Fiul Miei Farrow cu Woody Allen ar putea fi, de fapt, băiatul lui Frank Sinatra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mia Farrow (68 de ani) şi Ronan (25 de ani). FOTO AFP
Mia Farrow (68 de ani) şi Ronan (25 de ani). FOTO AFP

Ronan Farrow, considerat singurul copil biologic al actriţei Mia Farrow cu Woody Allen, ar putea fi, de fapt, băiatul lui Frank Sinatra, potrivit declaraţiilor artistei pentru „Vanity Fair“.

Mia Farrow a dat de înţeles că tatăl fiului ei ar fi fostul soţ, Frank Sinatra şi nu Woody Allen. 

Protagonista din „Rosemary's Baby/ Copilul lui Rosemary“ a fost căsătorită cu Sinatra în perioada 1966-1968 şi, deşi au divorţat, au continuat să se întâlnească în perioada în care actriţa a început relaţia cu Allen.

La câteva ore după ce interviul din „Vanity Fair“ a făcut turul lumii, Ronan (25 de ani) s-a arătat sceptic pe Twitter. „Toţi suntem, probabil, fiii lui Frank Sinatra“. El nu a mai făcut nicio remarcă privind articolul în care e prezentată viaţa de familie a vedetei, mamă a 15 copii, patru biologici şi 11 adoptaţi.

Sinatra, care a murit în 1998, la 82 de ani, ar fi avut 78 de ani când Ronan a fost conceput. Potrivit presei internaţionale, un test ADN încă nu a fost efectuat.  
 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite