Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Cristi Borcea, dezvăluiri în emisiunea lui Denise Rifai. „Fac bani de 30 de ani pentru că la asta mă pricep cel mai bine. E vorba de fler”

6
19 Jan 2021 23:36:45
Autor: George-Andrei Cristescu
Cristi Borcea la Denise Rifai / FOTO Kanal D
Cristi Borcea la Denise Rifai / FOTO Kanal D

Marţi, 19 ianuarie, fostul finanţator al clubului sportiv Dinamo, Cristi Borcea, a fost invitatul Denisei Rifai. El a răspuns unui şir de întrebări delicate privind afacerile sale, averea pe care o deţine, viaţa de familie, dar şi perioada cea mai neagră din viaţa sa: condamnarea la închisoare cu executare.

În vârstă de 50 de ani, Cristi Borcea a avut parte, de-a lungul timpului, atât momente de glorie, cât şi de declin, în plan personal şi profesional, iar unele dintre aceste momente dificile s-au petrecut în spatele gratiilor, dupa condamnarea sa în Dosarul Trasferurilor şi al Retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa. Reîntos în sânul familiei, după o condamnare cu executare, afaceristul pare mai fericit ca oricând alături de Valentina Pelinel şi copiii pe care îi are împreună cu fostul fotomodel, scrie Click.ro.

Ajuns în platoul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, a răspuns unora dintre cele mai incomode întrebări şi a vorbit cu drag despre cea care i-a fost alături în momentele dificile ale vieţii, Valentina Pelinel. Eliberat din închisoare, Cristi Borcea se concentrează asupra afacerilor, dar dedică o bună parte din timp şi familiei, de care este deosebit de mândru.
 
“Aţi fost otrăvit cu argint viu?”, “Aţi sedus-o pe judecătoarea care v-a achitat?”, “Cum se fac banii din închisoare?”, “Sunteţi un om fără scrupule în amor?”, “Aţi lovit vreodată o femeie?”, “Le-aţi cumpărat tăcerea soţiilor dumneavoastră?”, “Cui îi mulţumiţi pentru averea dumneavoastră?”, “Poate Cristi Borcea să fie bărbatul unei singure femei?”, acestea au fost doar o parte dintre întrebările cărora Cristi Borcea le-a oferit răspuns. 
 
Întrebat dacă l-a deranjat eticheta de "cuier al lui Cornel Dinu", Cristian Borcea a spus că niciodată nu s-a simţit deranjat de micile glume răutăcioase care s-au făcut la debutul său în interiorul clubului Dinamo. "În momentul în care ai caşcaval, ai putere şi eşti respectat", a concluzionat acesta, făcând referire la faptul că glumele au încetat odată ce a reuşit să îşi facă un renume. 
 
Atunci când Denise Rifai l-a întrebat cui mulţumeşte pentru averea considerabilă, Cristi Borcea a mărturisit sincer că el este persoana care merită felicitări pentru toate câte a reuşit să realizeze. "Am fost norocos, dar şi am muncit pentru tot ce am avut. Fac bani de 30 de ani pentru că la asta mă pricep cel mai bine. A fost vorba de fler, de putere de muncă", a declarat Borcea. 
 
Citeşte pe Click.ro ce spune Cristi Borcea despre femeile din viaţa lui şi dacă a sedus-o pe judecătoarea care l-a achitat.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Matei Basarab
20.01.2021, 00:22:20

Faci bani ca ai furat tot ce-ai prins si ai fost si la puscarie.

-2 (10 voturi)
Matei Basarab
20.01.2021, 00:54:03

2019 Cristi Borcea, condamnat DEFINITIV la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor! Te duci inapoi la puscarie. O sa fii client fidel. Din una o sa iesi si-n alta o sa intri.

-3 (13 voturi)
Saas Abi
20.01.2021, 08:57:32

la asta se pricepe cel mai bine?! nu-i toarna un copil lui Denise?

0 (2 voturi)
Kongo-Müller
20.01.2021, 12:38:26

Dupa fufa Prodan si interlopul Borcea, pe cine vei invita la emisiune ? Nutzu Camataru, Corduneanu, Nelson Mondialul, Brigitte Pastrama ?

+3 (3 voturi)
dobrita sorin
20.01.2021, 15:48:21

Nea borcea, si gates si cordunenii fac bani....unul aproape legal, altii 100% ilegal....se pare, din istoricul tau probat, ca tu ai talent la infractiuni....restul, sunt nuante.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările