Ducesa Meghan, cel mai emoţionant moment al turneului regal. Ea a purtat şi cea mai ieftină rochie, de doar 56 de dolari FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meghan şi Harry au intrat în ultima fază a turneului regal FOTOGRAFII Guliver/Getty Images
Meghan şi Harry au intrat în ultima fază a turneului regal FOTOGRAFII Guliver/Getty Images

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle, au ajuns în Noua Zeelandă, la Wellington, pentru ultima parte a turneului regal. Cuplul a stârnit o adevărată isterie în rândul fanilor, iar Ducesa de Sussex a oferit unul dintre cele mai emoţionante momente.

După vizitele în Australia, Fiji şi Tonga, cuplul regal a ajuns în Noua Zeelandă, ultima oprire din turneul de 16 zile în statele din regiunea Pacific. 

Meghan şi Harry au zburat de la Sydney împreună cu echipa Kiwi care a participat la jocurile olimpice dedicate celor răniţi în operaţiuni militare, proiect iniţiat de prinţul Harry. 

Ducii au fost întâmpinaţi de prim-ministrul Jacinda Ardern după care au participat la recepţia organizată la reşedinţa guvernatorului general al Noii Zeelande, Patsy Reddy. La sediul Guvernului au fost primiţi cu tradiţionalul dans haka şi saluturi hongi din partea veteranilor maori, potrivit News.ro. 

harry si meghan foto guliver/getty images

Prinţul Harry şi Ducesa Meghan, la recepţia organizată la reşedinţa guvernatorului din Noua Zeelandă FOTO Guliver/Getty Images 

După ce au vizitat recent inauguratul UK War Memorial şi au depus o coroană la mormântul soldatului necunoscut, membrilor familiei regale britanice le-a fost oferită o recepţie la care au fost întâmpinaţi de mii de fani entuziaşti, care le-au oferit cadouri. 

harry si meghan foto guliver/getty images

Meghan, încântată de fanii ei cei mici FOTO Guliver/Getty Images

harry si meghan foto guliver/getty images

Mii de fani i-au aşteptat pe Ducii de Sussex cu pancarte, cadouri şi flori FOTO Guliver/Getty Images 

Cu această ocazie, Ducesa Meghan a fost protagonista celui mai emoţionant moment din turneul regal, consolând preţ de câteva minute o fană care plângea în hohote. 

Meghan Markle, însărcinată deja în câteva luni, a purtat o haină Karen Walker şi o rochie neagră ASOS Maternity, care costă doar 56 de dolari, marcând astfel cea mai ieftină ţinută purtată de fosta actriţă în turneul regal. 

harry si meghan foto guliver/getty images

Cea mai ieftină rochie purtată de Ducesa Meghan în acest turneu regal FOTO Guliver/Getty Images   

meghan si harry foto guliver/getty images

Înainte de a ajunge în Noua Zeelandă, Meghan şi Harry au participat la Jocurile Invictus din Sydney, unde Ducesa de Sussex a susţinut un nou discurs în încheierea evenimentului, înfiinţat în urmă cu patru ani chiar de soţul ei. 

„Jocurile Invictus au evoluat într-un timp foarte scurt, devenind o platformă internaţională pentru cei mai buni atleţi şi sportivi pe care i-aţi putea vedea vreodată, legaţi de o camaraderie şi un sentiment de comunitate, care pot fi definite doar ca spiritul Invictus“, şi-a început Ducesa discursul.

harry si meghan foto guliver/getty images

Ducesa de Sussex a susţinut al doilea discurs din turneul regal FOTO Guliver/Getty Images  

Ea a continuat prin a prezenta povestea veteranului american Ryan Novak, care a sfidat diagnosticul medicilor potrivit căruia va rămâne paralizat de la talie în jos pentru tot restul vieţii şi a continuat să concureze la competiţiile de înot, canotaj şi atletism. „Momentul în care am văzut-o pe mama lui Ryan fluturând steagul şi încurajându-l de pe margine este unul pe care nu-l voi uita niciodată“, a mai spus Meghan. 

Pentru această ocazie, soţia Prinţului Harry a ales o rochie tuxedo verde-olive, creată de Antonio Berardi. Înainte, la un meci de baschet din cadrul aceluiaşi eveniment, Meghan Markle a optat pentru o ţinută casual – taior burgundy şi pantaloni negri.

harry si meghan foto guliver/getty images

Ducii de Sussex, în ţinute casual la un meci de baschet din cadrul Jocurilor Invictus din Sydney FOTO Guliver/Getty Images 

La plecarea din Sydney, Ducesa a ales să îmbrace o rochie midi Hugho Boss tot burgundy, pe gât şi cu mâneci lungi, pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi cu bretele nude Aquazzura. 

harry si meghan foto guliver/getty images

Ducii de Sussex, la plecarea din Sydney FOTO Guliver/Getty Images 

În următoarele trei zile, cuplul regal va vizita Abel Tasman National Park, unde vor face o drumeţie, vor participa la o recepţie de la Auckland War Memorial Museum şi vor vizita staţiunea Rotorua din insula de nord. Joi, cuplul regal va pleca din Auckland şi va încheia turneul.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite