Dramele lui Larry King: o copilărie fără tată şi o bătrâneţe la umbra pierderii a doi copii. „Niciun părinte nu ar trebui să-şi îngroape copilul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa jurnalistului american Larry King a fost presărată cu suişuri şi coborâşuri, anul trecut fiind unul dintre cei mai dureroşi pentru acesta. Doi dintre cei cinci copii ai săi au murit la diferenţă de doar câteva săptămâni unul de celălalt. Chiar şi aşa, King nu a lăsat depresia să îl acapareze, continuând să scoată episoadele seriei pe care o avea pe Youtube, „Larry King Now”.

Larry King a început să lucreze la un radio obscur din Miami, ajungând, prin ambiţie şi muncă, cel mai bine plătit moderator de televiziune prin cablu. Vreme de 25 de ani, a găzduit, la CNN, show-ul Larry King Live, o emisiune care, la apogeul ei, înregistra audienţe de 1,5 milioane de spectatori pe seară. 

Deşi succesul profesional l-a transformat într-una dintre imaginile iconice ale televiziunii americane, viaţa lui King nu a fost deloc uşoară, având o copilărie grea, iar apoi, mai târziu în viaţă, o sănătate pusă la grea încercare. 

O copilărie fără tată

King s-a născut în 1933, în Brookyn, New York, permiţându-şi să fie un copil fericit până la vârsta de 9 ani, când tatăl său a murit subit, în urma unui infarct. Au urmat doi ani în care mama lui şi a fratelui său a trebuit să se descurce din ajutorul social. „Aveam un simţ incredibil al loialităţii care s-a înrădăcinat în mine în Brooklyn”, concluziona jurnalistul după ce-şi explica situaţia din copilărie, într-un interviu din 2015, acordat „The Guardian”. Moartea tatălui l-a afectat puternic, atât la şcoală, unde rezultatele lui au început să aibă de suferit, cât şi, în sânul familiei, unde a început să aibă probleme cu furia. „Când a murit tata, am fost foarte furios şi confuz. Nu am mers la înmormântare. În cele din urmă, mi-am canalizat furia pentru că voiam să-l fac pe el şi pe mama mândri”. 

În timp ce Marty şi-a văzut mai departe de educaţie, micul Larry a realizat rapid că în media se afla chemarea lui, singurele lui ambiţii zvârcolindu-i-se în pieptul de copil doar când asculta radio. „Ascultam cu aviditate radio şi îi imitam pe gazde şi invitaţi, cu tot cu intonaţie”. După liceu, cineva i-a spus că în Miami ar fi uşor să ajungi gazdă la radio, aşa că s-a urcat într-un autobuz şi s-a angajat ca om de serviciu la WAHR, un post de radio de acolo. Într-o zi, un DJ şi-a dat demisia, iar el a aplicat pentru noul post vacant. „Aproape şapte ani mai târziu, la mijlocul anilor '60, câştigam 70.000 de dolari pe an scriind o rubrică pentru Miami Herald- nu aveam caliicarea, dar aveam încrederea în sine”, mai declara îndrăgitul moderator. 

Doi copii pierduţi într-o lună

Larry King şi doi dintre copii_Chania şi Andi_foto_instagram Larry King

Foto: Jurnalistul alături de fiica-Chania şi fiul ei- Andy, şi doi dintre nepoţi; Sursa: Instagram/Larry King

Ce a urmat e istorie, cariera lui Larry King a urmat numai trendul ascendent, iar numele lui a ajuns pe buzele întregii Americi. Totuşi, pe măsură ce a îmbătrânit problemele de sănătate s-au ţinut scai de el: cancer la prostată, diabet de tip II, un infarct, o tumoară malignă la plămâni. King a reuşit să treacă prin toate, însă anul trecut soarta îi rezerva noi suferinţe: moartea a doi dintre cei cinci copii pe care îi avea.

În vara lui 2020, Andy şi Chaia King au murit la o lună distanţă unul faţă de celălalt. Jurnalistul le-a anunţat trecerea în nefiinţă în acelaşi timp. Andy (61 de ani) a murit în urma unui infarct, pe 28 iulie, iar Chaia (51 de ani), pe 20 august, la scurt timp după ce fusese diagnosticată cu cancer.

„Cu tristeţe şi cu inima frântă a unui tată, confirm pierderea recentă a celor doi copii ai mei, Andy King şi Chaia King. Amândoi erau suflete bune, blânde, le vom spiţi enorm lipsa. Să îi pierd se simte atât de nefiresc. Niciun părinte nu ar trebui să-şi îngroape copilul”, a anunţat anul trecut King. 

Andy şi Chaia erau copiii pe care King îi avea cu Alene Akins, fost „iepuraş” Playboy, care a murit în 2017. Când cei doi s-au căsătorit în 1961, King l-a adoptat pe Andy. A urmat un divorţ, iar apoi cei doi au hotărât să se recăsătorească, vreme în care s-a născut şi Chaia. 

Larry King a fost căsătorit de opt ori cu şapte femei. S-a căsătorit cu cea de-a şaptea iubită în 1997, cu actriţa Shawn Southwick, chiar în salonul de spital în care se afla King pentru operaţia la inimă, care a avut loc trei zile după ceremonie. King a avut cinci copii, nouă nepoţi şi patru strănepoţi.

Jurnalistul american Larry King a murit sâmbătă dimineaţa, într-un spital din Los Angeles, la 87 de ani.  Cei apropiaţi nu au anunţat cauza morţii. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite