Culisele nunţii lui Dragnea Jr: Firea a oficiat ceremonia, dar nu a participat la petrecere. Care e motivul supărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentin Ştefan Dragnea (29 de ani), fiul liderului PSD Liviu Dragnea, s-a căsătorit cu modelul Gina Alexandra Tătulescu (28 de ani), fostă Miss Universe România, iar ceremonia a fost urmată de o petrecere la care au participat aproximativ 700 de invitaţi, inclusiv premierul României, miniştri, parlamentari şi primari social-democraţi, dar nu şi primăriţa Gabriela Firea.

Ceremonia religioasă era anunţată la Biserica Elefterie din Bucureşti, însă după ce mai mulţi români şi-au arătat intenţia de a protesta în faţa bisericii, familia Dragnea a fost nevoită să mute ceremonia la capela Palatului Snagov, acolo unde a avut loc şi grandioasa petrecere. 

Totuşi, pe marginea drumului către Palatul Snagov, câţiva protestatari au întâmpinat invitaţii la nunta fiului lui Liviu Dragnea cu pancarte pe care erau scrise mesaje anti-PSD.

Cununia civilă a fost oficiată de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Potrivit unor surse politice, primăriţa, deşi a oficiat cununia civilă, nu a participat la nunta lui Dragnea junior. Motivul? Firea e supărată că liderii PSD aruncă vina pe prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, pentru violenţele de la mitingul diasporei. Speranţa Cliseru a fost consilierul Gabrielei Firea înainte să fie numită prefect.

Pentru cununia civilă, Gina Alexandra Tătulescu a purtat o rochie de culoare vernil, cu un decolteu generos, iar Ştefan Valentin Dragnea a ales un sacou albastru, pantaloni crem, cravata fiind asortată cu rochia partenerei sale, potrivit ştiripesurse.ro, site ce a publicat şi imagini în exclusivitate de la eveniment.

image

Liviu Dragnea (56 de ani) a îmbrăcat un costum vişiniu, iar iubita sa, Irina Tănase (30 de ani), a ales o rochie inspirată dintr-o ţinută purtată de Ducesa de Sussex Meghan Markle, care costă 1.350 de lire sterline

image

Ceremonia religioasă a avut loc pe pajiştea Palatului Snagov, iar mireasa a fost condusă la altar de tatăl ei, preotul Dionis Tătulescu. Domnişoare de onoare au fost sora miresei şi Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, iar naş a fost Sorin Paul Stănescu, afacerist cu greutate în domeniul agricol şi veterinar, prieten de familie cu Dragnea.

image

Atât liderul PSD, cât şi partenera sa şi-au schimbat ţinutele pentru cununia religioasă. 

image

Petrecerea s-a desfăşurat într-un cort uriaş instalat pe peluza Palatului Snagov şi decorat cu ghirlande şi coşuri cu trandafiri albi, prin mijloc fiind străbătut de o fântână arteziană.

Printre cei care au întreţinut atmosfera s-au numărat Florin Vasilică, fiul regretatului artist Liviu Vasilică, şi Călin Geambaşu. Cântăreţul Marcel Pavel, preferatul miresei, a fost cel care a deschis petrecerea cu melodia „Frumoasa mea“, pe care mirii au valsat. Gina Alexandra Tătulescu a avut două rochii de mireasă. 

image

Liviu Dragnea şi iubita sa li s-au alăturat mirilor pe ringul de dans.

image

La fel ca mireasa, Irina Tănase a schimbat trei ţinute la nuntă, la petrecere optând pentru o rochie lungă verde. 

image

Meniul de nuntă a fost unul pe bază de peşte şi a costat aproximativ 110 euro, potrivit Libertatea. Invitaţilor li s-a oferit aperitive - file de somon afumat pe blinii cu sos de iaurt şi mărar, vol-au-vent cu păstrăv afumat, nuci, busuioc şi ceapă verde, dar şi pate de ficat de pasăre cu aromă de vin de Porto, terina din piept de curcan cu ficat şi ciuperci şi ruladă de caşcaval şi brânză cu brunoise de ardei -, file de somon cu sos de vin alb şi chives, sparanghel înfăşurat în bacon şi sote de ciuperci pleurotus şi platouri cu trei tipuri de carne: muschiuleţ de porc cu cimbru verde, piept de pui marinat cu ghimbir şi usturoi, cotlete de berbecuţ marinate cu ulei de măsline şi lime, servite cu sos quattro formaggi.

Printre participanţii la nunta fiului lui Liviu Dragnea s-au numărat premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, europarlamentarii Ioan Mircea Paşcu şi Victor Boştinaru, preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina, şi preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, precum şi secretarul de stat din MApN, Nicolae Nasta.

La petrecere au venit şi liderii PSD din Dâmboviţa (Adrian Ţuţuianu), Gorj (Florin Cârciumaru), Alba (Ioan Dârzu), Constanţa (Felix Stroe), fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, fostul ministru delegat pentru Diaspora, Angel Tîlvăr, fostul premier Sorin Grindeanu, fostul preşedinte UNPR Valeriu Steriu şi foştii parlamentari PSD Vlad Cosma şi Cătălina Ştefănescu, precum şi numeroşi parlamentari actuali precum deputatul Cătălin Marian Rădulescu şi senatorul Niculae Bădălău. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost printre ultimii invitaţi sosiţi la eveniment. 

Cei mai mulţi dintre nuntaşi, în majoritate lideri social-democraţi, au venit în bolizi de lux, iar câţiva au preferat să vină cu taxiul, printre aceştia numărându-se deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa.

Potrivit mai multor surse G4Media.ro, la petrecerea de la Palatul Snagov au fost chemaţi, în bloc, toţi parlamentarii şi europarlamentarii PSD (peste 200), toţi miniştrii guvernului Dăncilă (28), toţi preşedinţii social-democraţi de Consilii Judeţene (31), toţi liderii de organizaţii judeţene (47) precum şi primarii de municipii reşedinţă de judeţ ai PSD (20). În total, peste 350 de persoane numai din partidul condus de Dragnea, la care se adaugă politicienii din alte formaţiuni, invitaţi personal.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite