuţi prin muzica ta, cred că ăsta este binele. Şi oamenii simt când un artist încearcă acest lucru prin muzica lui şi capătă încredere în artistul respectiv

Chimie, rapper

Ioana Petric (25 de ani) şi Cristian Hrubaru (44 de ani), o parte dintre prezentatorii „Cronicii Cârcătoşilor“,  au povestit, pentru ziarul „Adevărul“, noutăţile aduse de emisiune, dar şi despre relaţia pe care o au în spatele camerelor de filmat.

Huidu şi Dezbrăcatu’ sunt Cârcotaşi vechi într-o formula nouă. Revenirea lor la pupitru va fi un succes, pentru că amândoi au datele care îi recomandă să fie acolo. Codruţ are acel farmec şi umor aparte, atat de apreciat de fanii Cronicii, iar Şerban este motorul emisiunii, nu doar un producător excelent, ci şi un om cu un caracter puternic şi opinii ferme. Sunt convinsă că vor exista păreri atât pro, cât şi contra revenirii sale, dar cred ca oamenii care au urmărit „Cronica“ încă de la începuturi şi care încă mai cred în ce facem noi acolo vor fi încântaţi de această revenire şi îl vor primi cu braţele deschise. În momentul de faţă, “avem di tăti”, deci nimic nu ne mai stă în cale. Suntem, în sfârşit, o echipă completă

Ioana Petric, prezentatoare TV

Codruţ Kegheş (43 de ani) a vorbit pentru „Adevărul“ despre postura de prezentator al „Cronicii Cârcotaşilor“, despre provocările personale depăşite prin tărie de caracter şi despre întâmplări amuzante din timpul tinereţii şi în rolul lui Dezbrăcatu᾿.

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să fiu întrebat: „Dar cine îţi scrie textele?“. Stai puţin! Acolo n-ai avea cum să înveţi un text pentru că în secunda unu tu simţi ceva şi îi spui lui Puştiu' „Dăi!“, dar ai o ezitare de-o secundă şi poanta aia poate să treacă. Inspiraţia îmi vine din context. Chiar dacă mă doare burta, chiar dacă o am pe mama de 15 ani la pat, cu şase operaţii la cap, paralizată şi cu bonă permanentă. Lucruri pe care nu le cunosc oamenii. Sau că am frate şi soră morţi. Mi-a murit sora la 26 de ani, fratele la 35. Tata ne-a părăsit la patru ani. Puteam să o iau razna, dar Dumnezeu mi-a dat o putere magică să iau de la oameni, să duc în mine, să transmit către scenă, către televizor, să filtrez acea energie şi ei să râdă cu lacrimi.

Codruţ Kegheş, realizator TV şi actor

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, după patru luni, ediţia „Sinteza zilei“ în care realizatorul Mihai Gâdea l-a determinat pe cântăreţul spaniol Julio Iglesias Jr. să spună „Jos Băsescu!“. În viziunea Antena 3, însă, artistul este principalul vinovat, după cum reiese din declaraţiile avocatului postului, care susţine că acesta „s-a dus nepregătit“, neştiind cine este Traian Băsescu. Discuţiile privind acest caz s-au accentuat în şedinţa CNA în momentul în care Daniel Ionaşcu, avocatul televiziunii Antena 3, a spus că Julio Iglesias Jr. a mers nepregătit în emisiunea „Sinteza zilei“: „Atunci când te numeşti aşa cum s-a numit domnul şi vii şi faci furori mondiale şi te prezinţi într-o emisiune în halul ăsta, ţi-o meriţi.“

În urma difuzării emisiunii respective, CNA a primit 21 de reclamaţii din partea telespectatorilor indignaţi de atitudinea realizatorului TV. Una dintre sesizările transmise Consiliului a fost chiar din partea reprezentantei lui Julio Iglesias (tatăl lui Julio Iglesias Jr. - n.red.) în România, Gabriela Ristea.

Serios. Eu când mă duc în club mă aştept să aud înjurături. Când mă duc în biserică, cu siguranţă nu. Dar când îl aud pe popă că vine şi mă dă dracului, cam ce părere trebuie să am? Dar când ţi se prezintă că e cel mai mare trust, seriozitate, cea mai mare audienţă, n-ai cum să te gândeşti că poţi fi indus în eroare şi mai ales să fii pregătit în legătură cu cine a fost preşedintele României

Valentin Jucan, memebru CNA

Într-un scurt interviu acordat ziarului „Adevărul“, jurnalistul Moise Guran a vorbit despre prima ediţie, a enumerat motivele pentru care a ales să continue la postul companiei RCS&RDS şi a explicat de ce vor trece decenii până când economia României va atinge imaginea pe care ne-o dorim.

 Întrebat de reporterii „Adevărul“ cine este vinovat de plecarea de la TVR şi care este soluţia pentru salvarea postului public, jurnalistul a explicat:

Nu! N-am fost nici înainte, nici când eram la TVR pentru ştergerea datoriilor. N-am fost niciodată un fan al taxei TV, n-am luat niciodată bani din taxă, ci am asigurat finanţarea cu publicitate a emisiunii

Moise Guran, jurnalist

Reprezentanţii Antena 3 au anunţat că începând de la 1 noiembrie va fi introdus un abonament lunar pentru vizionarea online a postului, în regim live. Cei care vor să vizioneze postul de ştiri online vor fi nevoiţi, începând cu 1 noiembrie, să plătească o taxă în valoare de un euro. Într-o scrisoare publicată pe site-ul televiziunii, reprezentanţii precizează că această măsură este luată „cu inima strânsă, dorindu-ne să ne rămâneţi alături şi în această nouă etapă, impusă de condiţiile pieţei.“

Toate aceste transmisii în direct din ţară şi străinătate, campanii, ştiri de zi cu zi au fost şi sunt posibile printr-un efort financiar constant, asumat, ce a presupus o permanentă retehnologizare şi focusare pe calitate. Am reuşit să ne susţinem singuri, în condiţiile în care distribuitorii offline şi online nu au contribuit cu nimic pentru conţinutul oferit. Iată de ce ne vedem obligaţi ca, începând cu 1 noiembrie, să introducem un abonament lunar pentru vizionarea online a postului Antena 3, în regim live. Facem acest lucru cu inima strânsă

Reprezentanţii postului Antena 3

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările