Elton John sărbătoreşte 29 de ani de când a renunţat la alcool. Mărturisirile cântăreţului: „Eram un bărbat distrus“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elton John FOTO Getty Images
Elton John FOTO Getty Images

Muzicianul britanic Elton John, în vârstă de 72 de ani, sărbătoreşte 29 de ani de când a reuşit să renunţe la alcool. Artistul a transmis un mesaj de recunoştinţă, pe contul său de Instagram.

Elton John aniversează aproape trei decenii de când a renunţat la alcool. Într-un mesaj publicat pe Instagram, el a transmis: „Astăzi, în urmă cu 29 de ani, eram un bărbat distrus. Am adunat curajul să spun cuvintele care aveau să îmi schimbe viaţa: «Am nevoie de ajutor». Mulţumesc tuturor oamenilor altruişti care m-au ajutat în călătoria mea spre cumpătare. Sunt veşnic recunoscător“.

Muzicianul declara în urmă cu mai mult timp că este de părere că respingerea venită din partea tatălului lui l-a împins către alcool şi droguri, notează news.ro. 

„Nu mi-a spus niciodată că mă iubeşte, nu m-a îmbrăţişat şi nu a venit să mă vadă cântând. A fost învăţat că dragostea are limite. Nu o arăţi în public. Nu o arăţi nici în privat. Iar dacă fiul tău nu este chiar ca tine, şi este de fapt destul de diferit de tine, atunci dragostea ta devine inexprimabilă“, a scris Elton. 

        View this post on Instagram                   29 years ago today, I was a broken man. I finally summoned up the courage to say 3 words that would change my life: “I need help”. Thank-you to all the selfless people who have helped me on my journey through sobriety. I am eternally grateful. A post shared by Elton John (@eltonjohn) on Jul 29, 2019 at 1:13am PDT

Elton John a recunoscut, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, în 1976, că este bisexual, iar în 1988, după divorţul de Renate Blauel, a spus că se simte confortabil să fie homosexual. Din 2014, el este căsătorit cu cineastul canadian David Furnish şi are doi băieţi.

Reginald Kenneth Dwight, născut pe 25 martie 1947, în Anglia, este cunoscut sub numele de scenă Elton John. Este compozitor, cântăreţ şi actor. Într-o carieră de peste 55 de ani, a lansat 30 de albume de studio, care au fost vândute în peste 200 de milioane de exemplare.

Vocea lui, clasată iniţial ca tenor, a devenit pe parcursul anilor baritonală.

Din 1967, colaborează cu textierul Bernie Taupin. Maniera lor de lucru implică scrierea versurilor de către Taupin şi punerea lor pe muzică de Elton John. Cei doi nu lucrează efectiv împreună la aranjarea pieselor.

În 1992, Elton John a fost inclus în Songwriter's Hall of Fame, iar doi ani mai târziu, în Rock and Roll Hall of Fame, introducerea fiindu-i făcută de liderul trupei Guns N Roses, Axl Rose. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1995.

În 1995, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1998 a fost numit Cavaler de regina Elizabeth II pentru „serviciile aduse muzicii şi pentru acţiunile caritabile”. În 2019, a fost decorat cu Legiunea de Onoare de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Între artiştii cu care Elton John a colaborat se numără Eric Clapton, John Lennon, Kiki Dee, George Michael şi Stevie Wonder.

A câştigat un premiu Oscar, în 1995, pentru „cel mai bun cântec original“ - „Can You Feel the Love Tonight”, din animaţia „Lion King“. Două alte piese incluse în coloana sonoră a filmului de animaţie au fost nominalizate în acelaşi an - „Hakuna matata“ şi „Circle of Life“, compuse de John cu Tim Rice.

A fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy, a obţinut cinci trofee şi a primit unul onorific. În plus, Elton John deţine şi un premiu Tony, pentru musicalul „Aida“, scris împreună cu Tim Rice, bazat pe opera lui Giuseppe Verdi.

Cel mai recent album de studio lansat de Elton John este „Wonderful Crazy Night“ (2016).

În 2017, el a susţinut 87 de concerte, în Europa şi Australia, precum şi în Las Vegas, unde avea o rezidenţă cu show-ul „The Million Dollar Piano“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite