Cristina Ţopescu, mesaj dur pentru jandarmi: „Sunteţi nişte marionete manevrate de şefi cuprinşi de demenţa puterii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2013, Cristina Ţopescu a intrat în politică, înscriindu-se în PSD, moment în care a încheiat şi colaborarea de 12 ani cu Prima TV
În 2013, Cristina Ţopescu a intrat în politică, înscriindu-se în PSD, moment în care a încheiat şi colaborarea de 12 ani cu Prima TV

Jurnalista Cristina Ţopescu a semnat un text dur la adresa Jandarmeriei după incidentele violente care au avut loc la mitingul Diasporei de pe 10 august, criticând faptul că forţele de ordine nu au ţinut cont de faptul că printre protestatari se aflau mulţi oameni paşnici, inclusiv femei şi copii.

Cristina Ţopescu i-a catalogat pe jandarmii care au rănit protestatari paşnici drept „marionete şi oameni de paie manevraţi de şefi vânduţi unei puteri trecătoare“, declarându-se şocată de atitudinea forţelor de ordine. Amintim că după ciocnirile violente din Piaţa Victoriei, 452 de persoane, inclusiv jandarmi, au necesitat îngrijiri medicale.

„Nu mai aveţi demnitate! Nu mai aveţi onoare!“

„Uitaţi-vă şi voi la voi şi întrebaţi-vă dacă mai aveţi suflet, dacă mai aveţi conştiinţă şi dacă vă iubiţi ţara. Ţara înseamnă oamenii ei, România înseamnă români, voi sunteţi români, ce sunteţi? Dar oameni mai sunteţi? Sau sunteţi nişte maşini monstruoase de împărţit pumni, şi bastoane, şi gaze? Nu vă pasă nici când femei sau copii cad sub atacurile voastre demente. Sunteti nişte marionete, nişte oameni de paie, manevraţi de şefii voştri vânduţi unei puteri trecătoare. Nu mai aveţi demnitate, nu mai aveţi niciun Dumnezeu! Acţionaţi şi executaţi ordine în confruntarea cu huliganii, dar cu oamenii paşnici ce-aţi avut? Emigraţi voi, cei care n-aveţi niciun dram de respect pentru români, plecaţi voi în locul românilor noştri care muncesc şi îndură umilinţe prin ţări străine pentru că ţara lor nu le oferă dreptul la o viaţă decentă. Plecaţi şi trăiţi şi voi viaţa lor grea! Nu mai aveţi onoare, jandarmi (români), v-aţi perdut-o şi niciun ordin din lumea asta nu va spăla ruşinea!“, a scris Ţopescu pe Facebook.

Cristina Ţopescu a subliniat însă că şi jandarmii sunt la rândul lor victimele „unor conducători cuprinşi de demenţa puterii“: „Am filmat cu jandarmii români, am cunoscut mulţi dintre ei şi dincolo de unii care, evident, sunt nişte brute fericite că se pot manifesta ca atare în mod legal, chipurile, jandarmii sunt, cei mai mulţi, nişte tineri care gândesc şi simt la fel ca noi toţi. E o slujbă şi asta, cineva trebuie s-o facă şi o poate face şi cu cinste. Ei nu sunt mai puţin victime decât noi, victime ale unor conducători cuprinşi de demenţa puterii.“

Femeia-jandarm nu ar fi fost expusă unui asemenea pericol dacă şefii ei n-ar fi fost nişte slugi jalnice ale demenţilor care ne conducCristina Ţopescu, jurnalist

Realizatoarea TV este de părere că tânăra jandarmeriţă lovită cu bestialitate în timpul protestului de pe 10 august nu avea ce să caute într-o astfel de misiune: „Nu doar că e femeie, dar e foarte tânără şi e evident că nu are experienţă. Ştefania nu putea fi expusă unui asemenea pericol de şefii ei. Dacă şefii n-ar fi nişte slugi jalnice ale demenţilor care ne conduc.“

Femeia-jandarm care a fost bătută are 24 de ani şi este sergent-major, iar starea ei nu este gravă, aşa cum s-a anunţat iniţial. 

Jandarmii de bună credinţă „să-i elimine“ pe cei care „aduc dezonoare uniformei“

De asemenea, Cristina Ţopescu a declarat că îi detestă pe cei care au lovit-o pe femeia-jandarm şi subliniază că aceştia nu reprezintă majoritatea care a protestat în mod paşnici şi civilizat. În plus, jurnalista evidenţiază că reprezentativă este scena în care jandarmeriţa este protejată şi, în cele din urmă, salvată de protestatari.

„A fost o scenă emoţionantă: protestatari care practic au înconjurat-o pe tânără, făcând un scut uman compact în jurul ei, ducând-o spre voi, colegii ei. Salvând-o din mâinile criminale ale unor sceleraţi. Ăştia sunt oamenii din Piaţa Victoriei, într-o majoritate covârşitoare, ăstia suntem! În oamenii ăştia, în noi daţi voi cu gaze lacrimogene, la ordinele unor şefi-slugi pe care aveţi neşansa să-i aveţi. Dar ştiţi unde nu vă mai pot înţelege? Şi spun asta cu multă tristeţe. Dacă un ordin care vă cere să gazaţi oamenii e greu de evitat, e un ordin pe care, vai, nu aveţi curajul să nu-l executaţi, când loviţi în stânga şi-n dreapta oameni cu mâinile ridicate, vă dă cineva ordin să faceţi asta? Vă spune cineva: loveşte-l acum pe ăsta, dă-i, să-l ia dracu’ de protestatar? Nu! Ăsta e exces de zel, adică să traduc: e pornirea voastră barbară de a lovi, de a face rău, de a vă arăta muşchii (în absenţa unui echilibru psihic şi a unei minime omenii)“, mai scrie Ţopescu.

În încheiere, jurnalista le atrage atenţia jandarmilor de bună credinţă că ar trebui să-i elimine din rândurile lor pe colegii care „îi fac de ruşine, aduc dezonoare uniformei şi misiunii lor, aceea de a ne apăra pe noi, cetăţenii acestei ţări“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite