FOTO Actori de succes, dar fără liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Johnny Deep, Nicolas Cage şi Catherine Zeta-Jones sunt doar câţiva dintre actorii celebri care au renunţat la liceu pentru a-şi urma visul, după cum arată o listă întocmită de site-ul businessinsider.com.

Actorii pot dovedi că proverbul „ai carte, ai parte“ nu este întru totul adevărat, căci mai mulţi au renunţat la liceu şi cu toate acestea au ajuns nume celebre ale Hollywood-ului. Câţiva şi-au obţinut diploma de absolvent după ce au trecut de prima tinereţe, dar mulţi au considerat că nu au nevoie de ea.

Mark Wahlberg este un actor cunoscut, jucând în filme celebre precum „The Departed/ Cârtiţa“ şi „The Fighter/ Luptătorul“, dar nu şi-a primit diploma de absolvent de liceu până în 2013, după cum informează site-ul businessinsider.com.

În septembrie, Wahlberg a scris un scurt text în publicaţia „Huffington Post“ în care anunţa că şi-a finalizat studiile: „Timp de aproape un an am luat cursuri şi am studiat cu orice ocazie – pe platourile de filmare, în drumul de la muncă spre casă. A fost atât covârşitor, cât şi provocator, dar sunt fericit să vă anunţ că oficial sunt absolvent al liceului şi mi-am primit diploma în această vară“.

În schimb, Walt Disney nu a absolvit niciodată liceul, ba mai mult, acesta i-a trimis o scrisoare directorului în care îi spunea cât de „degustat“ este de educaţia pe care a primit-o în scurta perioadă petrecută pe holurile liceului.

Există mai mulţi actori precum Wahlberg şi Disney, care au renunţat la liceu şi au luat drumul Hollywoodului, unde au cunoscut faima. 

Jim Carrey

Jim Carrey este unul dintre cei mai apreciaţi comedianţi ai Hollywoodului, dar viaţa lui nu a fost întotdeauna amuzantă şi uşoară. A copilărit în sărăcie, în Ontario, Canada, iar pentru a-şi câştiga existenţa Carrey şi fraţii lui au lucrat ca oameni de serviciu la o fabrică locală. 

image

Jim Carrey a renunţat la studii pentru a-şi ajuta mama bolnavă FOTO businessinsider.com

Când mama lui s-a îmbolnăvit, copilul care aspira la o carieră de actor s-a văzut nevoit să renunţe la şcoală pentru a avea grijă de ea. Deşi familia artistului a locuit o bună bucată de vreme într-un autobuz, lucrurile s-au aşezat în cele din urmă, iar familia lui Carrey s-a mutat în Toronto, unde acesta a început să suţină spectacole de comedie. 

La vârsta de 18 ani, Jim Carrey a devenit cunoscut pentru rolul din serialul „The All-Night Show“.

Charlie Sheen

Charlie Sheen a urmat cursurile Liceului Santa Monica, dar notele foarte mici şi nenumăratele absenţe au dus la exmatricularea lui cu puţin înainte de absolvire. 

image

Charlie Sheen a fost exmatriculat din cauza notelor slabe şi a absenţelor FOTO businessinsider.com

Protagonistul îndrăgitului serial „Two and a Half Man/ Doi bărbaţi şi jumătate“ s-a asigurat că îşi va primi diploma anul acesta. Cu toate acestea, în loc să reia cursurile pentru a obţine punctele necesare absolvirii, actorul, acum în vârstă de 48 de ani, a recunoscut într-un interviu pentru TMZ.com că a primit acele credite datorită acţiunilor de caritate pe care le-a făcut în beneficiul liceului. 

Sheen a explicat că şi-a dorit foarte mult să obţină diploma pentru a învinge „obiceiul vechi de a lăsa lucrurile neterminate“.

   

John Travolta

Deşi a făcut un rol de excepţie ca elev de liceu în filmul „Grease“, liceanul din viaţa reală nu a fost prea popular în rândul fetelor, John Travolta mărturisind că îşi petrecea o mare parte din timp luând lecţii de actorie şi învăţând noi stiluri de dans. 

image

John Travolta a renunţat la liceu pentru a avea o carieră de actor în New York FOTO businessinsider.com

„Foarte puţini prieteni se identificau cu ceea ce făceam. Jucam fotbal şi baschet şi făceam ceea ce făceau şi ei, dar nu mulţi copii înţelegeau de ce merg la studiourile de filmare în timpul nopţii“, povestea actorul.

În cele din urmă, acesta a renunţat la liceul Dwight Morrow din New Jersey şi s-a mutat la New York, unde şi-a început adevărata carieră de actor. 

Marlon Brando

Unul dintre cei mai apreciaţi actori a renunţat la liceu, dar nu pentru că şi-ar fi dorit acest lucru, ci pentru că a fost dat afară. Marlon Brando a urmat cursurile liceului Libertyville din Illinois, dar comportamentul rebel i-a adus numai necazuri.

image

Marlon Brando a fost exmatriculat de două ori din cauza comportamentului FOTO businessinsider.com

„Am avut întotdeauna prieteni, atât băieţi, cât şi fete, dar pentru părinţii unora dintre ei şi pentru profesori eram un fel de «anatemă», mă tratau de parcă eram otrăvit. Am fost un student rău, chiulangiu. Eu eram veşnic trimis în biroul directorului pentru a fi pedepsit“, a mărturisit Brando.

Părinţii lui l-au trimis la Academia Militară Shattuck, dar comportamentul lui a rămas la fel de nesănătos, aşa că a fost exmatriculat încă o data. Brando s-a mutat în New York în 1943 şi a urmat cursurile şcolii profesionale de actorie.

Catherine Zeta-Jones

Născută în Wales, Catherine Zeta-Jones a urmat liceul din Swansea, la care a renunţat la vârsta de 15 ani pentru a urma o carieră artistică.

image

Catherine Zeta-Jones a ales cariera artistică în detrimentul liceului FOTO businessinsider

Zeta-Jones, care dobândise experienţă din piesele jucate la teatrul local, s-a mutat în Londra pentru a urma Şcoala de Arte Educaţionale. Abia la 21 de ani, în 1990, Zeta-Jones a primit primul ei rol principal în filmul „Les 1001 nuits/ Cele o mie şi una de nopţi“.

     

Cameron Diaz

Actriţa a urmat cursurile liceului Long Beach Polytechnic din California, alături de Snoop Dogg, dar la vârsta de 16 ani a renunţat la studii pentru o carieră de model la Elite Modeling.

image

Cameron Diaz a renunţat la studii pentru o carieră de model FOTO businessinsider.com

Relaţiile formate în lumea modei au condus-o către lumea filmului, iar la 22 de ani primea primul ei mare rol în filmul „The Mask/ Masca“ din 1994, unde a făcut echipă cu Jim Carrey.

Nicolas Cage

Având în vedere că Nicolas Cage este nepotul lui Francis Ford Coppola era de aşteptat să fie interesat de o carieră în industria cinematografică. 

image

Nicolas Cage a primit primul rol la un an după ce a renunţat la studii FOTO businessinsider.com

Acesta a abandonat liceul Beverly Hills la vârsta de 16 ani, iar un an mai târziu dădea lovitura cu rolul din serialul de televiziune „Best of Times“.

Tom Cruise

În copilărie, Cruise îşi dorea să devină preot, dar după ce a luat mai multe lecţii de actorie şi a jucat în câteva spectacole, artistul şi-a schimbat total viziunea.

image

Tom Cruise a renunţat la liceu şi la visul de a deveni preot FOTO businessinsider.com

După doar un an, Cruise a renunţat la liceu şi s-a mutat în New York, unde s-a angajat ca actor cu normă întregă.

   

Quentin Tarantino

Excentricul regizor din spatele apreciatelor filme „Pulp Fiction“ şi „Inglourious Basterds/ Ticăloşi fără glorie“ nu şi-a primit diploma de absolvent deoarece a renunţat la liceul Narbonne din California la 16 ani.

image

Quentin Tarantino a renunţat la 16 ani la liceu FOTO businessinsider.com

Cu toate acestea, regizorul recunoaşte că nu ura toate materiile: „Istoria a fost frumoasă şi m-am descurcat destul de bine pentru că mi se părea ca un film“, declara pentru Entertainment Weekly.

Iniţial, Tarantino a lucrat ca plasator la un cinematograf local, iar mai apoi a urmat cursurile de actorie.

    

Ryan Gosling

Afinitatea tânărului Ryan Gosling pentru filmele de pe marele ecran şi pentru vedetele hollywoodiene i-a adus nenumărate probleme la şcoală.

Ryan Gosling a renunţat la liceu la vârsta de 17 ani FOTO businessinsider.com

image

„Când am văzut pentru prima data «Rambo» am fost cuprins de vrajă şi chiar credeam că eu sunt Rambo. Atât de mult credeam încât într-o zi am luat un set de cuţite la şcoală şi am început să le arunc pentru că aveam impresia că suntem în film“, povestea actorul.

El a renunţat la liceul Lester B. Pearson din Ontario la 17 ani pentru a-şi urma cariera în actorie. 

Robert Downey Jr.

Când a părăsit liceul Santa Monica, în 1982, Downey Jr. avea deja câteva roluri la activ, dar abia după ce s-a mutat în New York, cariera artistică a început cu adevărat.

Robert Downey Jr. a părăsit liceul în 1982 FOTO businessinsider.com

image

Daniel Radcliffe

Poate că a fost Harry Potter un student exemplar la Hogwarts, dar Radcliffe a avut o experienţă total diferită la propriul său liceu. 

Daniel Radcliffe a preferat să-şi petreacă timpul pe platourile de filmare FOTO businessinsider.com

image

Tânărul, care deja lua lecţii de actorie şi apărea la show-urile britanice televizate, a lăsat şcoala în urmă în momentul în care cursurile au început să se suprapună cu repetiţiile şi filmările în care era implicat.â

Chiar dacă o vreme a fost şcolit de profesori particulari, Radcliffe a dezvăluit că nu a fost niciodată bun la învăţătură. „Eram foarte nepriceput. Mi se părea totul extrem, extrem de dificil“, spunea starul seriei Harry Potter.

Jude Law

A copilărit în partea de sud a Londrei şi a renunţat la liceu la vârsta de 17 ani pentru a juca în telenovela „Families/ Familii“.

Jude Law a renunaţt la liceu pentru rolul dintr-o telenovelă FOTO businessinsider.com

image

La doar câţiva ani după ce a renunţat la studii, Law a primit rolul de succes din „Gattaca“ şi la scurt timp pe cel din „The Talented Mr. Ripley/ Talentatul domn Ripley“.

Al Pacino

Al Pacino a crescut în New York , a făcut parte din trupe de teatru şi a urmat cursurile liceului de Arte Teatrale.

Al Pacino nu a fost cel mai silitor elev, motiv pentru care a renunţat la studii FOTO businessinsider.com

image

După ce a picat majoritatea examenelor, cel  ce avea să devină starul filmului „The Godfather/ Naşul“ a renunţat la vârsta de 17 ani.

Keanu Reeves

Ca adolescent, Reeves s-a mutat frecvent şi a urmat cursurile a patru licee într-un interval de cinci ani, inclusiv pe cele ale liceului de artă Etobicoke, de unde a fost exmatriculat la 16 ani.

Keanu Reeves a fost un elev problemă FOTO businessinsider.com

image

„Era o şcoală destul de mică şi cred că nu mi-am găsit locul. Am avut conflicte cu personalul, eu şi directorul nu ne priveam niciodată ochi în ochi. Eram unul dintre acei copii «de ce?» – puneam prea multe întrebări despre orice. Nu mă puteam opri chiar dacă ştiam că o să intru în necazuri“, povestea actorul.

Starul din „The Matrix“ a jucat în spectacole locale încă de la 9 ani,  s-a dedicat întru totul actoriei după ce a renunţat la studii şi şi-a făcut debutul pe marile ecrane la 20 de ani cu rolul din „Hangin’ In“.

Johnny Deep

La 15 ani, Deep a renunţat la orele liceului din Florida în speranţa că va deveni un star rock. Artistul, alături de trupa sa, a cunoscut succesul local şi s-a mutat în Los Angeles.

Johnny Deep a renunţat la studii pentru a deveni star rock FOTO businessinsider.com

image

Cu toate acestea formaţia s-a destrămat, iar relaţiile din Los Angeles l-au condus pe Deep la audiţii, iar restul este „Edward Scissorhands/ Edward Mâini-de-foarfece“ şi „Pirates of the Caribbean/ Piraţii din Caraibe“

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite