Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Cui i-a lăsat averea prinţul Philip. Ducele de Edinburgh a strâns în timpul vieţii aproximativ 25 de milioane de euro

10
15 Apr 2021 11:33:20
Autor: Lizeta Oprea
Prinţul Philip FOTO Getty Images
Prinţul Philip FOTO Getty Images

Cel mai longeviv prinţ consort din istoria Angliei, ducele de Edinburgh a strâns de-a lungul deceniilor în care a slujit coroana britanică o avere estimată la 25 de milioane de euro.

Prinţul Philip, care şi-a dedicat viaţa reginei Elisabeta a II-a, acţiunilor caritabile şi misiunilor din cadrul Commonwealth, nu avea în conturi mai mult de 25 de milioane de euro, avere acumulată timp de peste şapte decenii. O parte din aceşti bani provin dintr-o alocaţie anuală din partea parlamentului, de peste 400.000 de euro pentru îndeplinirea îndatoririlor publice. Prinţul Philip s-a bucurat de această sumă anuală până în 2017, când a renunţat la funcţiile sale.

Regina Elisabeta a II-a, a cărei avere este estimată la 500 de milioane de euro, a împărţit cu soţul ei veniturile anuale primite de pe urma Ducatului de Lancaster. Scopul principal al Ducatului este de a asigura un venit pentru Ducele de Lancaster, titlu atribuit monarhului din 1399. Se estimează că valoarea Ducatului de Lancaster este în jur de 600 de milioane de euro, iar regina primeşte un venit anual de aproximativ 24 de milioane de euro.

Pe lângă aceste venituri, în proprietarea monarhilor se mai află numeroase proprietăţi, dar şi colecţii de artă. În total, averea familiei regale britanice este evaluată la aproape 1 miliard de euro.

Averea lui de 25 de milioane de euro a prinţului Philip va reveni celor patru copii ai săi: Charles, 72 de ani, Anne, 70 de ani, Andrew, 61 de ani, şi Edward, 57 de ani.

Trupul neînsufeţit al ducelui de Edinburgh va fi înmormântat sâmbătă, 17 aprilie, la Castelul Windsor, după o ceremonie la care participă doar 30 de persoane.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Adrian Foangǎ
15.04.2021, 12:15:45

"Prinţul Philip, care şi-a dedicat viaţa reginei Elisabeta a II-a, acţiunilor caritabile şi misiunilor din cadrul Commonwealth, nu avea în conturi mai mult de 25 de milioane de euro". --- saracul, ce stramtorat era.

+4 (8 voturi)
Ludwig
15.04.2021, 12:58:31

pai averea reginei e 500 mil euro? Tiriac are triplu, ioan niculae si fratii paval dedeman au dublu...

-1 (5 voturi)
Davide Isa
15.04.2021, 13:15:52

Diferenta este ca in timp ce unii chiar muncesc pentru banii astia, altii aduna biruri si se plimba cu trasura sau dau din mana precum ceausescu.

+3 (9 voturi)
Ludwig
15.04.2021, 14:09:28

Noi muncim, nu gandim...

+2 (4 voturi)
Val B
15.04.2021, 17:08:51

Sau in alte cuvinte cum sa faci 25 de milioane de pounds fara sa muncesti o zi in viata ta .

0 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările