Dana Nalbaru şi Dragoş Bucur şi-au retras fiica de la şcoală: „Sistemul de învăţământ este depăşit de vremurile în care trăim“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi fiica lor Sofia (9 ani) FOTO 4inaventura.wordpress.com
Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi fiica lor Sofia (9 ani) FOTO 4inaventura.wordpress.com

Cântăreaţa Dana Nalbaru şi actorul Dragoş Bucur au luat decizia să o retragă de la şcoală pe fiica lor Sofia, în vârstă de nouă ani, pentru a urmă sistemul „home schooling“ (învăţat de acasă).

Anul şcolar a început diferit pentru Sofia, fiica celor doi artişti. Într-o postare pe blogul „4 în aventură“, Dana, Dragoş şi Sofia au explicat decizia şi au împărtăşit din experienţa primelor zile fără şcoală. 

„Am retras-o pe Sofia de la şcoală. De tot. Am ales ca ea să înveţe în sistem home schooling despre lucrurile care îi plac şi fără constrângeri, fără competiţii impuse, fără note sau calificative. Ne-am gândit bine înainte de a lua această decizie şi ne-am «făcut temele» înainte de a ne arunca spre un asemenea viitor“, a anunţat Dana Nălbaru. 

Artista spune că în urma acestei decizii s-au lovit de prejudecăţi şi este conştientă că urmează „un şir lung de provocări atât din partea societăţii, cât şi din partea necunoscutului“ care îi aşteaptă, însă are încredere că împreună vor reuşi în acest demers. 

Dana mai spune că ceea ce a determinat-o să ia această decizie este potenţialul Sofiei, dar şi limitele sistemului de învăţământ actual. „Mi-am dat seama că sistemul de învăţământ, acesta organizat pe grupuri de oameni care trebuie să demonstreze în faţă altora că şi cât ştiu, că şi cât au învăţat, este depăşit de vremurile pe care le trăim. Nu consider că a învăţa e un lucru greşit, dimpotrivă, cred că este esenţialul pentru a avea o viaţă frumoasă. Consider, însă, că felul în care învaţă copiii în şcolile din ziua de azi naşte în ei o grămadă de frustrări care au darul de a le distruge frumuseţea interioară.“ 

Dragoş Bucur a povestit şi el cum acesta a fost „cel mai relaxat început de scoală“ pentru fiica sa. 

„De ceva timp ne gândim la home schooling şi în vara asta am decis să facem pasul. Am retras-o pe Sofia din sistemul de învăţământ de stat, am înscris-o la o şcoală tip umbrela şi ne-am aruncat în necunoscut. [...] Nu încerc să promovez abandonul şcolar, pentru că Sofia nu a abandonat de fapt şcoala, ci doar a luat-o pe alt drum cu aceeaşi finalitate - educaţie, pregătire şi descoperirea vocaţiei“, a spus spus actorul. 

La rândul ei, Sofia a povestit că atunci când părinţii săi i-au dat vestea, a crezut că este o glumă. S-a bucurat că de acum poate să facă doar cursuri care îi plac: karate, robotică, skateboard, dansuri, chineză, engleză, scenaristică, pictură şi multe altele. Prima zi de „şcoală“ a fost una specială pentru că a făcut primul curs de scenaristică. 

„După ce am ajuns acolo au urmat două ore super în care mi-am dezvoltat scenariul (o să fac un super film) şi am discutat tot felul de lucruri pentru că sunt curioasă să ştiu cum să îl scriu. Tati mi-a arătat Academia Khan care îmi place foarte mult şi până acum am învăţat puţin din ce înseamnă programarea pe computer şi am făcut puţină matematică. V-o recomand şi copiilor voştri şi vouă dacă va interesează: medicină, muzică, programarea computerelor şi a jocurilor şi multe altele. E gratis“, a spus Sofia care crede că anul acesta se anunţă a fi unul „super“. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite