Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Fiica lui Stanley Kubrick vorbeşte pentru prima dată despre teoria conspiraţiei potrivit căreia regizorul a fost implicat în presupusa falsificare a misiunii Apollo

8
7 Jul 2016 17:37:01
Autor: Alexandra Cheroiu
Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au fost primii oameni care au aterizat pe Lună, pe 20 iulie 1969 FOTO Getty Images
Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au fost primii oameni care au aterizat pe Lună, pe 20 iulie 1969 FOTO Getty Images

Regizoarea Vivian Kubrick, fiica regizorului Stanley Kubrick, vorbeşte pentru prima dată despre zvonurile potrivit cărora tatăl ei a pus la cale, alături de Guvernul Statelor Unite ale Americii, trucarea filmului aselenizării din 1969.

După ce ani de-a rândul a fost urmărită de aceste poveşti şi de întrebări insistente, Vivian Kubrick a decis în cele din urmă să-şi exprime sentimentele cu privire la acest subiect într-o scrisoare deschisă, publicată pe pagina ei de Twitter, arată contactmusic.com.
 
Oamenii sunt atraşi de teoriile conspiraţiei, iar cea potrivit căreia regizorul celebrului film horror psihologic „The Shining“ (1980), Stanley Kubrick, a stat în spatele regizării filmului primei aterizări pe Lună din istorie, după ce a fost angajat de guvernul american, este una dintre cele mai cunoscute teorii conspiraţionale a ultimelor decenii. Cea care respinge cu totul aceste poveşti este fiica regizorului, în vârstă de 55 de ani, care cataloghează teoria ca fiind „o minciună grotescă“ şi spune că tatăl ei ar fi privit acest plan drept „o trădare teribilă“.

„Nu credeţi că ar fi ultima persoană din lume care ar sprijini Guvenul Statelor Unite într-o asemenea trădare teribilă a oamenilor săi?“, a scris Vivian în scrisoarea deschisă intitulată „Falsele aterizări pe Lună“, în care a argumentat că filmele controversate pe care le-a lăsat în urmă îi vin în apărare, mai presus de orice bănuială. „Cum poate crede cineva că unul 
stanley kubrick
dintre cel mai mari apărători ai omenirii ar fi comis o asemenea trădare?“, a continuat aceasta.

„Un artist, precum tatăl meu, a cărui profundă calitate a integrităţi artistice este evidentă, a cărui conştiinţă politică şi socială este vădit prezentă în aproape fiecare film pe care l-a făcut, şi-a riscat la propriu viaţa abordând subiecte controversate şi cu toate acestea a continuat să facă filmele pe care l-a făcut“, a explicat fiica lui Stanley Kubrick (foto dreapta).

„Am trăit şi am muncit alături de el, aşa că scuzaţi-mi asprimea când spun categoric: aşa numitul «adevăr» pe care aceşti maniaci răuvoitori insistă să-l dea mai departe - că tatăl meu a conspirat cu Guvernul Statelor Unite pentru a «truca aterizările pe Lună» - este în mod evident o minciună grotescă“, a mai spus Vivian Kubrick.
 
 
Pentru cei care nu ştiau de această teorie, legenda spune că Stanley Kubick a complotat cu Guvernul Statelor Unite la falsificarea filmului programului spaţial Apollo, oferind indicii despre această implicare chiar şi în filmul său psihologic „The Shining“. Această teorie a fost dezbătută şi în documentarul „Room 237“, chiar dacă regizorul Kubick nu a avut niciodată şansa să se apere împotriva acestor acuzaţii, murind în 1999, înainte ca această poveste să ia amploare.

Stanley Kubrick (1928 -1999) a fost un regizor, scenarist şi producător de film american, câştigător al premiului Oscar, renumit prin grija cu care îşi alegea subiectele, metoda lentă de a lucra, varietatea de genuri pe care le-a abordat şi perfecţionismul său. Kubrick a regizat 13 lungmetraje şi trei scurtmetraje documentar de-a lungul carierei sale, de la „Day of the Flight“ (1951), până la „Cu ochii larg închişi“ (1999). Multe dintre filmele lui Kubrick au fost nominalizate la premiile Oscar şi la Globurile de Aur, dar singurul său trofeu Oscar a fost câştigat pentru efectele vizuale din filmul 2001: „Odiseea spaţială“.
 

Teoria falsificării aselenizării în programul Apollo

Programul Apollo a fost o serie de zboruri spaţiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo şi racheta purtătoare Saturn, între anii 1961 şi 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv „aselenizarea unui om şi întoarcerea lui în siguranţă pe Pământ până la sfârşitul decadei 1960-1970“. După opt ani de misiuni preliminare, incluzând prima pierdere de vieţi omeneşti când astronauţi ai NASA au murit într-un incendiu în timpul testelor modulului de comandă al Apollo 1, programul Apollo şi-a atins scopurile odată cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin, pe 20 iulie 1969 şi i-a readus în siguranţă pe Pământ pe 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire“. 
   
 
O serie de oameni de ştiinţă, ziarişti şi grupuri acuză NASA şi alte organizaţii implicate în programul Apollo de falsificarea misiunilor de aselenizare. Susţinătorii teoriei s-au concentrat asupra lacunelor percepute sau incoerenţele din istoricul înregistrărilor misiunilor. Flat Earth Society a fost una dintre primele organizaţii care a acuzat NASA de falsificare a aterizărilor, argumentând că acestea au fost realizate la Hollywood cu Walt Disney ca sponsor, Arthur C. Clarke scenarist şi regizate de Stanley Kubrick.
 
Predomină ideea că întreg programul de aterizare cu echipaj uman a fost o farsă totală. Unii susţin că tehnologia cu care s-a încercat să se trimită oameni pe Lună a fost insuficientă sau că centurile de radiaţii Van Allen, vântul solar, erupţiile solare, ejecţiile coronale de masă şi radiaţia cosmică ar fi făcut o astfel de călătorie imposibilă.

aselenizare 1969
 
Există mai multe teorii privind motivaţia guvernului american privind presupusa falsificare a debarcărilor pe Lună. Prestigiul în Războiul Rece, câştigul monetar şi distragere atenţiei sunt doar câteva dintre cele mai notabile motive.
 
Guvernul SUA a considerat că este vital ca Statele Unite să câştige Cursa Spaţială în faţa Uniunii Sovietice. Mersul pe Lună ar fi riscant şi costisitor, asa cum a exemplificat preşedintele John F. Kennedy cu faimoasele sale cuvinte cum că Statele Unite au ales să meargă acolo tocmai pentru că este foarte greu. Susţinătorii conspiraţiei spun, de asemenea, că guvernul american a beneficiat de o distragere a atenţiei populare de la războiul din Vietnam, şi astfel activităţile care implicau atingerea satelitului nostru au fost oprite brusc, cu misiunile planificate anulate, cam în acelaşi timp când Statele Unite nu s-au mai implicat în războiul din Vietnam.
 
Astronomul Philip Plait spune în „Bad Astronomy“ că sovieticii, cu propriile lor programe spaţiale concurente şi cu o comunitate ştiinţifică formidabilă erau în măsură să analizeze datele NASA. Prin urmare ar fi de aşteptat ca sovieticii să fi descoperit o eventuală falsificare a aselenizării, mai ales că propriul lor program a eşuat. Succesul american demonstrat ca fiind o farsă de către sovietici ar fi fost o uriaşă lovitură de propagandă. Regizorul şi producătorul Bart Sibrel a răspuns acestei idei cum că: „sovieticii nu aveau capacitatea de a urmări navele spaţiale americane care părăseau orbita Pământului până la sfârşitul anului 1972, iar cum au avut această tehnologie brusc ultimele trei misiuni Apollo au fost anulate“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Adrian Foangă
7.07.2016, 18:36:21

Poate or fi avut ei si o varianta de rezerva, regizata de Kubrick, dar americanii le-au suflat rusilor prestigiul de sub nas!

-2 (6 voturi)
Amar
8.07.2016, 15:42:49

Totusi exact poza de mai sus, cu astronautul langa steagul incremenit, al statelor unite, ma intriga de mai multa vreme, si anume cum se face ca un singur soare, a produs umbra steagului si a astronautului in sensuri ...opuse, desi sunt foarte aproape unul de altul, si cam pe aceeasi linia??

+1 (3 voturi)
miron miron
8.07.2016, 10:29:18

NU putea fi mintita o lume intreaga, a fost doar o concurenta nebuna intre americani si rusi in aventura spatiala, catigata de USA.

+1 (3 voturi)
Realist
8.07.2016, 14:56:48

Cine pune botul la idei d-astea stupide precum "falsa aselenizare" este pur si simplu un incult si un prostanac. Acest zvon a luat amploare de la un film cu aceasta scenariu - si nu e exclus ca propaganda sovietica sa-si fi bagat coada... Programul spatial american din anii 50-70 (deci inclusiv Mercury, Mariner, Ranger, Surveyor, Lunar Orbiter, etc) a fost extrem de amplu si ambitios, si a cuprins toate etapele tehnologice pana la reusita aselenizarii (a se vedea si imensul succes ulterior al navetelor spatiale - rusii n-au fost in stare sa faca asa ceva, desi au incercat o copie = Buran). Si un ultim cuvant pentru cei neinformati : In programul Apollo NU A EXISTAT O SINGURA ASELENIZARE (cea pretins regizata) CI 6 (SASE) !

0 (2 voturi)
Amar
8.07.2016, 15:38:42

"a explicat fiica lui Stanley Kubrick (foto dreapta)." ................ daca fiica arata asa, cu barba si cheala, ma intreb cum arata.....fiul (!!?)

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările