FOTO Povestea emoţionantă a Sofiei Vicoveanca şi a trăistuţei pe care o poartă tot timpul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artista s-a născut în urmă cu 79 de ani în nordul Bucovinei, într-o familie de gospodari înstăriţi, care aveau să piardă toată agoniseala odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, după anexarea Bucovinei de către URSS

Azi, 23 septembrie, Sofia Vicoveanca a împlinit 79 de ani şi  este la fel de activă ca în tinereţe. Se gândeşte cu dor la momentul în care va putea fi din nou alături de fani. Cântăreaţa locuieşte în Suceava, unde există şi un bulevard cu numele ei, şi ocazional în Vicovul de Jos, unde are o bucată de pământ, pe care o cultivă şi de unde adună recolta în fiecare toamnă. În perioada izolării spune că nu s-a plictisit şi a dedicat timpul proiectelor personale, dar şi relaxării. Sofia Vicoveanca a scris poezii şi a pregătit un nou album, potrivit click.ro.   

Artista are şi un fiu, pe nume Vlad Micu, în vârstă de 49 de ani, dar şi două nepoate. Deşi anii au trecut peste celebra interpretă de muzică populară, ea nu s-a schimbat deloc şi pare că nu îmbătrâneşte, rămânând acelaşi om al satului care a fost dintotdeauna.

De menţionat este faptul că, luna trecută, Sofia Vicoveanca a fost mâhnită să afle că un răuvoitor a scris pe reţelele de socializare că ea ar fi infectată cu SARS-CoV-2, dat fiind faptul că Suceava se afla în carantină totală. A fost însă un zvon fals, pe care interpreta l-a dezminţit numaidecât.

Sofia Vicoveanca împreună cu fiul ei, Vlad. FOTO Arhivă personală

Imagine indisponibilă

Povestea vieţii Sofiei Vicoveanca

Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuţi (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de oraşul Cernăuţi (astăzi în Ucraina), primind la naştere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa.

Copilăria i-a fost întunecată de greutăţi, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat la o mătuşă din Bivolărie - Vicovu de Sus şi în această localitate a urmat şcoala primară, iar ulterior s-a mutat cu familia în comuna Vicovu de Jos, unde şi-a petrecut copilăria.

„Părinţii mei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic, a mărturisit mai târziu. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-şi numele de scenă Sofia Vicoveanca, atunci când directorul ansamblului artistic unde era angajată îi spusese că numele Sofia Fusa nu avea rezonanţă artistică.

O carieră de peste 60 de ani

Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învăţat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava şi a fost angajată, prin concurs, în anul 1959, ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri Ciprian Porumbescu din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoşanilor.

„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ţi pică din cer, nimeni nu-ţi dă. Dacă nu munceşti, nu ai! (...) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant şi în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoţiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreţi), a fost norocul meu că am şi venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor şi am avut ce culege de la bătrânii şi de la lăutarii din sat“, mărturisea artista.

De ce poartă mereu traista cu ea?

V-aţi întrebat ce ţine Sofia în traista pe care o poartă tot timpul, inclusiv pe scenă? „Ţin apă, medicamente, agrafe şi 10 lei“, povesteşte Sofia Vicoveanca. Poate părea surprinzător, dar povestea acestor bani este una emoţionantă. „Eram la un spectacol într-un cămin cultural dintr-un sat din Botoşani. După ce am cântat, pe scenă a urcat un bătrânel care mi-a spus că am cântat la nunta fiicei sale şi mi-a dat o bancnotă de 10 lei ca să îmi iau o ciocolată. Am zis că dumnealui are mai mare nevoie de acei bani decât mine, dar nu a vrut să-i ia înapoi, astfel că am jurat că nu voi cheltui acei 10 lei câte zile voi avea. Şi eu mă ţin de cuvânt“, a dezvăluit artista.

Sofia Vicoveanca FOTO Facebook 

image

Îndrăgostită de folclor

Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac şi cu mansardă în care a amenajat un mic muzeu etnografic. Muzeul cuprinde o expoziţie de costume ţărăneşti şi obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrurile proprii unui interior de casă ţărănească: ladă de zestre, blidar, covoare de perete, icoane, ştergare, leagăn pentru copil şi costumele populare purtate de ea.

Decorată înainte şi după Revoluţie

Ca o recunoaştere a activităţii sale în slujba muzicii populare româneşti, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate, înainte de Revoluţie, mai multe distincţii cum ar fi: „Meritul Cultural“ clasa a IV-a (1973); Medalia „Tudor Vladimirescu“ clasa I (1975) sau Medalia „Meritul Cultural“ clasa I (1976). După Revoluţie, preşedintele Ion Iliescu i-a decernat Crucea Naţională „Serviciul Credincios“ clasa a III-a (2002) şi Ordinul Naţional „Meritul Cultural“ în grad de Mare Ofiţer (2004) etc. Cu ocazia zilei Majestăţii Sale Regele Mihai, la 25 octombrie 2014 a primit din partea Casei Regale a României, prin intermediul Principesei Moştenitoare Margareta, decoraţia Ordinul Coroana României în grad de cavaler.

Imagine indisponibilă

Sofia Vicoveanca alături de Grigore Vieru într-unul dintre concertele susţinute în Basarabia în anul 1988. FOTO Arhivă personală

 

 

 

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite