Fosta soţie a lui Elton John susţine că artistul a încălcat termenii divorţului şi îi cere daune de 3 milioane de lire sterline

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Blauel şi Elton John FOTO Getty Images
Renate Blauel şi Elton John FOTO Getty Images

Renate Blauel, fosta soţie a lui Elton John, susţine că artistul a încălcat termenii înţelegerii de divorţ prin detaliile care au fost incluse în autobiografia „Me” şi în filmul „Rocketman” şi îi cere daune de 3 milioane de lire sterline, potrivit BBC.

În luna iunie, Blauel, care a fost soţia lui Elton John între anii 1984 şi 1988, a deschis o acţiune legală împotriva artistului britanic şi cere un ordin de interdicţie.

Ea susţine că autobiografia şi filmul dezvăluie detalii ale căsniciei lor, încălcând astfel acordul la care au ajuns la divorţ, şi că asta i-a cauzat probleme de sănătate mintală.

Apărarea a recunoscut că există un acord de divorţ semnat de ambele părţi, dar a negat orice încălcare a acestuia.

Potrivit documentelor depuse la Înalta Curte din Londra, Sir Elton John a fost de acord să elimine anumite pasaje din autobiografie înainte ca volumul să fie publicat anul trecut şi, în versiunea finală, Blauel apare doar pe parcursul a opt pagini.

Ea a fost descrisă în termeni pozitivi, caracterizată de Elton John ca „demnă”, „decentă” şi „o persoană pe care nu aş fi putut-o învinovăţi în vreun fel”.

Blauel susţine că unele dintre pasajele păstrate „au denaturat grav natura relaţiei lor”, se arată în documente.

De exemplu, Elton John scrie în carte că nu a avut intenţia, prin acest mariaj, să pună bazele unei familii. Blauel contestă asta şi spune că „au încercat să aibă un copil în timpul relaţiei, dar nu au reuşit”.

Cererea ca acest pasaj să fie înlăturat a fost respinsă, potrivit documentelor.

Ea mai susţine că nu a fost consultată privind apariţia personajului ei în „Rocketman”, unde rolul a fost interpretat de Celinde Schoenmaker, deşi căsniciei nu au fost acordate mai mult de cinci minute în film.

Renate Blauel a mai precizat că, după lansarea cărţii şi a filmului, un jurnalist „a încercat să o localizeze în satul ei”, ceea ce i-a cauzat „o puternică anxietate”.

Avocatul ei a declarat pentru BBC că Elton John „a ignorat” promisiunea de a menţine confidenţiale detaliile despre căsnicia lor.

„Renate este în mod special supărată de film. În opinia ei, filmul caută să arate mariajul lor ca pe o farsă, pe care o contestă din toată inima şi consideră asta o portretizare falsă şi lipsită de respect a timpului petrecut împreună”.

El a precizat că orice solicitare de daune este pe planul doi şi că acestea vor acoperi pagubele şi viitoarele cheltuieli cauzate de încălcarea acordului.

În documentele depuse în numele ei nu apare o cifră, însă suma de 3 milioane de lire sterline apare în documentele apărării.

O sursă apropiată artistului a declarat pentru BBC: „Elton este şocat şi întristat de acuzaţia lui Renate după 30 de ani de la divorţul amiabil, mai ales că el a elogiat-o mereu în public”.

Renate Blauel, fostă însoţitoare de zbor, a început să lucreze ca inginer de sunet la un studio de înregistrări din Londra la începutul anilor 1980, fiind creditată pe albume ca „Rio” al Duran Duran şi „Hysteria” al The Human League.

L-a cunoscut pe Elton John în 1983, când el înregistra albumul „Two Low For Zero”, pe care sunt incluse single-urile „I'm Still Standing” şi „I Guess That's Why They Call It The Blues”. Anul următor, ei s-au căsătorit în Australia.

Au divorţat în 1988. Elton John, care declarase în 1976 pentru revista Rolling Stone că este bisexual, a revenit şi a spus că se simte „chiar confortabil să fie homosexual”.

După divorţ, ea a stat departe de presă, iar Elton John s-a căsătorit în 2004 cu David Furnish, pe care l-a cunoscut la începutul anilor 1990 şi cu care are doi copii.

Muzicianul a vorbit în mai multe rânduri despre „o vină uriaşă şi regret” pentru durerea pe care a provocat-o.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite