David Beckham, implicat într-un accident de motocicletă, la Los Angeles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Beckham a mai fost implicat într-un accident de circulaţie în octombrie, anul trecut FOTO Reuters
David Beckham a mai fost implicat într-un accident de circulaţie în octombrie, anul trecut FOTO Reuters

David Beckham a fost implicat într-un accident de motocicletă, vineri, la Los Angeles, după ce a efectuat un viraj foarte strâns, încercând să evite o echipă de paparazzi, însă starul britanic a reuşit să scape fără accidentări majore.

Fostul fotbalist englez, în vârstă de 39 de ani, a pierdut controlul asupra motocicletei sale, un model Super Vintage 93" Knuckle, construit pe comandă, şi a căzut în mijlocul traficului de pe Sunset Boulevard, după un viraj foarte strâns prin care a încercat să evite o echipă de paparazzi, relatează contactmusic.com

Accidentul s-a produs după ce sportivul, în prezent retras din activitate, vizitase renumitul salon de tatuaje Shamrock Tattoo din cartierul West Hollywood. După accident, David Beckham a fost ajutat de câţiva prieteni din salonul de tatuaje pentru a-şi aduce motocicleta în spatele acelei clădiri, potrivit site-ul TMZ.com.

David Beckham a fost implicat anterior într-un alt accident de circulaţie în octombrie 2013, produs în faţa reşedinţei sale din Beverly Hills, după ce starul englez a tamponat un alt automobil, în momentul în care părăsea proprietatea sa la volanul unui automobil Range Rover Sport. Pe locul din dreapta sportivului se afla unul dintre fiii săi, Brooklyn.

David şi Brooklyn au fost implicaţi într-un alt accident în 2011, atunci când automobilul în care se aflau a fost prins într-o coliziune în lanţ produsă pe una dintre cele mai aglomerate autostrăzi din Los Angeles. Atât tatăl, cât şi fiul, au scăpat nevătămaţi şi de acea dată.

David Beckham s-a căsătorit cu cei doi au împreună patru copii: Brooklyn Joseph, Romeo James, Cruz David şi Harper Seven.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite